Cel mai mare mall din ţară, „greu de utilizat“
0Noul centru comercial Afi Palace Cotroceni, cel mai mare din România, are doar două bancomate la o suprafaţă de 214.000 de metri pătraţi. Pe lângă lipsa unui număr suficient de ATM-uri şi a hărţilor de orientare, mallul din Capitală are un singur birou de informaţii. Mai mult, primele proiecţii la singurul Imax din ţară au avut întârzieri.
Cel mai mare mall din România a fost inaugurat la sfârşitul lunii octombrie în Capitală. Chiar dacă reprezintă principala atracţie atât pentru bucureşteni, cât şi pentru vizitatorii veniţi din judeţele limitrofe, mallul Afi Palace Cotroceni este greu funcţional.
O parte dintre vizitatorii acestui complex comercial se plâng de faptul că până în prezent există doar două bancomate, iar unul dintre acestea se află în incinta hipermarketului. „Am plecat de la film foarte târziu şi nu mai aveam bani pentru a lua un taxi. Am ameţit căutând un bancomat să scot bani. Am întrebat câteva persoane şi până la urmă am găsit unul în hipermarket", a spus Ioana, o tânără din Capitală.
„Am venit de la Ploieşti ca să mergem la film, la Imax, şi când am plecat a trebuit să scot bani de benzină. Nu am găsit bancomatul, am scos de la altul, din oraş", a spus Bogdan Negoiţă, un tânăr din Prahova.
Reprezentanţii Afi Palace Cotroceni susţin că situaţia se va schimba în curând. „Suntem abia la început, există două bancomate, dar pe viitor vor apărea mai multe şi la celelalte etaje ", a spus Raluca Niculae, reprezentantul media al Afi Palace Cotroceni.
Un singur birou de informaţii
De asemenea, unii vizitatori se plâng de lipsa birourilor sau a hărţilor informative. Astfel, pe o suprafaţă totală de 214.00 de metri pătraţi, Afi Palace Cotroceni are două bancomate situate la o distanţă destul de apropiată unul de altul şi un singur birou de informaţii situat la intrarea Far.
„Pentru început, este un singur birou de informaţii, la intrarea de la intersecţia bulevardelor Timişoara cu Vasile Milea. În scurt timp va apărea un sistem care îi va ajuta pe vizitatori să găsească mai uşor locul dorit", a spus Raluca Niculae, reprezentantul media al Afi Palace.
Difuzare cu probleme la cinematograf
De asemenea, în urmă câteva zile a fost inaugurat cel mai mare complex de săli de cinema din ţară, dar şi Imax-ul, cu un ecran gigant. Acesta are 21 de săli de cinema, dintre care trei săli VIP şi cea Imax, iar întregul complex va avea o capacitate de aproximativ 4.300 de locuri.
În urmă cu câteva seri, la unul dintre filmele care trebuiau să ruleze începând cu ora 22.30 a intervenit o problemă: a început abia la 23.30. „Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Noi am mers să vedem filmul «Cutia», dar a întârziat vreo oră. Se chinuiau să regleze imaginea, iar timp de 30 de minute am vizionat reclame", a spus Andreea Dumitrescu, o tânără din Bucureşti.
Magazinele din ţară, mai bine organizate
Iaşi: Unul dintre cele mai mari magazine din municipiu, Moldova Mall, are o suprafaţă construită de aproape 20.000 de metri pătraţi, pe şase etaje. Vizitatorii au la dispoziţie un singur bancomat. Clienţii care nu cunosc magazinul nu se orientează însă foarte uşor. Băile din acest spaţiu sunt semnalizate vizibil doar la nivelul foodcourtului, aflat la penultimul etaj.
Pe de altă parte, Iulius Mall, cu o suprafaţă de 34.000 de metri pătraţi pune la dispoziţie şapte bancomate. În centrul comericial există hărţi de orientare în cele două corpuri ale clădirii, însă unii clienţi spun că nu sunt amplasate în locuri foarte vizibile.
Constanţa: Singurul mall din Constanţa, City Park, inaugurat în urmă cu m ai bine de un an şi jumătate, are o suprafaţă construită de 60.000 de metri pătraţi, dispusă pe trei etaje. Clienţii au la dispoziţie aici două bancomate, iar o hartă a mallului este amplasată chiar la intrarea principală. IOANA POPA
Braşov. Mallurile din Braşov au bancomate instalate doar în locaţiile închiriate de băncile, care au puncte de lucru în cadrul acestora. Este vorba de Macro Mall (11.163 de metri pătraţi), Eliana Mall (12.000 de metri pătraţi) şi My Place (8.000 de metri pătraţi), unde există un singur ATM. RAMONA URSU, TEODORA NICOLAE