Rezervările timpurii, garanţia concediului reuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi e criză, craiovenii se înghesuie la rezervări pentru litoralul românesc, dar fac coadă în aceste zile şi la ofertele de sejururi în străinătate

Încă de la începutul lunii februarie, de când a fost lansat la nivel naţional programul de rezervări timpurii, cererile au curs la agenţiile de turism din oraş. Punctul de atracţie a fost reducerea de 5 până la 15 la sută pentru cei care îşi plătesc integral biletele pentru un sejur la început de sezon în această vară. „Preţurile care pornesc de la 15o de lei pentru un sejur la un hotel de două stele, şi de la 3oo de lei pentru hoteluri de trei şi patru stele sunt mai mult decât avantajoase. Condiţiile aspre de anulare a rezervărilor au întors, însă, din drum câţiva interesaţi. Programul nu prevede returnarea niciunui leu din suma achitată, în cazul în care persoana nu mai poate ajunge în concediu în respectiva perioadă”, a declarat Irina Genoiu, agent de turism.

Grecia, la mare căutare
Sindicatele s-au îngrămădit în a contracta un număr mare de sejururi în urma iniţiativei ANAT. „Au venit multe sindicate şi au şi achitat contravaloarea biletelor, pentru a beneficia de reducerile pentru rezervări timpurii”, mai spune Genoiu. Şi mai mare îngrămădeală este însă pentru rezervările de vacanţe în străinătate. Cu toate că vremurile de criză în care ne aflăm ar trebui să-i facă pe oameni să fie mult mai prudenţi în a-şi cheltui banii, craiovenii nu renunţă la luxul unui sejur peste graniţe. Grecia şi Bulgaria sunt, şi anul acesta, unele dintre cele mai căutate destinaţii, reducerile fiind mai mult decât avantajoase, de 20-25% din tarifele practicate anul trecut. Nu numai concediile din vară sunt atractive pentru craioveni, ci şi vacanţele cu ocazia sărbătorilor de Paşte, unde din nou cele mai căutate sunt destinaţiile externe.

Pe de altă parte, oamenii spun că tocmai vremurile de criză îi împing către vacanţele peste hotare, unde preţurile sunt mult mai bune şi condiţiile mai avantajoase. „Litoralul grecesc normal că este mult mai tentant decât cel românesc din motive financiare în primul rând. Plus că ai parte de un confort mult mai mare. Serviciile sunt de calitate acolo, nu încape termen de comparaţie cu cele de pe malul Mării Negre”, spune Emilia Vasile.

„Ofertele pe care agenţiile de turism le oferă pentru sejururile peste graniţe nu ne golesc portofelele la fel ca acelea de acasă. Eu deja am făcut rezervări pentru la vară în Turcia”, spune Elena Catană.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite