Antrenament printre gunoaie pe terenul Sălii Polivalente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenament printre gunoaie pe terenul Sălii Polivalente
Antrenament printre gunoaie pe terenul Sălii Polivalente

Tinerii sportivi se antrenează pe terenul viran şi au oamenii fără adăpost ca spectatori. Proiectul era prevăzut pentru finalizarea în 2010, când se va desfăşura Cupa Mării Negre.

O imagine dezolantă, plină de gunoaie şi construcţii învechite străjuiesc acum baza sportivă de pe strada Badea Cârţan unde urmează să fie construită Sala Polivalentă. Elevii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) vin de două ori pe zi la antrenamente, dar s-au obişnuit. „Când se vor apuca de lucrări nu ştiu ce vom face, unde vom face antrenamentele“, spune profesorul de rugby Adrian Ploschi. Ştie de proiect şi îl consideră de bun augur chiar dacă vor trebui găsite alte soluţii pentru antrenarea copiilor, eventual la Cleopatra sau, mai puţin probabil, pe stadionul Farul. A drian Ploschi a văzut, în urmă cu o lună-două, că se făceau nişte măsurători, dar de atunci nimic. „Ne antrenăm şi facem performanţă chiar dacă terenul arată aşa. Jumătate din echipa de rugby de la Farul de la seniori sunt de la LPS. Avem sportivi şi prin Franţa. Acestea sunt condiţiile!“. În imediata apropiere este şi un bazin de înot, vestit cu ani în urmă, dar acum abandonat şi lăsat în paragină.


Grătare pe terenul de sport
Zona este plină de boscheţi uscaţi şi fiind retrasă atrage persoanele fără adăpost care uneori pun pe jar, la propriu, toată suflarea din cartier. 
„De mai multe ori a fost nevoie să chemăm pompierii pentru că dau foc la barăci sau la haine“, spune şi o angajată a bazei sportive. Lipsa unui parc i-a făcut pe cei care locuiesc în blocurile din vecinătate să vină adesea tot pe terenul de sport să îşi petreacă timpul liber. „Se şi vede mizeria pe margine. Acum vreo 17 ani, se mai plimbau paznici. Acum, în weekend, primăvara mai ales, dacă este al nimănui, pe teren sunt serbări câmpeneşti, grătare, se joacă fotbal, vin cu maşinile. Fiecare vine când vrea, iar noi nu ne putem lua de ei. Vine tot cartierul, îşi plimbă câinii, aleargă“, afirmă profesorul Ploschi.


Proiect de durată
Pentru elevii şi profesorii care se antrenează pe baza sportivă, terenul este potrivit chiar dacă uneori trebuie să se gospodărească singuri. Proiectul a fost prezentat anul trecut, iar în 2010, când este şi termenul de finalizare al viitoarei Săli Polivalente, va avea loc la Cupa Mării Negre la Constanţa.
„Or veni cu materiale moderne care trebuie doar asamblate şi e posibil să se facă repede. Dacă vor să organizeze Cupa Mării Negre la Constanţa trebuie să o facă, doar nu o vor ţine la Iaşi“, este de părere profesorul Ploschi. Proiectul Sălii Polivalente este prevăzut să se întindă pe o suprafaţă de 43.552,51 mp. Edificiul va cuprinde un teren multfucţional pentru
jocuri de echipă şi un bazin olimpic de 1.250 mp. Construcţia va avea şi un patinoar, dar şi spaţiu pentru competiţii la gimnastică. Accesul spectatorilor se va face pe faţada de est, iar pentru VIP va fi poziţionat pe faţada de vest împreună cu accesul pentru sportivi, artişti şi administraţie. Proiectul mai prevede şi parcări subterane şi de suprafaţă, spaţii comerciale, dar şi hotel cu şase nivele şi restaurant. „Pentru realizarea lui sunt însă necesare mai multe etape de urmat“, a spus fără să detalieze purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Moldovanu.
Şeful Direcţiei Judeţene de Sport, Elena Frâncu, a declarat că, tehnic, proiectul nu poate fi finalizat anul vii-tor, dar s-au facut demersuri să fie realizat în 2011.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite