Un român a murit şi alţi 9 sunt răniţi după un accident la graniţa cu Ungaria
0Un accident rutier a avut loc luni, la graniţa cu Ungaria, între două microbuze şi un autocar, toate pline cu români.
CITEȘTE ȘI
Românii răniți în accidentul din Ungaria primesc asistență de la Consulatul Român din Gyula
UPDATE 11.30 Potrivit poliţiei ungare locale, din informaţiile preliminare referitoare la accident, a rezultat că un autobuz care avea în spatele său alte trei microbuze româneşti a frânat brusc. Autobuzul a fost depăşit de primul microbuz, în schimb cel de-al doilea, care a frânat la rândul său foarte brusc, a fost lovit din spate de un al treilea microbuz, formându-se practic un carambol.
În urma acestui accident, un român a decedat, iar alţi nouă au fost răniţi, aceştia primind îngrijiniri medicale. Acestea sunt informaţii preliminare referitoare la accident, urmând ca pe măsură ce se va desfăşura ancheta să fie clarificate atât cauzele, cât şi starea răniţilor.
Consulatul general al României la Gyula nu a fost informat oficial în legătură cu acest accident, însă reprezentanţii consulatului au solicitat deja informaţii poliţiei locale şi se deplasează la faţa locului pentru a acorda asistenţa necesară.
Cele trei maşini cu români care se întorceau de la muncă din Italia erau în coloană. Microbuzul a intrat în depăşire şi când a reintrat în coloană, a derapat şi celelalte maşini au intrat în el.
În urma accidentului, un român în vârstă de 60 de ani a murit şi alţi nouă români sunt răniţi. Peste 50 de români au fost implicaţi în accident.
Incidentul s-a produs la 30 de kilometri de graniţa românească, în dreptul judeţului Bihor.