Întâlnirea şefilor consiliilor judeţene, un eşec
0Ministrul Borbely a făcut doar act de prezenţă
Dintre cei anunţaţi iniţial, a rămas doar Mihaela Vrabete, consilierul grăbitului ministru Borbely, care a făcut act de prezenţă şi pentru George Pătraşcu, director în cadrul Ministerului Transporturilor. A lipsit şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, plecat din localitate, înlocuit de un vicepreşedinte grăbit şi el. Din program s-a sărit şi peste propunerea finală, semnarea convenţiei de parteneriat.
Hărţile de risc întârzie
Ministrul Laszlo Borbely a prezentat în rezumat proiectul realizat în parteneriat cu Cehia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina. Borbely le-a spus celor prezenţi că proiectul va beneficia de importante fonduri europene, care necesită şi cofinanţări locale, pentru realizarea de urgenţă a hărţilor de risc, pentru alunecări de teren, inundaţii şi cutremure. "S-a vorbit mult şi s-a făcut puţin", a accentuat Borbely, pentru că s-a depăşit deja termenul de realizare, fixat prima oară pentru decembrie 2004. Borbely a invocat şi cele 224 de alunecări de teren care au avut loc în ţară de la începutul anului, dintre care unele foarte grave.
Relaxare după plecarea lui Borbely
După plecarea lui Borbely din sală, reprezentanţii consiliilor judeţene au cerut ca, înaintea semnării parteneriatului, proiectul să fie supus aprobării consiliilor judeţene, având în vedere că sunt necesare alocări de fonduri de aproape un miliard de lei, pentru fiecare judeţ. S-a cerut de urgenţă trimiterea prealabilă a unor materiale, care să conţină elementele de calcul, etapele proiectului, documentele elaborate până în prezent de celelalte ţări partenere, stabilirea unei firme integratoare. Arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Maramureş, Vasile şpan, ne-a declarat, dezamăgit, că a venit pregătit pentru semnarea parteneriatului. "Parcă ministerul nu şi-a făcut temele", ne-a spus şpan. Consilierul Mihaela Vrabete, ne-a spus că este mai important ca proiectul să ţină cont de opiniile celor prezenţi şi a acceptat amânarea semnării documentelor de parteneriat a celor 13 judeţe.