Osânda omului cu targa

Osânda omului cu targa

Majoritatea brancardierilor ies la pensie din motive medicale, doborâţi de o muncă de Sisif: căratul pacienţilor în braţe sau pe targă.Toată ziua îşi îndoaie spinarea sub greutatea pacienţilor. Câştigă 700 de lei pe lună plus bacşişurile care, acum, sunt „de criză“. Este  brancardierul român. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Mai citeşte şi:

• Spitalul Universitar, locul preferat al sinucigaşilor
• Şocat de spitalele din România, un englez strânge bani să ridice o clinică în satul Viscri
• Andreea Fried :„Sistemul sanitar este în comă“

Consideraţi ultima verigă, ultima speţă a „lanţului trofic” al personalului medical, în braţele şi-n puţina lor ştiinţă stă de multe ori, atârnată de un fir de păr, viaţa pacientului. Căci ei trebuie să ştie cum să-l posteze pe targă, cum să-l transporte şi cum să-l aşeze în pat. Fără a avea o anumită calificare, sunt primii care iau contact direct cu bolnavii.

Spitalul de urgenţă

În fiecare zi a anului, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, de pe Şoseaua Berceni, e forfotă ca-n stup. În medie sunt 200 de prezentări pe zi la camera de gardă. Astfel, nu există zile de sărbătoare sau sfârşituri liniştite de săptămână.

Pe porţile mereu deschise, oamenii intră, păşesc dezorientaţi, întreabă cu voce gâtuită de camera de gardă, de câte un doctor „cu nume” sau de saloanele unde îşi au bolnavii. Obişnuiţi, în timp, cu atmosfera, doctorii şi asistentele sunt singurii care mai flutură câte un zâmbet în colţul gurii. În rest, în orice salon, pe orice hol sau în oricare salon domneşte durerea sau îngrijorarea celor care stau pe la uşi.

În orice moment se consultă, se diagnostichează, se intervine, se pun perfuzii, se taie, se coase, se pun oase la loc, se operează pe creier sau pe coloană. Paturile de fier, veştejite de vreme, gem sub greutatea bolnavilor care-şi aşteaptă rândul la viaţă sau la moarte. Parcă înadins aşezat mai aproape de cer, etajul VIII al spitalului este un fel de purgatoriu al morţilor vii, al celor cu afecţiuni grave ale coloanei vertebrale, care nu se mai pot mişca. Priveliştea şi mirosul greu dau stări de leşin oricărui om sănătos care s-ar încumeta să urce până aici.

Muncă necalificată

Pe şoseaua din faţa spitalului, sirena unui echipaj SMURD vuieşte asurzitor. Toţi sunt obişnuiţi cu zgomotul, şi cei din clinică, şi locatarii din blocurile de vizavi, care nici nu mai închid ferestrele, lăsând să le intre vara în case cu tot cu vuietul sirenelor. Maşina opreşte, pompierii sar rapid, dau jos targa mobilă cu bolnavul şi-o împing pe rampa înclinată până în faţa camerei de gardă. De acolo mai departe e treaba brancardierilor. Puţini ştiu ce răspundere uriaşă stă în braţele lor. O mişcare greşită ar însemna o viaţă mai puţin.

Florin Bica, medic primar ortoped, purtător de cuvânt al clinicii, zâmbeşte când vorbeşte despre ei: „Sunt câte doi brancardieri pe secţie, cei mai mulţi fiind la departamentul de gardă. Nu ştiu ca în România să fie o şcoală de brancardieri, ci învaţă la locul de muncă specificul fiecărei secţii, cum să ridice bolnavul etc. Aparţin personalului medical, însă, situaţi pe o scară ierarhică, ei şi infirmierele sunt la bază, pe ultimul loc, dar sunt importanţi la fel ca oricare cadru medical. Media de vârstă a celor angajaţi aici este de 30-35 de ani. Puţini ies la pensie ca brancardieri, majoritatea se reorientează sau ies pe caz de boală.“

Asistentul-şef al departamentului de urgenţe, Samson Adrian (49 de ani), intervine şi el: „La angajare, criteriul de selecţie este să fie mai vânjoşi. Nu-i acceptăm nici pe cei care au fost operaţi de hernie de disc. Că se îmbolnăvesc de asta mai târziu, e altă poveste! La mine lu­crează câte patru, în ture de 12 ore. Şi sunt 21 în total.“

Şi brancardierii îşi rup coloana

Nea Marian Gruia (53 de ani) lucrează aici de 12 ani. Nu pare prea înalt, dar se vede imediat că, în ciuda vârstei, corpul este vânjos, atletic. I-au trecut multe vieţi prin faţa ochilor şi multă suferinţă l-a înconjurat în fiecare zi.

Spune că asta l-a făcut să fie mai rece cu tot ce se întâmplă. Are patru copii, dintre care unul lucrează tot aici şi tot ca brancardier. Mulţi dintre colegii săi mai tineri n-au rezistat. Au dezertat copleşiţi de imaginile groteşti şi dezarmaţi de salariile de numai 630 de lei.

„Orice nou angajat trebuie să stea o lună de zile pe lângă unul sau doi brancardieri ca să înveţe meseria. Şi eu tot aşa am învăţat. Unii nu rezistă. Nu sunt nici atraşi de salariile mici. Păi, un om de la pază, care stă toată ziua şi nici nu face nimic, ia mai mult decât mine. Pe criza asta, nici bolnavii nu mai au de unde să dea un leu-doi. Nu ştiu dacă o să ies la pensie de aici, dar nici fără serviciu nu poţi sta în ziua de azi. Brancardierii nu ies normal la pensie. Se pensionează pe caz de boală. Am avut acum trei ani un brancardier care a ieşit pe caz de boală: şi-a rupt coloana. Moartea nu mă sperie, căci o văd în preajmă în fiecare zi.“

Adevărul este că tot brancardierii sunt cei care cară decedaţii până la maşina ce-i transportă la morgă.

Scara - duşmanul brancardierului

Aidoma legendarului Sisif, aceştia sunt „osândiţi” să care trupurile inerte ale celor care, dintr-un motiv sau altul, ajung la camera de gardă. Niciunul dintre ei nu încearcă să tragă targa pe uscat, căci, parteneri fiind, ştiu că trebuie să-şi folosească forţa şi priceperea la unison.

Norocul este că spitalul a fost dotat cu „Striker”, tărgi mobile ce pot fi folosite şi ca pat şi care au costat peste 50.000 de lei fiecare. Când se întâmplă să cadă curentul, tot la cele manuale sunt nevoiţi să apeleze. Atunci, urcatul şi coborâtul pe scări devin un chin şi o mare responsabilitate. Sunt bolnavi care cântăresc 150 sau chiar 200 de kilograme.

„Am cărat şi oameni cu greutate. Şi la propriu, şi la figurat. Am cărat persoane care cântăreau aproape 200 de kilograme. Vă daţi seama ce înseamnă asta pentru patru oameni, la care se adaugă şi greutatea tărgii de metal! Au fost oameni care mi-au murit în mâini. Ştiţi cât atârnă un mort de peste 150 de kilograme? Ai senzaţia că i se dublează greutatea. Din cauza asta nu se poate ieşi la pensie de aici. Momentan am numai un coleg mai în vârstă ca mine. Are 55 de ani, lucrează de 20 de ani aici şi caută să găsească o soluţie pentru a pleca până nu-şi rupe coloana ca ăla de acum trei ani. Dar unde?!”

În curtea clinicii răsună iarăşi maşina Salvării. Nea Marian se ridică precipitat, îşi strigă colegii şi se grăbesc să preia bolnavul. Prin mâinile lor, un nou pacient caută să apuce pe drumul subţire al vieţii.

La angajare, criteriul de selecţie este să fie mai vânjoşi. Nu-i acceptăm nici pe cei care au fost operaţi de hernie de disc. Că se îmbolnăvesc de asta mai târziu, e altă poveste!

Adrian Samson
asistent-şef

Sunt importanţi la fel ca oricare cadru medical. Media de vârstă a celor angajaţi aici este de 30-35 de ani. Puţini ies la pensie ca brancardieri, majoritatea se reorientează sau ies pe caz de boală.

Florin Bica
medic

Cară mai mult decât pot duce

Prin specificul muncii lor, brancardierii ar trebui să fie protejaţi de Hotărârea de Guvern nr. 1051/9.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare. Însă niciun act normativ nu precizează un barem ma­xim de greutate.

Există recomandări de specialitate, conform cărora angajatorii ar trebui să nu le ceară salariaţilor să manipuleze greutăţi mai mari de 25 de kilograme, la bărbaţi, iar la femei să nu depăşească 15 kilograme. La noi, Codul Muncii şi HG. nr. 1051/2006 nu menţionează decât că angajatorul trebuie să asigure alternative mecanizate pentru astfel de operaţiuni.

Liderul sindicatului Sanitas, Marius Petcu, spune că brancardierii reprezintă categoria cea mai defavorizată din sistemul medical.„Nu sunt norme care să-i protejeze pentru riscurile de boală. Ei fac, majoritatea, hernii de disc, pentru că zilnic ridică pacienţi de diferite «calibre», fără a avea vreun barem de greutate ridicată zilnic. Până acum câţiva ani erau consideraţi muncitori necalificaţi, acum fac parte din personalul medical. Vom încerca să obţinem unele sporuri pentru activitatea lor, fiindcă şi-aşa au salarii foarte-foarte mici”, declară liderul sindical.