Dolj: Doi morţi şi un rănit, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
0Doi soţi din comuna doljeană Gighera au murit, iar fiul acestora a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon degajat de mustul pe care încercau să-l recupereze, lichidul revărsându-se din butoaiele în care era ţinut.
Soţii Petre (70 ani) şi Gheorghiţa (68 ani) Ciocan, din satul Nedeia, comuna Gighera (Dolj), au coborât, miercuri seară, în pivniţa locuinţei lor pentru a recupera mustul care se revărsase peste cele două butoaie în care îl ţineau. Din cauza monoxidului de carbon emanat de must, cei doi soţi au leşinat, transmite Mediafax.
Pentru că nu mai ieşeau din pivniţă, fiul celor doi soţi, Ion Ciocan (47 ani), împreună cu un prieten, Gheorghe Giugele (40 ani), au intrat în pivniţă pentru a-i scoate, însă, la rândul lor, au căzut inconştienţi la pământ.
În acel moment, Ionuţ Giugele şi Alexandru Cadea, ambii de 18 ani, au apelat la ajutorul medicilor şi poliţiştilor, prin apelul unic de urgenţă 112, după care au coborât după cei patru în pivniţă, pe care au reuşit să-i scoată.
Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai avut ce face pentru a le salva viaţa soţilor Ciocan, ei constatând decesul provocat de a inhalarea monoxidului de carbon emanat de must.
Fiul bătrânilor, Ion Ciocan, a fost adus în stare gravă la SJU Craiova, în timp ce amicul acestuia nu a necesitat internarea.
Cadavrele celor doi soţi au fost depuse la morgă unde se va face necropsia pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul lui Petre şi Gheorghiţa Ciocan.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.