Secretele Mineriadei / Ioan Adochiţei: „Era o anarhie dacă nu veneam noi“

„Adevărul“ face o incursiune dureroasă în mentalitatea minerilor la 20 de ani de la „13-15 iunie 1990“. Ortacii susţin şi astăzi că „golanii“ se dedau la orgii sexuale în Piaţa Universităţii. Manipularea la care au fost supuşi minerii prin presă a funcţionat atât de bine încât aceştia mai cred şi azi că venirea lor la Bucureşti, în iunie 1990, a salvat ţara de la dezastru.

Punem astăzi faţă în faţă remuşcările unui fost jurnalist la ziarul „Zori noi", din Petroşani, şi gândurile unui miner-pensionar de la Petrila. Cei doi sunt legaţi în lanţul de cauzalitate al marii dezinformări din prima parte a anului 1990. Ziarul „Zori noi" era tipărit în 1990 în 20.000-25.000 de exemplare pe zi (cam cât ziarele centrale de azi). Nu numai că se vindeau toate, dar până la prânz se mai trăgea o ediţie. Orice produs tipărit se cumpăra în Valea Jiului.

Mai citiţi şi:

Gelu Voican Voiculescu: Am semnat materiale la Securitate despre Bivolaru cu numele meu

Secretele Mineriadei / Cristi Paţurcă:„Cozma, de ce ne-ai bătut, mă?“

După Revoluţie, „Zori noi" (moştenitorul ziarului „Steagul roşu", din perioada comunistă) a devenit, prin organizaţia locală a FSN, principalul organ de manipulare din cea mai fierbinte zonă a ţării: Valea Jiului. În prima parte a anului 1990, în „Zori noi" au apărut texte clare, fără insinuări sofisticate, care spuneau că minerii sunt şi trebuie să fie alături de Front.

„Este limpede că toţi minerii manifestă o simpatie aparte faţă de unii conducători, cum sunt domnii Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu. În intimitatea cugetului, acolo unde ei păstrează cele mai frumoase sentimente de buni români, nu lasă să pătrundă orice intrus. Au simţit, oare, că cineva forţează o intrare atât de bine păzită, aşa cum s-au forţat uşile Parlamentului?". Asta citeau minerii în „Zori noi" la 21 februarie 1990, după cea de-a doua incursiune în Bucureşti.

În zilele de 14 şi 15 iunie 1990, când minerii au fost la Bucureşti, pe frontispiciul ziarului "Zori noi" au apărut mesaje ca: „Minerii - apărători ai libertăţii şi democraţiei. Cinste lor!" sau „Poliţia şi minerii asigură ordinea în Capitală". După cea mai sângeroasă Mineriadă, faptele ortacilor deplasaţi în Capitală au fost prezentate glorios: „Liniştea şi bunul-simţ al minerilor nu puteau suporta cu resemnare abominabila şi demenţiala reeditare a violenţelor huliganice care au pus din nou în pericol pacea şi liniştea ţării, stabilitatea pentru care a optat poporul român la 20 mai. Au ieşit din nou din adâncuri şi au pornit cu lămpaşele lor, în noaptea de 13 spre 14 iunie, spre zona de la kilometrul zero, unde întunericul şi degradarea sfidau cu ostentaţie bunul simţ, dorinţa de linişte, ordinea şi sănătatea morală a întregii ţări. Cu fermitatea, tenacitatea şi demnitatea lor dintotdeauna, şi-au pus din nou umărul şi inima la restabilirea ordinii şi curăţeniei în centrul Capitalei, în ţară... Salubrizarea trebuia pornită de la kilometrul zero".

Şef de campanie pentru Cozma

Mircea Bujorescu a coordonat campania electorală a lui Miron Cozma în 1996, când „Luceafărul huilei" a candidat la Senatul României. Ziaristul a trăit bine în perioada respectivă şi a primit de la Miron o maşină Dacia. „Eu dădeam în Cozma ca în hoţii de cai într-un ziar, «Unda de şoc». În 1996, Cozma s-a hotărât să candideze pentru Senat şi m-a luat şef de campanie electorală.

„Zi, Miroane". El: „Bă, tu mă cunoşti cel mai bine, de asta te-am luat. Zi, mă, cât vrei?". Zic: „O Dacie, mă". Şi am început să-i fac campanie. M-am apucat să-i scriu şi discursuri: «Sunt şi eu un om în timpul vieţii mele...», începea unul. Am vrut să-l umanizez. Plângeau ăştia. A luat 68.000 de voturi pe judeţul Hunedoara. Două partide n-au luat atât. Ca să intre la Senat avea însă nevoie de 70.000 de voturi".

„Ce rost mai aveam, dacă nu manipulam?"

Mircea Bujorescu (58 de ani) era în 1990 redactor-şef adjunct la ziarul „Zori noi". A dat şi el de pământ cu presa de Opoziţie, a criticat fenomenul „Piaţa Universităţii" şi a condamnat campania electorală a partidelor istorice, care împărţeau baloane şi pungi de un leu cu semnele lor electorale.

Bujorescu a terminat „şcoala ajutătoare Ştefan Gheorghiu" dar a avut şi el, ca orice român, fărâma lui de disidenţă: „Am fost sancţionat înainte de Revoluţie. Am strigat în Alimentară, în noiembrie 1989: «Fraţilor, grăbiţi congresu' că vă moare realesu»".

Bujorescu e ziaristul spontan care face presa „din voleu". „«Jalea Viului» e găselniţa mea" susţine el, deşi mulţi şi-au arogat-o de când cu Mineriadele. I-am arătat articolele pe care le-a scris în prima parte a anului 1990 în „Zori noi". „Mi-e ruşine, mă!", a fost prima lui reacţie. „Ce să-i explici minerului? Toată lumea stătea cu ochii la televizor. Era principiul dominoului. De la presa centrală şi de la TVR ne informam şi noi. Şi ce vedeam? Că au venit ţărăniştii să ne ia pământurile şi castelele. Noi le traduceam minerilor ceea ce vedeam în presa centrală", spune fostul ziarist.

Răsfoind paginile de ziar pe care le coordona din calitatea de redactor-şef adjunct, Bujorescu constată trist, dar şi uşor nostalgic: „Eram cam scârbă. Eram comunist, recunosc. Bă, tăticu, trecuseră patru luni de la comunism. Nu neg faptul că exista o manipulare şi din partea ziarului nostru. Da, domnule, i-am manipulat pe mineri! Păi, ce rost mai aveam pe lume dacă nu manipulam? Dar nu într-atât încât să-i trimitem noi la Bucureşti".

Bujorescu merge pe principiul că „cine plăteşte orchestra, comandă melodia". Iar în 1990, Frontul Salvării Naţionale plătea cam toate „orchestrele" de ziarişti din ţară. „Trăiam între ei, între mineri. Ce puteam să fac? Îmi era imposibil să scriu adevărul. N-am avut curaj, poftim! Fir-ai al dracu', Bujorescule! Ce să mai discutăm. Îmi luau gâtul dacă scriam adevărul. După 13-15 iunie am început să simţim şi noi, aici, apăsarea pentru că apăruseră articole în presa internaţională despre ce au făcut minerii".

Iunie 1990: Ziarul „Zori noi“ anunţa „triumful“ minerilor

„Iliescu a făcut bine că ne-a chemat"

Pe Ioan Adochiţei l-am găsit la Petroşani, în parcul de lângă sediul Companiei Naţionale a Huilei. Chibiţa la o masă de şahişti. A făcut parte din grupul minerilor de la Petrila care în iunie 1990 a venit la Bucureşti. Despre petrileni se spune că au fost cei mai răi la toate Mineriadele. Nimeni nu are o explicaţie pentru asta. Poate doar faptul că Petrila este, totuşi, cel mai urât oraş din „Vale".

„Adevărul": Cum a fost în iunie 1990 cu plecarea la Bucureşti?

Ioan Adochiţei: Ne-a anunţat la mină că trebuie să plecăm la Bucureşti, că e dezastru acolo şi trebuie să mergem să apărăm. Se făcuse şi anunţ la televizor, vorbise domnul Iliescu că e ţara în pericol.

La ce oră aţi plecat spre Capitală?

În seara de 13 iunie, nu ştiu exact ora. Începuse să se lase noaptea. S-a băut pe tot drumul. Unii au spart chioşcurile de prin gări şi au luat băutură. Dimineaţa, pe la 5 şi ceva, am fost în Bucureşti. Din Gara de Nord ne-a preluat Poliţia şi ne-a dus în Piaţa Victoriei. După ce a vorbit Iliescu la balcon, am luat-o încolo, spre Piaţa Universităţii.

Şi acolo ce s-a întâmplat?

I-am găsit pe studenţi la subsolul Universităţii. Erau vreo 6-7 inşi acolo, stăteau întinşi pe jos şi mâncau salam. Unul de la Petrila, Manea Vasile îl chema, i-a băgat un burghiu în gură lui Marian Munteanu. L-am oprit eu, i-am zis: „Mă, eşti nebun?! Nici la un animal să nu mai faci aşa. Să nu mai faci aşa niciodată, auzi?". Munteanu era ca şi mort. Dacă mie îmi spunea cineva că omul ăla trăieşte, îl scuipam în faţă. Era bătut rău, dădeau cu răngile în el. Eu n-am dat. Doar mă uitam.

Ceilalţi de ce dădeau?

Sonaţi, nebuni. Au bătut şi femei, au dat în ele cu furtunele de presiune. Nu puteam să le spun nimic, că mă omorau şi pe mine.

Nu credeţi că era mai bine dacă Ion Iliescu nu făcea acel apel la Televiziune şi dumneavoastră şi ceilalţi mineri n-aţi mai fi mers la Bucureşti?

Iliescu nu a greşit când a făcut apelul (n.r. - De alături intervine un alt pensionar: „N-a greşit. E un om educat"). A făcut bine că ne-a chemat să facem ordine. Aţi văzut ce a fost acolo, în Bucureşti. Ministerul de Interne - devastat, Televiziunea la fel, autobuzele - arse. Era prăpăd. Nu vorbesc eu acuma, că n-am făcut eu gaură la macaroane, eu n-am făcut nimic. Eu spun adevărul. Dar dacă nu mergeau minerii, n-aţi văzut ce au făcut derbedeii, ţărăniştii şi liberalii? Au vrut să pună mâna pe putere. Raţiu şi toţi.

De unde ştiţi că ţărăniştii şi liberalii au făcut haosul din 13 iunie?

Ei au fost. Dacă nu veneau minerii, cred că ăştia desfiinţau tot. Ei aveau ce aveau cu Iliescu, cu partidul, voiau să-i ia puterea. Raţiu, Câmpeanu, Coposu. Lu' Raţiu i-a spart casa de bani unul Mareş, două ore a tăiat cu aparatul de sudură ca să o deschidă. A găsit două casete şi 3.000 de lei. Eu n-am fost acolo, dar mi-au povestit alţii.

Consideraţi, deci, că dacă nu veneau minerii putea fi mai rău.

Vai de mine, fără noi era o nenorocire! Era o anarhie dacă nu veneam noi.

Pe 13 iunie e adevărat că au fost nişte incidente, dar pe 14 era linişte.

S-au potolit că i-au potolit minerii. Şi i-au răscolit şi i-au scos de pe la subsoluri. Cu Marian Munteanu, cu ăştia, cu nenorociţii.

Dar minerii au bătut oameni nevinovaţi, au devastat clădiri...

Nu e bine ce au făcut. Băteau ca nenorociţii. Au făcut rele. Într-un colţ îi bătea pe unii că sunt ţărănişti, în alt colţ pe alţii că sunt liberali. Unii furau, unii spărgeau chioşcuri, au făcut dezastru.

Păi aţi fost şi dumneavoastră printre ei, trebuie să vă includeţi când spuneţi „au făcut dezastru".

Da, fără discuţie că da.

Ioan Adochiţei priveşte nostalgic spre vremea Mineriadelor

Ordinul Poliţiei: „Ăsta e ţărănist, te duci şi-l iei"

E adevărat că s-au găsit droguri la sediul PNŢCD?

Nu ştiu. Eu n-am văzut droguri. (n.r. - pensionarul de alături intervine din nou: „La subsol, la Universitate, erau orgii sexuale, cu frişcă pe la părţile ruşinoase, cu toate alea. Da, da, se dădeau cu frişcă pe la...! Eu am avut copilul student, dar sunt şi studenţi buni şi nebuni"). Marian Munteanu era şeful Ligii Studenţeşti. L-am găsit acolo la subsol, era cu opt studenţi, trei fete şi cinci băieţi. Nu erau dezbrăcaţi, stăteau jos pe nişte saltele. Au năvălit toţi minerii peste ei. Au dat în ei.

S-a vorbit despre persoane necunoscute infiltrate printre mineri pentru a-i instiga la violenţă. Aţi văzut astfel de oameni?

N-aveai de unde să ştii. Poliţiştii umblau cu noi prin Bucureşti şi spuneau: „Ăsta e ţărănist, te duci şi-l iei". Te duceai, îl luai la bătaie de-l leşinai şi poate nici neam de neamul lui nu era ţărănist sau liberal. Poliţiştii ăia care ne-au aşteptat la gară, ăia ne îndemnau. Nu ştiu ce erau, dar erau îmbrăcaţi în poliţişti. Eu nici nu ştiu dacă ăia care dădeau în oameni erau mineri. Erau murdari pe faţă, dar nu ştiu. Cine să-i cunoască, că erau de la atâtea mine veniţi. Pe ăla care i-a băgat burghiul în gură lui Marian Munteanu îl ştiam. Pe ăla - da.

Nu vi se pare că, fără să vreţi, aţi făcut parte dintr-un scenariu? Acum, după 20 de ani, multă lume vede Mineriada din iunie 1990 ca pe un scenariu condus de regimul Iliescu.

Prostii. Iliescu a apelat la toată ţara, la oamenii de bine. N-au fost numai mineri, au mai fost şi alţi muncitori. Au făcut rău ăia care au dat foc la Ministerul de Interne, ăia sunt vinovaţi. N-a fost înscenare. Ăia au făcut dezastru în Bucureşti. Voi sunteţi copii tineri, nu ştiţi, dar au făcut dezastru. Eu am fost acolo.

Spuneţi că era nevoie de venirea minerilor la Bucureşti, dar că, în acelaşi timp, ei au făcut numai rele în Capitală. Ce credeţi că trebuiau să facă?

Să stea mai liniştiţi, să nu bată femei şi oameni nevinovaţi de pe stradă (n.r. - pensionarul şahist intervine cu o voce extrem de hotărâtă: „Să nu lase partidele să boicoteze FSN-ul. Eu am votat cu Iliescu. Raţiu şi Câmpeanu să-i ia dracu'. Ăştia l-au
omorât pe Nicolae Iorga. Raţiu a fost un escroc mondial, un bandit. A pus mâna pe banii ţării!").

Unde aţi dormit în noaptea de 14 spre 15 iunie?

La Sala Polivalentă, acolo au fost cazaţi minerii din Valea Jiului. A fost bine, ne-au dat mâncare, cafea, Pepsi, să bem...

E adevărat că o parte din mineri mai plecau cu maşini în diverse locuri?

Da, au fost unii în Ferentari. I-au bătut pe ţigani şi pe urmă au venit ţiganii şi ne-au prins pe noi în Gara de Nord.

Înainte de a merge la gară n-aţi trecut pe la Romexpo, nu v-a mulţumit Ion Iliescu?

Am fost şi acolo, ne-a mulţumit foarte frumos. Eu nu ştiu ce a zis exact, că nu mai era loc înăuntru. Mulţi am rămas pe afară. Stăteam pe iarbă şi dormeam. Au adus bere, coniac, Pepsi, să bem, de toate. Unul a băut un litru de nes.

Şi n-a murit?

N-a murit, dar tremura ca dracul. Atunci nu se găsea nes şi ăla când a văzut a băut până n-a mai putut.