Medicii din şcoli trec pe buget local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HUNEDOARA. Peste 100 de cadre medicale vor fi plătite de primării

Primarii hunedoreni spun că nu vor avea bani suficienţi pentru salariile medicilor.

O ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern la finele anului trecut este pe cale să detoneze. Din luna aprilie,  plata salariilor şi a cheltuielilor de cabinet ale tuturor medicilor şi cadrelor  medicale din şcolile hunedorene trebuie să  intre în grija administraţiei publice locale.
„Până acum, aceşti bani erau transferaţi de la bugetul de stat şi se plăteau prin Direcţiile de Sănătate Publică.  Avem instrucţiuni să mai efectuăm plata salariilor cadrelor medicale din şcoli până la finele acestei luni”, a spus Adriana Mărculescu, şef al Direcţiei de Sănătate Publice Hunedoara.

Cheltuieli prea mari
Pe lângă cadrele medicale din şcoli, la primării vor mai trece asistenţii medicali comunitari şi mediatorii romi. Costul anual total al salariilor acestor categorii profesionale se ridică la aproape 750 de mii de lei la Deva, în timp ce la Hunedoara trece de 800 de mii de lei. „În acest an, banii transferaţi pentru dascăli au fost insuficienţi. Am compensat din venituri proprii.  Se va întâmpla la fel şi cu medicii. Măsura îi poate lăsa pe aceşti oameni fără sursă de venit”, a spus Florin Oancea, viceprimarul Devei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite