Miron Cozma îşi aşteaptă ortacul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Luceafărul huilei” aşteaptă astăzi, la poarta penitenciarului, pe unul dintre locotenenţii cu care a condus ortacii, în marşul spre Bucureşti, la mineriada din 1999. Fostul lider al

„Luceafărul huilei” aşteaptă astăzi, la poarta penitenciarului, pe unul dintre locotenenţii cu care a condus ortacii, în marşul spre Bucureşti, la mineriada din 1999.

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a anunţat că va fi prezent astăzi, la poarta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Bârcea Mare de lângă Hunedoara.

Cozma va merge la ieşirea din puşcărie pentru a-l întâmpina pe unul dintre locotenenţii săi, Dorin Loiş,  care va fi eliberat condiţionat. Loiş a fost condamnat de instanţele de judecată la cinci ani de detenţie pentru tentativă de subminare a puterii de stat în urma evenimentelor sindicale din 1999, cunoscute ca mineriada „Costeşti-Stoeneşti”.

În urmă cu o săptămână, cererea de liberare condiţionată a intrat în discuţie la comisia specială, unde Loiş a primit aviz favorabil pentru a fi pus în libertate.

Ulterior Judecătoria Deva a validat decizia comisiei de liberare condiţionată. Decizia instanţei putea fi atacată de procurori în trei zile de la pronunţare, însă până ieri, când a expirat termenul de atac, nu a fost înregistrată nicio solicitare în acest sens.

„Până acum nu a fost declarat recurs. În proporţie de 90 la sută, marţi va fi liberat condiţionat”, a declarat luni, Emanoil Bota, directorul Penintenciarului Bârcea Mare. În aceste condiţii, Dorin Loiş va ieşi pe poarta închisorii astăzi în jurul orei 15.

Dacă va comite infracţiuni în viitor, acesta va fi obligat să execute şi zilele de închisoare de care a scăpat prin liberarea condiţionată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite