Goniţi de criză înapoi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de familii au cerut transferul copiilor din străinătate în şcolile din judeţ după ce criza financiară i-a lăsat pe părinţi fără locuri de muncă. Cei mai mulţi elevi revin din Italia, Spania şi Grecia. Înainte de a fi reînscrişi în învăţământul românesc, ei trebuie să-şi echivaleze studiile.

Criza financiară afectează şi muncitorii români plecaţi în străinătate care, rămaşi fără locuri de muncă, sunt nevoiţi să se întoarcă acasă.

Alături de muncitori, se reîntorc în ţară şi copiii lor, care au fost elevi o vreme în state precum Italia, Spania sau Grecia.
Adrian are 14 ani şi s-a întors la Târgu-Jiu după câţiva ani petrecuţi în Italia.

Tatăl său a rămas fără loc de muncă, iar copilul a fost nevoit să se reîntoarcă alături de părintele său, în Gorj. Acum, Andrei va fi elev al unei şcoli generale din Târgu-Jiu. Deşi merge la cursuri, el nu figurează oficial în evidenţele şcolii.

“Până la echivalarea studiilor pe care o vom primi de la Ministerul Educaţiei, elevii transferaţi sunt înscrişi în catalog în creion”, a explicat Violeta Dulubei, director al Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” din municipiul Târgu-Jiu.

„Avem un număr destul de mare de cereri, zicem noi, 35 de elevi care vor să revină în instituţiile de învăţământ gorjene, dintre care doi elevi sunt de liceu, iar restul de la clasa a II-a până la a VIII-a”, a declarat inspectorul general adjunct, Mădălina Ciolocoi.

Italia, pe primul loc

În topul ţărilor de unde gorjenii s-au întors în iarna aceasta se află Italia, 23 de elevi cerând înmatricularea, Spania, cu opt elevi, Grecia, cu doi, iar Israel, Portugalia şi Republica Moldova, cu câte unul.

„Copiii revin, în general, din cauza faptului că părinţii nu mai au de lucru, erau lucrători sezonieri şi li s-au întrerupt contractele de muncă, probabil şi din cauza crizei mondiale care afectează ţările Europei şi, probabil, că-i retrimite pe muncitorii români acasă”, a explicat inspectorul Mădălina Cio­locoi.

Sute de copii singuri

Părinţii a peste 1.900 de elevi din Gorj sunt la muncă în străinătate, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Ambii părinţi din 216 familii au lăsat în urmă copiii şi au plecat în ţări precum Italia, Spania, Franţa sau Cehia.

Copiii, afectaţi de emigrarea forţată

Mutarea forţată dintr-un loc în altul are efecte negative asupra celor mici, este   părerea psihologului. „Acest lucru afectează comportamentul şi starea lui emoţională deoarece copilul, când vine pe lume, îşi cunoaşte mama şi casa.

În momentul în care casa se schimbă, starea lui de securizare dispare şi se transformă într-o stare continuă de pericol şi de alertă. Direcţia de dezvoltare a copilului ar putea să nu fie o direcţie echilibrată”, susţine psihologul Maria Tomescu.

Copiii înfruntă o serie de riscuri: supraîncărcarea cu sar­cini, preluarea respon­sa­bilităţilor de adult, vulnerabilitate la abuzuri, exploatare prin muncă.

„Printre efectele la nivel comportamental se numără abandonul şcolar, izolarea şi tendinţa de asociere cu grupuri deviante, uneori chiar infracţionale.

Asta se îmtâmplă şi la minorii care, deşi teoretic se află în îngrijirea unor adulţi, nu găsesc un sprijin real în aceştia sau, mai mult, nu resimt autoritatea acestora“, a precizat Maria Tomescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite