Taximetrist dispărut într-o livadă din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Macsim, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Bacău, a dispărut, iar maşina pe care lucra ca taximetrist a fost găsită abandonată, în cursul nopţii trecute, într-o livadă aflată

Mihai Macsim, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Bacău, a dispărut, iar maşina pe care lucra ca taximetrist a fost găsită abandonată, în cursul nopţii trecute, într-o livadă aflată la peste 20 de kilometri de Bacău. Anunţaţi de un localnic care a crezut că autoturismul Cielo era folosit la furat de fructe, poliţiştii au constatat că taxiul avea cheile în contact, iar staţia şi aparatul de taxat, ţinte predilecte ale hoţilor, erau la locul lor. Pe bordul maşinii, la loc vizibil, se afla, însă, un bilet scris de mână, pe care erau trecute, printre altele, cuvintele: "Ce am fost şi ce am ajuns... m-am săturat". Înainte de a deveni taximetrist, Mihai Macsim lucrase la Serviciul paşapoarte, de unde şi-a dat demisia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite