Gloria nu ţine de foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Preda (foto stânga), în timpul intervenţiei de la 20 decembrie 2009, când a salvat un om de pe Lacul Morii
Felix Preda (foto stânga), în timpul intervenţiei de la 20 decembrie 2009, când a salvat un om de pe Lacul Morii

Constantin Posteucă, Felix Preda sau Vasile Spânu sunt câţiva dintre românii care au ajuns cunoscuţi în toată ţara după ce şi-au salvat semenii din ape sau din frig, când au rămas înzăpeziţi. Deşi celebri, viaţa celor trei nu s-a schimbat semnificativ în ultimul an, iar Sărbătorile sunt unele destul de sărăcăcioase.

Pompierul Constantin Posteucă, unul dintre cei care şi-au riscat viaţa la inundaţiile de anul acesta de la Dorohoi, locuieşte în garsoniera unui prieten. Bărbatul de 42 de ani care şi-a salvat toţi vecinii de furia apelor, chiar în timp ce locuinţa lui era inundată, a cerut teren de la primărie să-şi ridice o casă, dar în zadar.

Mai citeşte şi:

Eurostat: Românii şi bulgarii, europenii cu “cele mai mari greutăţi financiare”

„Am făcut şase cereri pentru o bucată de pământ, dar toate au fost respinse. A venit cineva care s-a oferit să-mi construiască o casă, dar nu am avut pământul. Nu am mai insistat. Am cerut 300 de metri pătraţi, cum s-a dat şi la sinistraţi", a explicat angajatul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Optimist, Constatin Posteucă şi-a petrecut Crăciunul alături de prieteni şi colindătorii care i-au trecut uşa.

A făcut împrumut pentru pat şi dulap

„Au venit mulţi copii şi prieteni. I-am primit pe toţi şi i-am tratat în limita posibilităţilor. Pe stradă mă întâlnesc mereu cu oamenii pe care i-am ajutat. Toţi ne mulţumesc pentru ajutor. Aceasta este mulţumirea noastră, că putem face cinste hainei militare pe care o purtăm", a mai spus plutonierul. De Sărbători, Constatin Posteucă şi-a permis să îşi facă şi un cadou.

„Am reuşit luna aceasta să fac o rată şi mi-am luat un dulap, o masă şi un pat. Sunt Sărbătorile şi trebuia să am şi eu ceva în casă pentru musafiri. De luat, am luat doar uniforma cu mine căci atât am reuşit să salvez din casa unde locuiam cu chirie", a explicat eroul, care câştigă puţin peste 1.000 de lei lunar.

La muncă în Germania

Felix Preda, pompierul scafandru din Bucureşti, care în iarna trecută salva doi oameni de la înec în aceeaşi tură, a emigrat în Germania. Bărbatul, care era şef de scufundare la Detaşamentul Special de Salvatori, s-a hotărât să părăsească ţara din cauză că nu se mai ajungea cu banii.

Acum vrea să se angajeze ca pompier la nemţi. La 19 decembrie 2009, în mai puţin de 24 de ore, Felix a reuşit să scoată doi bărbaţi din Lacul Tei şi din Lacul Morii. După un an de criză şi de tăieri de salarii, pompierul care a salvat de la moarte sute de oameni a luat decizia să-şi găsească un alt rost în viaţă în altă ţară unde munca sa este preţuită la adevărata valoare: Germania.

„M-am decis să plec anul acesta când am văzut modul în care evoluează lucrurile în ţară, şi nu mă refer strict la nivel economic, cât şi la nivel educativ şi social", a explicat Felix.

Acum stă la o prietenă şi deja şi-a făcut amici germani care s-au arătat încântaţi să-i arate ce trebuie să facă pentru a intra în rând cu lumea.

„Oamenii de aici m-au ajutat să-mi iau rezidenţa şi acum aştept permisul de muncă. Trebuie să învăţ limba, iar când voi ajunge la nivel conversaţional, mă duc să discut despre condiţiile de angajare la pompierii de aici", susţine eroul.

Felix a lucrat la ISU din 1992 iar la Detaşamentul Special de Salvatori a venit la un an de la înfiinţarea unităţii, adică în 2003. Cei care îi vor simţi cel mai mult lipsa sunt însă cei care au fost salvaţi de către el.

„Este păcat că astfel de oameni buni aleg să părăsească România, dar este de înţeles că încearcă să-şi găsească un loc mai bun de muncă. Eu îi voi rămâne veşnic recunoscător pentru ce a făcut pentru mine", a declarat Nicolae Marinescu (59 de ani), care a fost salvat de Felix de pe Lacul Tei iarna trecută, în timp ce pescuia la copcă.

"Este păcat că astfel de oameni buni aleg să părăsească România, dar este de înţeles că încearcă să-şi găsească un loc mai bun de muncă."
Nicolae Marinescu
salvat de la moarte

Eroul de la Lehliu a petrecut în Chitila

Viorel Spânu, agentul, care iarna trecută a salvat 40 de persoane înzăpezite într-un tren a fost invitat la masă de Crăciun de un poliţist pensionar. El povesteşte că îşi duce traiul din ce în ce mai greu.

„Soţia nu se simte bine, starea i se agravează pe zi ce trece, iar banii sunt tot mai puţini. Am avut însă două mari bucurii. Un fost poliţist din Chitila m-a invitat, alături de soţie şi de fiica mea, Ioana, să petrec Sărbătorile acasă la dânsul. Am rămas uimit de acest gest şi am fost impresionat până la lacrimi", a spus Viorel Spânu care, în ziua de Crăciun, s-a urcat în tren şi a plecat în vizită.

A doua bucurie i-a făcut-o tot un fost coleg, dar de armată, care l-a vizitat după 20 de ani.

„Stroică, aşa cum îi spun eu prieteneşte, mi-a propus ca fiica mea să meargă la liceu în Bucureşti, iar el s-o susţină financiar pe toată perioada studiilor", a povestit agentul Spânu.

Poliţistul spune că nu-şi plânge de milă, însă nu se aşteaptă la minuni în 2011. „E trist că se întâmplă aşa ceva. Eu suport necazurile, grijile şi toate suferinţele. Nu pot să accept să fiu umilit. Mi-aş mai lua încă un serviciu ca să mă descurc, dar nu-mi dă voie statutul", a conchis agentul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite