"Artilerie grea" împotriva grindinei, pe frontul de vest
0s-ar putea ridica la aproximativ 200 miliarde de lei vechi, dar beneficiile în timp vor fi mult mai mari.Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş va acoperi încă două judeţe: Arad
s-ar putea ridica la aproximativ 200 miliarde de lei vechi, dar beneficiile în timp vor fi mult mai mari.
Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş va acoperi încă două judeţe: Arad şi Caraş-Severin. De la centrul de coordonare din Timişoara vor fi dirijate mai multe puncte din toate cele trei judeţe, pentru lansarea rachetelor. Norii pot fi astfel dispersaţi sau bucăţile de gheaţă pot fi transformate pur şi simplu în ploaie. Simona Jurcă, director adjunct al Direcţiei Agricole Timiş, spune că, cel mai probabil, punctele de lucru vor fi amplasate în zonele cu vii, pomi şi legume, din jurul localităţilor Lugoj, Buziaş, Recaş, Periam, Sînnicolau Mare, Lovrin, Tomnatic, Bulgăruş, Lenauheim, şag sau Peciu. Urmează ca şi specialiştii din celelalte două judeţe să stabilească punctele de lansare. Pericolul determinat de grindină poate fi astfel înlăturat în proporţie de până la 90%, iar suprafaţa protejată poate fi de până la 150 de mii de hectare.
Precedent la Prahova
Un astfel de sistem antigrindină funcţionează deja în judeţul Prahova, unde s-a desfăşurat proiectul-pilot. Conform evaluărilor comisiei de pe lângă Camera de Comerţ pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, numai în anul 2004 au fost evitate pagube de peste 150 de miliarde de lei vechi. După Prahova, urmează realizarea unor proiecte similare în Banat, Cluj, Iaşi şi Vrancea. La capacitatea finală, cu 12 puncte de lansare, unitatea de la Prahova protejează împotriva grindinei o suprafaţă de 140.000 de hectare. Sistemul funcţionează foarte simplu: informaţia de la reţeaua de radare meteorologice ajunge la punctele de comandă unde, cu ajutorul unui soft specializat, sunt date comenzile de lansare a rachetelor într-o anumită direcţie. Totul se întâmplă în doar câteva minute. Cei care lansează rachetele sunt militari de profesie, astfel că riscurile de accidente sunt minime.