O femeie a murit într-o avalanşă, în Munţii Baiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii ignoră averismentele salvamontiştilor
Turiştii ignoră averismentele salvamontiştilor

O femeie a murit, sâmbătă seară, după ce a fost surprinsă de o avalanşă în Munţii Baiului, soţul şi copilul femeii, care se aflau cu ea pe munte în momentul declanşării avalanşei, scăpând cu viaţă.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sinaia, judeţul Prahova, femeia, împreună cu soţul şi fiul său, a plecat, sâmbătă, din cartierul Cumpătu, din staţiune, către o stână, pe un traseu din Munţii Baiului.

Conform Mediafax, într-un gol alpin s-a declanşat o avalanşă, turista fiind surprinsă de stratul de zăpadă dislocat. Soţul şi fiul femeii au scăpat cu viaţă, însă aceasta a murit pe loc.

Familia femeii a apelat Serviciul Naţional Salvamont şi mai multe echipe de salvamontişti şi jandarmi au plecat în căutarea celor doi.

Potrivit jandarmilor care au participat la această acţiune, atât soţul femeii, cât şi fiul acesteia în vârstă de 13 ani sunt sănătoşi, ei nefiind răniţi.

Salvatorii montani au marcat locul în care se află cadavrul femeii, însă nu au recuperat trupul neînsufleţit din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice, respectiv ceaţă şi viscol.

În cursul zilei de duminică, salvatorii montani însoţiţi de un medic legist vor începe operaţiunea de recuperare a cadavrului.

Conform jandarmilor, cei trei sunt din Bucureşti şi cunoşteau foarte bine muntele, aceasta nefiind prima drumeţie de acest gen. Ei erau foarte bine echipaţi şi, după declaraţiile bărbatului, mai făcuseră acest traseu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite