Iusuf Muurat: „Libertatea religioasă de aici nu o întâlnim în alte state din UE”

adevarul

Publicat: 04.09.2009 20:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 23:19

Muftiul Cultului Musulman din România spune că adepţii Islamului nu au nicio îngrădire legislativă pentru a-şi practica credinţa pe teritoriul ţării noastre, lucru care nu se întâmplă în Occident

Musulmanii care s-au născut pe teritoriul României, respectiv în Dobrogea, păstrează şi respectă învăţăturile teologice ale unei şcoli islamice moderate, şcoala hanefită. Liderul lor spiritual, Muftiul Iusuf Muurat, se declară mulţumit, în numele celor pe care îi păstoreşte, de nivelul libertăţii religioase din ţara noastră. Mai mult, Iusuf Muurat a spus, „La masa Adevărului”, că această libertate nu este atât de extinsă în alte state ale Uniunii Europene.

Mai citiţi şi alte interviuri "La masa Adevărului":

El susţine că sporirea numărului musulmanilor din România după 1990 este, pe de o parte, îmbucurătoare pentru credincioşii islamici dar, pe de altă parte, poate fi îngrijorătoare pentru anumite instituţii ale statului. Aceasta din cauza faptului că mulţi dintre musulmanii veniţi în ţara noastră se îndreaptă spre fundaţiile islamice care ignoră statutul Muftiatului de unică structură a cultului recunoscută de statul român. Fundaţiile respective sunt finanţate din străinătate şi refuză sau evită să aibă o relaţie transparentă cu Muftiatul, promovând învăţăturile şi obiceiurile din unele state islamice.

CARTE DE VIZITĂ

•    S-a născut la 18 august 1977, la Medgidia, judeţul Constanţa.
•    A studiat la Liceul Teologic din Edirne (Turcia), între 1991 şi 1994.
•    A absolvit Facultatea de Teologie Islamică „19 Mayis” din Samsun (Turcia), în anul 2000.
•    Este doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
•    A fost ales Muftiu la 15 septembrie 2005, pentru un mandat de cinci ani.

„I-am rugat pe musulmanii străini să se adapteze”

Adevărul: Muftiatul Cultului Musulman din România este reprezentativ pentru întreaga comunitate musulmană, adică şi pentru cetăţenii români, şi pentru cei străini?

Iusuf Muurat: Muftiatul Cultului Musulman din România este singura instituţie recunoscută oficial de către statul român şi care reprezintă întreaga comunitate musulmană din România. Analizând istoricul acestei instituţii, putem merge până la Imperiul Otoman, deci Muftiatul este o instituţie care a rămas de pe timpul Imperiului Otoman şi care şi-a continuat existenţa şi în perioada interbelică şi în perioada comunismului. Atât în perioada aceea, când în România numărul musulmanilor era în jur de 300.000, cât şi la ora actuală, când numărul musulmanilor a crescut după ’90, se estimează în jur de 120.000, Muftiatul este o instituţie care încearcă să contribuie la activitatea religioasă a comunităţii musulmane din ţara noastră.

Străinii care au venit în România după 1990 şi au mărit comunitatea musulmanilor recunosc în Muftiat un partener de dialog sau au încercat să-şi creeze structuri paralele?

Problema aceasta este destul de delicată şi vreau să vă spun că, după 1990, legislaţia din România fiind foarte permisivă, s-au creat foarte multe organizaţii nonguvernamentale cu caracter religios, fie ele islamice, fie ele aparţinând altor culte. În perioada aceea, Muftiatul avea nevoie să se impună ca fiind o instituţie cu o veche tradiţie în cadrul comunităţii musulmane din România şi, bineînţeles, cu activităţi care să acopere necesarul comunităţii musulmane. Dar în acea vreme, fiind şi o perioada de trecere de la comunism la democraţie, neavând cadre suficiente pentru a satisface nevoile enoriaşilor musulmani care au venit din alte ţări islamice, a fost această problemă.

S-a dat şansa acestor organizaţii nonguvernamentale să aibă un cuvânt de spus în cadrul comunităţilor, în rândurile acestor enoriaşi care au venit în România. Aş vrea să vă spun că musulmanii din România sunt musulmani cu o tradiţie de opt secole – 1264. Mai sunt musulmanii care au venit pe timpul regimului comunist, au studiat aici şi după ’90 şi-au dobândit cetăţenia română, sunt musulmanii care au venit după ’90 cu diferite activităţi, afaceri sau studii şi care, la rândul lor, şi-au dobândit cetăţenia română şi, în fine, cea de-a patra categorie - cei convertiţi la Islam. Deci cam asta ar fi structura comunităţii musulmane din România.

La ora actuală, dacă stăm să analizăm, Muftiatul se confruntă încă cu această problemă de a atinge nevoile acestor musulmani, care sunt veniţi din străinătate. Eu, în calitate de lider spiritual, am făcut un apel la aceşti străini şi i-am rugat să respecte această instituţie cu o veche tradiţie şi să se adapteze culturii şi civilizaţiei din ţara noastră şi modului de practică religioasă.

Prin urmare, unii s-au adaptat mai greu valorilor de aici...

Vreau să vă spun că acest model de viaţă de aici, sincer - eu am fost în foarte multe ţări, atât în Europa, cât şi în Statele Unite - nu l-am întalnit nicăieri. Deci există un model de viaţă, mai ales în zona balcanică, şi ştiţi foarte bine că zona balcanică este o zonă destul de agitată.

Nu putem întâlni acest model de convieţuire în ţările din jurul nostru şi, făcând acest apel, poate au fost deranjate anumite organizaţii nonguvernamentale. Eu consider că doar am încercat să-i conving să respecte instituţia mea şi să respecte cultul. Dorinţa noastră nu este de a concura cu aceste organizaţii.

V-au reproşat asta?

În primul rând noi nu putem să concurăm ca instituţie pentru că nu avem acele resurse financiare pe care le au aceste organizaţii cu caracter religios. În al doilea rând, suntem o instituţie cu o veche tradiţie şi cerinţa noastră a fost ca orice activitate să se facă în colaborare cu Muftiatul, cu instituţia noastră, pentru că şi legislaţia este de aşa natură. Într-adevăr, aceste organizaţii funcţionează pe legea asociaţiilor şi fundaţiilor, dar au activitate religioasă şi când se vorbeşte de activitate religioasă, indiferent că este religie islamică sau este o altă religie sau alt cult, automat responsabilul de acele activităţi religioase este cultul recunoscut de către statul român.

Pe de altă parte, au fost mici probleme la început, mai ales după ce am fost numit muftiu, în anul 2005, dar, cu timpul, consider că am soluţionat această problemă. La ora actuală, încercăm să acordăm asistenţă religioasă nu numai etnicilor turci sau tătari, ci şi celorlalţi musulmani. Având în vedere faptul că Islamul are mai multe şcoli de practică a religiei islamice, respectiv cele patru şcoli de drept - şcoala hanefită, şcoala malekită, şcoala hanbalită şi şcoala şafiită - şi fiecare dintre aceste şcoli se exprimă într-o anumită zonă, la noi în Balcani şi mai ales în cadrul Imperiului Otoman a fost şcoala hanefită, care este o şcoală mai moderată.

„Musulmanii români au o şcoală islamică mai temperată”

Şcoala hanefită este considerată cumva cea dreaptă, care urmează întrutocmai linia Profetului?

Sincer, toate şcolile sunt considerate aşa. Nu vreau să fac o comparaţie între şcoli, pentru că au fost astfel de probleme, deci o contradicţie între aceste şcoli, dar într-o perioadă destul de veche. Vreau să vă spun doar că şcoala hanefită este o şcoală mai temperată. Şi aici vă dau un exemplu. Un adept al şcolii hanefite, care practică principiile legii islamice conform şcolii hanefite, având abluţiunea (n.r. spălare rituală a corpului), dacă salută o doamnă nu i se strică abluţiunea minoră, care se ia de fiecare dată înainte de a practica slujba.

Abluţiunea minoră fiind acea curăţire premergătoare...

Acea curăţire spirituală, exact, acea curăţire cu apă şi, bineînţeles, ritualul care este specific acestei curăţenii spirituale, înainte de a practica rugăciunea. Pe când la şcoala şafiită - şi aici este exemplul cel mai interesant! - dacă saluţi o doamnă, deci dacă atingi o femeie, eşti nevoit să repeţi ritualul de abluţiune. Aceste diferenţe, vedeţi dumneavoastră, creează o stare de nelinişte în cadrul comunităţii noastre.

Având în vedere faptul că nici numărul credincioşilor nu este destul de mare, felul acesta de a practica diferit Islamul a creat, în prima perioadă mai ales, nelinişte. Membrii comunităţii noastre autohtone întreabă: „Ei de ce nu fac ca noi?”. Mă întreabă pe mine şi, bineînţeles, pe imami. Până le explicăm că în Islam, într-adevăr, sunt şi celelalte şcoli şi acest lucru este acceptabil, se pot crea disensiuni în cadrul comunităţii. Noi încercăm să trecem peste aceste probleme şi, mai ales, încercăm să evităm ceea ce a fost în sec al XVII-lea, respectiv acel conflict între aceste şcoli. Încercăm să îi adunăm pe toţi sub egida Muftiatului. Acest apel l-am făcut de la bun început şi îl fac în continuare către aceste fundaţii. Unele au înţeles, altele au înţeles mai târziu, dar important este că s-a înţeles apelul meu la unitate, unitate într-o singură credinţă.

Cu alte cuvinte, încercaţi să-i determinaţi să-i accepte şi pe musulmanii autohtoni...

Să-i accepte şi pe ceilalţi, adică să ne accepte şi pe noi, pentru că au fost probleme de genul „Noi suntem adevăraţii musulmani, voi v-aţi pierdut identitatea religioasă!”. Se mergea pe o astfel de extremă. Noi le-am răspuns: „Cunoaştem foarte bine religia islamică, cunoaştem aceste şcoli de drept şi nu vrem să creăm o stare de disfuncţie în cadrul comunităţii noastre, mai ales că aceasta se bucură de faptul că a format acest model de convieţuire în România”. Acum, într-un final, mă bucur că unele dintre aceste organizaţii cu caracter religios au acceptat această propunere a noastră şi s-a început această colaborare, sperând că drumul va fi unul de folos pentru comunitatea musulmană.

„Anumite fundaţii islamice primesc donaţii foarte mari”

Spuneaţi că aceste organizaţii au anumite fonduri pe care Muftiatul nu le are, adică au mai mulţi bani. De unde vin aceşti bani?

Nu este datoria mea să verific sumele pe care le primesc aceste fundaţii, dar donaţiile pe care le primesc au fost foarte mari. În urma unor investigaţii făcute de colegi de-ai dumneavoastră din presă a reieşit că sunt alte instituţii abilitate ale statului care verifică de unde vin aceşti bani, aşa cum ne verifică şi pe noi ca instituţie. Şi noi suntem verificaţi. Important e ca aceste fundaţii să accepte că instituţia care îi reprezintă pe musulmani este Muftiatul.

Bineînţeles, Muftiatul este, la ora actuală, într-o situaţie de a se reface, de a reveni pe picioarele lui, adică de a fi o instituţie reprezentativă pentru toţi musulmanii din România. Repet, problema a fost de cadre, de a crea un sistem pentru fiecare comunitate musulmană în parte. Vă dau un alt exemplu: sunt musulmani în 3 – 5 familii sau chiar o singură familie în judeţul Maramureş. Noi avem centrul în Constanţa, iar eu, ca lider spiritual trebuie să merg în Maramureş, chiar şi pentru o singură familie. Dar asta îţi ia un timp. Încercăm să-i adunam pe aceşti oameni care s-au convertit la Islam în anumite zone pentru a dialoga cu ei.

Aici intră şi musulmanii care au venit din alte ţări islamice, inclusiv din Turcia. În anumite judeţe ale ţării nu există nicio moschee unde să intrăm în contact cu ei. Este un obiectiv pe care sper, imediat ce se va termina această lună, să îl pun şi în practică. Noi, ca instituţie, am autorizat anumite lăcaşe de cult în zone unde nu existau şi unde musulmanii aveau nevoie să practice cele cinci rugăciuni zilnice. Se face o cerere către instituţia noastră, prin care se solicită acest lucru. Există o comisie în cadrul instituţiei noastre care avizează aceste lăcaşe de cult şi care merge la faţa locului să vadă despre ce este vorba. Comisia stabileşte astfel că în lăcaşul respectiv se poate practica rugaciunea. În cazul în care au probleme, noi le eliberăm şi o adeverinţă.

Au fost cazuri în care s-au construit aceste lăcaşuri de cult fără să vi se solicite aprobarea prealabilă?

Sincer, eu nu vreau sa intru în polemici. 97% dintre lăcaşurile de cult care s-au înfiiţat după `90 nu au avizul instituţiei noastre.

„97% dintre lăcaşele de cult care s-au înfiiţat după `90 nu au avizul Muftiatului”

Se poate reglementa aceasta situaţie? Statul român vă sprijină în acest sens?

Există o legislaţie... Legea Cultelor este foarte clară - articolul 24, dacă nu-mi amintesc greşit, deci legea 489/2006, care spune în felul următor: „orice persoană care doreşte să practice profesia de preot sau echivalentul acesteia (cum este la noi imamul), acea persoană trebuie să fie avizată de către instituţia abilitată”.

Bineînţeles, în acel lăcaş de cult există şi un imam, care este un îndrumător spiritual, iar acest imam trebuie să fie avizat de către noi. Noi, la ora actuală, cunoaştem foarte puţine lăcaşe de cult care sunt avizate de către noi. Acest lucru îl cunosc şi dumnealor, deci s-a mai vorbim, este o problemă destul de veche şi sperăm să o rezolvam cât mai repede.

Comunitate musulmană creşte de la an la an. Vin oameni de afaceri, se constituie familii mixte. În ce zonă se orientează? Spre acele fundaţii islamice, în proporţie de 97% neavizate, sau către zona Muftiatului?

Din nefericire, având în vedere realitatea care există în teren, se orientează către acele organizaţii nonguvernamentale pentru că acestea au şi posibilitatea de a ajuta persoanele în cauză. Ele vin din afară să se integreze în societatea românească, iar aceste fundaţii sunt mai apropiate de ce se întâmplă în ţările lor de origine.

Mă refer la ţarile islamice şi la cele arabe, în special. Este foarte uşor pentru un cetăţean care vine dintr-o ţară arabă să se ducă la o persoană care vorbeşte aceeaşi limbă ca şi el. Repet, însă, important e ca noi să putem colabora, să putem dialoga şi sa facem în aşa fel încât liderii acestor organizaţii să accepte Muftiatul şi prin Muftiat să încercăm să intrăm în legătură cu aceste persoane care vin din afară.

Dar comunitatea creşte şi din ce în ce mai mulţi oameni se duc spre ei...

Într-adevăr, în ultima perioadă, comunitatea musulmană este în creştere şi asta constituie un lucru îmbucurător pentru noi. Dar trebuie ca Muftiatul, în colaborare cu aceste organizaţii, să acorde asistenţă religioasă şi să-i facă pe aceşti cetăţeni să respecte legislaţia statului român. În al doilea rând, trebuie să-i adapteze cât mai repede societăţii româneşti.

Din ceea ce aţi constat, autorităţile statului român se implică în această chestiune?

Am avut câteva discuţii în ultima perioadă, există o implicare, în sensul că a fost această legislaţie care ne-a ajutat foarte mult, dar dorinţa noastră este ca această legislaţie sa fie pusă în practică. S-au interpretat foarte multe lucruri în mod greşit referitor la ce am spus eu despre asta.

Cei care fac opinie separată v-au acuzat de ceva?

Au spus că am cerut să se închidă fundaţiile... Nu-mi doresc aşa ceva şi, repet, apelul meu este ca toate aceste fundaţii să aibă o colaborare cu instituţia noastră, cu Muftiatul, si toate activităţile religioase să le facem împreună. Şi iată că, încetul cu încetul, se fac paşi în această direcţie. Mi s-au făcut câteva adrese, mi s-a prezentat un program de activitate al acestor fundaţii, deci unele dintre ele intră pe un făgaş normal. Dar mai trebuie lucrat. Ei cunosc legislaţia foarte bine.

Dar nu o respectă...

Asta se întamplă, din nefericire, aici, la noi.

Biserica Ortodoxă Romană, ca structură de cult majoritară în România, vă sprijină? Aveţi un dialog cu BOR?

Avem un dialog foarte bun cu Preafericitul Părinte Patriarh. Eu sunt şi doctorand în cadrul Facultăţii de Teologie Creştin-Ortodoxă din cadrul Universităţii Ovidius, deci am un respect faţă de valorile creştin-ortodoxe, faţă de valorile creştine şi faţă de valorile celorlalte culte şi religii recunoscute oficial de către statul român.

Am avut o discuţie cu Preafericitul Părinte Patriarh, referitor la această problematică. Din păcate, comunitatea ortodoxă a fost deranjată de apariţia anumitor materiale traduse în limba română de către aceste ONG-uri. Eu le-am spus, în calitate de muftiu, că nu pot face nimic, pentru că există o legislaţie, sunt numite persoane care trebuie să urmărească aceste proceduri. Pe ei i-au deranjat foarte mult, în ultima perioadă, materialele traduse de către unele dintre aceste fundaţii.

Se ştie ca organizaţia Taiba are o activitate intensă în direcţia aceasta, de tipăritură...

Eu nu vreau să dau nume... Chiar în ultima perioadă s-a făcut şi ceva scris referitor la Fecioara Maria, „o femeie musulmană exemplară”. Această afirmaţie a deranjat cultul creştin iar răspunsul meu nu a putut fi unul oficial. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Eu am încercat să le explic şi crezul nostru pe care îl avem faţă de Mântuitorul Iisus Hristos şi aşa mai departe. Există în Coran un capitol dedicat Fecioarei Maria. Deci a fost o chestiune de nuanţă care i-a deranjat.

Trebuie să fim foarte atenţi. Trebuie să vă spun că în România nu trebuie să dăm prilej de astfel de interpretări şi este datoria noastră, mai ales a cultului, să evităm aceste lucruri. Există o legislaţie, o legislaţie destul de veche care, după părerea mea, ar trebui să fie reactualizată în ceea ce priveşte tipărirea şi editarea acestor cărţi din partea fundaţiilor...

„Libertatea religioasă din România nu o întâlnim în alte state din UE”

Dacă ar fi să acordaţi o notă de a 1 la 10 în ceea ce priveşte nivelul toleranţei religioase în România, care ar fi aceea?

Nota o pot da maximă, pentru că, repet, am fost în foarte multe state, şi mai ales în Occident. În România există libertatea religioasă pe care nu o întâlnim la alte state. Este punctul meu de vedere, este punctul de vedere al cultului pe care îl reprezint. În alte state din Occident chemarea la rugaciune nu se citeşte, deci nu se poate auzi. Nu vreau să numesc aceste state ca să nu deranjez ţările respective, dar sunt state din Occident care sunt în UE.

Minaretele, acele turnuri specifice arhitecturii unul lăcaş de cult musulman, nu se pot ridica în Vest mai mult decât construcţia clădirii. La noi în ţară, dacă ai posibilitatea financiară, poţi ridica minaretul şi 100 de metri, în funcţie de studiul de fezabilitate, de studiul geotehnic care se face pe terenul respectiv. Deci există o foarte mare diferenţă între libertatea religioasă care există în România şi libertatea religioasă care există în Occident şi în Statele Unite.

V-aţi gândit la un program de explicare a elementelor fundamentale ale Islamului, coordonat de Muftiat?

Da. Muftiatul, de aproximativ un an, a început să tipărească cărţi editate de către Departamentul musulman din Turcia, cărţi traduse în limba română de către noi, aici. Au apărut deja trei astfel de cărţi, despre viaţa Profetului, „Să ne cunoaştem religia” etc. Sperăm să intensificăm cât mai mult această activitate. Într-adevăr, aveţi perfectă dreptate, şi ceilalţi enoriaşi au perfectă dreptate, mai ales cei care vin din afară şi cei convertiţi la Islam.

Muftiatul nu a avut activităţi îndreptate către ei. Este o realitate pe care eu trebuie să o recunosc, dar v-am spus: a fost o problemă de adaptare. Am vrut să aduc instituţia să fie recunoscută în rândul instituţiilor oficiale ale statului român, după care să încep această activitate de acordare a asistenţei religioase tuturor enoriaşilor. Şi aşa cum am spus, după ce se va termină aceasta lună sfântă (n.r. Ramadanul), voi merge în fiecare judeţ în parte, voi sta de vorbă cu comunitatea musulmană, fie că sunt turci, arabi sau cetăţeni români care s-au convertit la Islam.

Spuneaţi că toleranţa religioasă e la un nivel maxim în România. În ceea ce priveşte ţările vecine României, Bulgaria, Serbia sau chiar Rusia, aţi constat aceeaşi deschidere?

Eu am o colaborare foarte bună cu vecinii noştri de la sud, cu Bulgaria. Dar este o diferenţă foarte mare.

Comunitatea este mult mai numeroasă în Bulgaria...

Comunitatea este mult mai numeroasă şi chiar sunt la guvernare. Musulmani sunt şi în Parlamentul European, dar, v-am spus, ţările din UE nu se pot compara cu România în privinţa libertăţii religioase. Am auzit şi eu câteva voci de nemulţumiţi, dar eu mă refer la cultul meu şi pe această cale mulţumesc, în numele comunităţii musulmane, autorităţilor statului român, că ne acordă această libertate religioasă de a ne putea practica religia islamică.

Vă mai dau un exemplu - sprijinul pe care îl primim de la buget, deci salariile pe care le primesc imanii noştri şi, făcând o comparaţie, noi suntem o comunitate destul de mică, avem sate în care sunt 5-6 familii. Un iman, dacă nu primeşte subvenţie din partea statului, nu poate supravieţui. Acest sprijin care vine din partea statului este un sprijin binevenit pentru noi, ca minoritari. Într-adevăr, sunt unele culte care refuză acest sprijin din partea statului, dar eu sunt pentru ca statul să ne spijine în continuare, referitor la salarii.

„Mulţumesc, în numele comunităţii musulmane, autorităţilor statului român, pentru că ne acordă această libertate religioasă.”

„Occidentul are probleme foarte mari”

Autorităţile locale se arată receptive la nevoile comunităţii pe care o reprezentaţi?

La ora actuală, multe administraţii locale ne acordă sprijin la construirea lăcaşurilor de cult. În primul rând ne pun terenul la dispoziţie. Sunt foarte multe exemple în Dobrogea. În istorie, musulmanii au făcut la fel. În perioada când Dobrogea era sub dominaţia Imperiului Otoman şi când primarul oraşului Medgidia era musulman, prin anii 1864, acesta a contribuit la ridicarea unei biserici ortodoxe. Iată că istoria se repetă. În anii 1800, când majoritatea locuitorilor Dobrogei erau musulmani, s-a întâmplat acest lucru. Acum majoritatea locuitorilor sunt creştini şi cotribuie la ridicarea acestor lăcaşe de cult.

Modelul dobrogean este bun de implementat probabil în raporturile cu toate cultele...

Voi avea o întâlnire cu muftiii din Balcani pe care i-am invitat să viziteze şi Dobrogea. O să-i duc în Dobrogea să vadă acest model şi cred că trebuie implementat în toate ţările din Occident. Dar asta este foarte greu, după părerea mea.

Există o compatibilitate între valorile Islamului şi cele occidentale?

Valorile Islamului sunt universale, deci ele se pot adapta oricărei cerinţe şi în orice perioadă. De aceea vorbim de universalitatea religiei islamice. Problema se pune în privinţa celor care practică religia şi a liderilor care reprezintă comunitatea. Ce valori încearcă ei să promoveze în cadrul societăţilor din Occident. Occidentul a suferit foarte mult din acest punct de vedere, al adaptării valorilor Islamului cu cele Occidentale.

O persoană care vine dintr-o ţară islamică se adaptează modelului de viaţă care există în ţara de adopţie. Vedeţi, şi la noi e o încercare acum de a împiedica o astfel de problemă. Occidentul, la ora actuală, are probleme foarte mari. Eu am fost la o dezbatere pe această temă, care a fost organizată sub egida Comisiei Europene. Ei, nevând în cadrul comunităţilor musulmane din ţările respective muftii, nu ştiau nici ce este un muftiu. Pentru ei eram un simplu imam. Imamul este altceva, şi muftiul este altceva. Imamul este echivalentul unui preot şi muftiul este echivalentul unui lider spiritual, al unui arhiepiscop, mitropolit, patriarh. Deci e un lider.

Deocamdată este o problemă de percepţie a valorilor Islamului...

Exact, e o problemă de percepţie. Ei s-au învăţat cu valorile care se practică, pe care le practică musulmanii. Vedeţi dumneavoastră, aici mai e şi o altă problemă. Ei nu au musulmani băştinaşi, cum avem noi... Nu vreau să mă înţeleagă greşit fraţii mei care au venit din alte state, dar în Occident nu există această comunitate stabilă.

Adică nu sunt musulmani autohtoni...

Autohtoni, exact, pentru că am mai folosit cuvântul acesta „băştinaş“ şi s-au supărat foarte mulţi musulmani care au venit după ’90 sau prin anii ’60 în România. Nu există această comunitate autohtonă în Occident şi aceasta este problema lor cea mai mare, după părerea mea. Mai mult, Occidentul nu are o persoană de contact, care să-i reprezinte pe musulmani în faţa autorităţilor statului respectiv.

N-au instituţia Muftiatului.

N-au Muftiat, exact.

„Încercăm crearea instituţiei Muftiatelor din Uniunea Europeană”

De ce nu cunosc cei din Occident instituţia Muftiatului, pentru că, în fond, este specifică islamului?

Ştiţi care este problema? Fiecare fundaţie, fiecare ONG din ţara respectivă spune că el reprezintă comunitatea în faţa autorităţilor.

Astfel, statul are probleme în a găsi un interlocutor...

Sigur, şi intră în dilemă. Nu mai poate să îşi aleagă persoana reprezentativă a întregii comunităţi, neavând aeastă instituţie cu veche tradiţie, cum este instituţia Muftiatului. Aici e cea mai mare problemă în Occident. Dacă statul ar fi avut o persoană de contact din cadrul comunităţii respective, o persoană reprezentativă, s-ar fi rezolvat multe. Ei nu găsesc nici acea persoană, pe când la noi problema se schimbă, este diferită. De aici se ramifică şi celelalte probleme: de adaptare, de a implementa ideile specifice culturii din ţara respectivă... Eu le-am spus asta. În cadrul UE, s-a format o federaţie a organizaţiilor islamice din Uniunea Europeană - FOE. Toate fundaţiile s-au grupat, sunt membre în cadrul acestei federaţii, au şi un preşedinte, dar...

Preşedintele n-are autoritate...

N-are autoritate, în primul rând. În al doilea rând, e o federaţie care acoperă toate ţările din Occident. Mi s-a făcut propunerea din partea acestei federaţii să aderăm şi noi. Am spus: „Nu, noi sunt o instituţie oficială, recunoscută de statul român.” Într-adevăr, România este membră a UE, dar legislaţia de aici este foarte diferită faţă de legislaţia din ţările lor.

Adică este mult mai acoperitoare...

Mult mai acoperitoare. La ei s-a format această structură, această federaţie, din cauza faptului că au fost probleme

Tocmai din lipsa legislaţie...

Exact, din lipsa legislaţiei. Şi n-am acceptat această propunere şi nici n-o s-o accept. Nu ştiu ce va face cel care va veni după mine. La fel şi Bulgaria are Muftiatul General şi la ei sunt mai multe Muftiate, datorită numărului musulmanilor.

N-a aderat nici Bulgaria?

N-a aderat. Dar nu putem să aderăm la aşa ceva! Chiar am avut o discuţie... Aici, când o să vină Muftiul General al Bulgariei, o să mai am o discuţie pe această temă. Noi suntem o instituţie, în primul rând. O structură a statului, recunoscută oficial şi în celelalte ţări. Noi vrem să creăm unitate în cadrul comunităţilor musulmane din Europa. Mai e şi Grecia, care are o instituţie, un Muftiat mai vechi. Încercăm să îi luăm şi pe greci alături de România şi Bulgaria, într-o structura oficială a Muftiatelor din Uniunea Europeană.

„Căsătoriile mixte trebuie să dureze în timp”

Cum priviţi chestiunea căsătoriilor mixte, adică între persoane de religie diferită? Mă refer strict la România.

Sunt foarte multe căsătorii mixte la ora actuală în România. Mai ales după 1990, numărul acestora a crescut. Erau şi înainte de 1990, dar acum e altceva. Ceea ce îi rog pe enoriaşii musulmani este ca aceste căsătorii să fie serioase.

Să dureze în timp?

Exact, să fie de durată. Suferă foarte mult femeile care sunt creştine sau poate chiar au trecut la islam şi după aceea problema se pune pe acel musulman. Deci nu vreau ca din cauza unei persoane adepte a religiei islamice, religia islamică în sine să fie înţeleasă greşit. Acesta este apelul meu, pentru că fiecare musulman trebuie să aibă o responsabilitate. Aceasta este educaţia morală. Şi, mai ales, nu trebuie să creeze o stare ca religia noastră să fie interpretată greşit.

Se discută foarte mult în legătură cu Sharia...

Sharia este legislaţia islamică. Când vorbim de Sharia, vorbim în primul rând de Coran. Nu se exclud. Conform legislaţiei islamice, conform Sharia, când dezbatem o problemă, dacă nu găsim acestei probleme o rezolvare în Coran, mergem la tradiţia Profetului. Sunnah este tradiţia profetului. Referitor la Sharia, la diferenţa dintre şcoli, este numai modalitatea de practică a Islamului. În credinţă, în dogmatică nu avem nicio problemă.

Problema se pune la practică. Practica s-a făcut conform zonei respective şi conform unor argumente aduse mai mult din Sunnah, pe baza acelui ritual. Şi diferenţa a plecat de aici. Dar referitor la legistaţia islamică, ea este aceeaşi. La hanefiţi, fiind o şcoală mai moderată, şi mai ales având ca lider pe imamul Abu-Hanifa, situaţia stă puţin mai diferit. Cu toate că şi în cadrul acestei şcoli elevii lui Abu-Hanifa nu s-au înţeles cu profesorul în a da verdicte pe o anumită problemă. Nu este o diferenţă de sharia, diferenţa e numai de practică. Şi, după părerea mea, această practică este specifică fiecărei zone.

Deci din Sunnah se dau interpretările...

Da, unii acceptă anumite relatări ale Profetului, alţii nu le acceptă; unii le cred mai slab interpretate etc. Până pe timpul Profetului nu au fost aceste şcoli. Acestea au apărut după ce Islamul a fost proclamat religie. Toate interpretările s-au legat de modul de practică al Profetului şi, bineînţeles, aici sunt foarte multe exemple de dat în acest domeniu. E ceva posibil, nu se interzice. Noi, ca hanefiţi, practicăm religia sub un îndrumător şafiit. E permis pentru că, repet, credinţa este una şi aceeaşi.

„Trebuie să exportăm moralitate în Occident”

Sunt anumite probleme pe agenda socială românească, cum ar fi chestiunea homosexualităţii. E o chestiune extrem de delicata în ceea ce priveşte cultul creştin ortodox şi cultul catolic, de altfel, care nu o acceptă. Care e poziţia cultului islamic?

Vreau să vă spun că există un verset clar care spune în felul următor. „Noi v-am creat pe voi din soţi şi soaţe“. Deci, din acel verset putem să deducem faptul că scopul creării noastre este acesta, de a forma o familie, şi nu de a forma o familie din persoane de acelaşi sex. Bineînţeles, şi codul musulman se opune unei astfel de căsnicii, unei astfel de practici. Eu îi respect, dar nu îi accept, pentru că legea nu permite aşa ceva.

Exact cum este şi pentru cultul creştin-ortodox sau catolic. Niciun credincios nu cred că ar accepta o căsnicie între două persoane de acelaşi sex. Este o problemă destul de delicată. Din nefericire, această problemă este foarte mult mediatizată în Occident şi în state mai dezvoltate, mai ales în SUA. Vreau să vă spun că în Occident este o problemă de moralitate. Cei din Occident chiar suferă de lipsa unei educaţii religioase. La noi acest lucru nu există. România este o ţară care îşi practică valorile religioase, fie că sunt ele creştine, fie ca sunt ele islamice, fie că sunt ele iudaice. Este un popor tradiţionalist. Noi trebuie să exportăm acest lucru. Avem, cred, un singur atu în faţa europenilor - valorile morale, care acolo lipsesc foarte mult.

Care credeţi că este cea mai mare problemă a lumii occidentale în momentul de faţă?

După părerea mea, Occidentul s-a îndepărtat foarte mult de valorile morale. A mers pe materie foarte mult şi toate aceste probleme sunt cauzate de lipsa educaţiei morale din şcoli.

Cum îi privesc musulmanii pe occidentali, şi în special pe americani, în momentul de faţă?

Acest lucru se schimbă de la o regiune la alta. Dacă mă întrebaţi de comunitatea musulmanilor din România, şi mai ales de musulmanii autohtoni, ei nu au nicio problemă cu occidentalii. Nu ies din linia întregii naţiuni, şi nu au nicio problemă nici cu americanii. Dar acest lucru, v-am spus, este interpretabil de la un stat la altul, de la o zonă la alta. Un mod de viaţă al Islamului se practică într-o zonă, altul în altă zonă.

„Există versete în Coran care interzic să ucizi”

Cum aţi privit raportarea administraţiei Bush, de pildă, la chestiunea islamică. A fost una corectă, sau una discutabilă?

Au fost şi lucruri corecte, şi lucruri discutabile. Vreau să vă dau un exemplu. Libertatea religioasă, de fapt orice libertate, nu numai cea religioasă, este discutabilă în sine. Omul nu este liber să facă orice. Când suntem într-o încăpere, noi suntem liberi să facem ce vrem în încăperea respectivă. Când depăşim acea încăpere, libertatea noastră se îngrădeşte, se limitează.

De aceea, libertatea s-a înţeles foarte greşit. Au înţeles-o greşit şi musulmanii, au înţeles-o greşit şi persoanele de altă religie. Ce-am spus? „Domnule, ne dă o libertate şi noi putem să profităm de ea!“ Nu este aşa. Referitor la ceea ce s-a întâmplat, din nefericire, în acele evenimente din septembrie 2001, din America, să ştiţi că legea islamică nu permite aşa ceva. Există versete concrete care interzic uciderea unor suflete.

Există chiar un verset care spune: „Cel care a ucis un suflet înseamnă că a ucis o comunitate, o societate întreagă“. Musulmanii, din nefericire, unii dintre ei, pentru a-şi atinge scopurile politice sau personale, nu mai ţin cont nici de versete. Încalcă Coranul. Tu ucizi oameni şi Coranul spune: „Cel care ucide un suflet, ucide o societate”. Cum mai poţi fi tu considerat martir? Aici este problema. Aşa că anumite lucruri trebuie limitate. Bineînţeles, când se face această limitare, e valabil şi pentru România, trebuie să ne gândim la cetăţenii noştri.

Sunt americanii „inamicul numărul 1” al Islamului, în viziunea dumneavoastră?

La americani sunt problemele mai mari, dar pentru mine nu sunt probleme insurmontabile. Acestea sunt montate şi sunt interpretate şi sunt făcute în aşa fel încât să fie considerate ca insurmontabile. Actualul preşedinte al SUA şi-a schimbat politica totalmente şi iată că toţi aceia care au spus că America este duşmanul numărul 1 al Islamului nu mai au ce să mai spună. Şi nu mai sunt credibili. Bush, după părerea mea, a avut o politică bună, dar ar fi trebuit să fie puţin mai tolerant, mai ponderat. Bineînţeles, am susţinut şi susţin în continuare orice sistem care încearcă să protejeze siguranţa cetăţeanului. Orice sistem, al oricărei ţări.

România poate exporta stabilitate în Occident, din acest punct de vedere?

Poate şi, în acelaşi timp, poate să şi importe modelul de protejare a cetăţeanului. Bine, la noi, din ce am văzut eu până acum, n-au fost probleme. Sperăm să nici nu fie, dar, vedeţi, aţi atins un punct foarte important. Comunitatea musulmană e într-o continuă creştere. E un lucru îmbucurător, dar în acelaşi timp, nu pentru mine, ca lider, pentru alte instituţii ale statului, poate să fie şi un semn îngrijorător.

E aceeaşi problemă care a fost şi în Occident. Dacă stăm să facem un scrut istoric al musulmanilor, când s-au dus în Occident, ştim foarte bine că au fost acceptaţi cu bucurie pentru că erau forţă de muncă mai ieftină. În schimb, când occidentalii s-au trezit cu bombele puse au spus: „Islamul e religia terorismului!”. Deci trebuie să fim foarte atenţi. Trebuie să tratăm orice lucru cu foarte mare atenţie, nu trebuie să ne grăbim, să ne bucurăm. Pentru mine, ca lider, v-am spus, îmi creşte numărul credincioşilor, e un lucru îmbucurător. Dar, repet, mă refer la sistemul de protejare a cetăţeanului.

„Musulmanii din România nu pot deveni extremişti”

Referitor la numărul în creştere al membrilor comunităţii musulmane, există analişti politici care vorbesc cu teamă despre o tranziţie progresivă către aplicarea Shariei în comunităţile lor, sfidând legile ţării...

Trebuie să avem pârghii ca să putem contracara ceea ce aţi menţionat pentru că, într-adevăr, când vorbim de practicarea legislaţiei islamice, de practicarea Shariei, unii nu mai ţin cont de legislaţia statului respectiv. Nu pun în practică Sharia corectă, nici legislaţia islamică. Pun în practică „legislaţia” conformă cu interesele lor. Aici e problema cea mai mare.

Dau interpretarea pe care o doresc...

Exact, dau interpretarea pe care o doresc şi v-am dat exemplul cu aşa-zişii martiri. Apropo de receptarea Muftiatului ca o instituţie de cult. Nu numai în România anumite fundaţii islamice nu respectă Muftiatul. Şi în ţările lor islamice sunt cazuri în care Muftiatele nu sunt respectate, unde Muftiul general nu este respectat, fiind considerat „omul statului”. La noi în ţară, eu am arătat toată deschiderea faţă de aceste fundaţii islamice şi vreau din partea lor aceeaşi deschidere, sinceritate şi corectitudine.

Este închegată comunitatea la nivelul României?

Când vorbim despre „comunitate închegată”, în primul rând nu putem să asociem majoritatea comunităţii musulmane autohtone şi, mai ales, pe musulmanii care au avut o anumită practică secole de-a rândul în România, să-i asociem cu musulmanii care vin, sau care au venit din ’60 încoace în ţară. În al doilea rând, noi suntem închegaţi. Pentru musulmanii din România este foarte dificil să devină extremişti. Să luăm o persoană la vârsta de 50 de ani, un tătar sau un turc, care a avut o anumită educaţie. De la el n-o să puteţi să aşteptaţi să devină un extremist. Va fi foarte dificil...

Comunitatea musulmană e într-o continuă creştere. E un lucru îmbucurător, dar în acelaşi timp, nu pentru mine, ca lider, pentru alte instituţii ale statului, poate să fie şi un semn îngrijorător.