VIDEO Adrian Păunescu, autorul „Rugii pentru părinţi“ - poezii şi citate celebre
0Printre cele mai de succes poezii ale „bardului de la Bârca“ se numără „Repetabila povară“, poezie emoţionantă despre relaţia cu bătrânii noştri părinţi.
Citeşte şi:
Poetul arădean Iulian Petrescu a compus astăzi o poezie în memoria lui Adrian Păunescu
AUDIO/ VIDEO Adrian Păunescu a murit. Inima poetului a încetat să bată vineri, la ora 7.15
EXCLUSIV VIDEO Imagini de la ultima zi de naştere a poetului Adrian Păunescu
AUDIO Ascultaţi-l aici pe Adrian Păunescu de pe patul de spital
VIDEO/Doliu şi în lumea virtuală. Mesaje emoţionante pe Facebook pentru Adrian Păunescu
Scriitorul Mircea Pora: "Odele şi preaslăvirile lui Păunescu au fost fără limite pentru Nicolae Ceauşescu"
Adrian Păunescu a recitat prima oară „La adio!“, la Braşov, la 1 ianuarie 1983 / VIDEO
Citeşte primele versuri în memoria lui Adrian Păunescu. Lasă şi tu un mesaj!
Adrian
Păunescu, în direct cu perfuzia
„Repetabila povară“
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïtă de plâns.
Un cântec memorabil este cel intitulat „Rugă pentru părinţi“ şi interpretat de către Ştefan Hruşcă.
„Rugă pentru părinţi“
Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!
Poezia „Aruncarea în valuri“ a fost, la rândul ei, cântată de trubadurul Vasile Şeicaru.
Vasile Şeicaru: Datorită lui Adrian Păunescu am devenit ceea ce sunt azi: cântăreţul de folk
VIDEO/Vezi aici cum umplea Adrian Păunescu stadioane-La Galaţi a strâns peste 50.000 de oameni
„Aruncarea în valuri“
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare,
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi
Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând, şi ne iubim înot
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
şi să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă doreşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ
Ti-am spus de mult că pe pământ sunt rele
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu
Ti-am pregătit o flotă scufundată
şi-o nuntă, pe-un vapor de minereu
Iubita mea să devenim acvatici Pământul care suntem ni-i destul Sătulă eşti de cele pământene De cele pământene, sunt sătul. Ne vor privi prin sute de binocluri Se vor uita ca la un alt prăpăd Mirându-se că doi fusesem parcă şi ei pe mare numai unul văd Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta Vom reveni în anul 2000 Cu plete-ncărunţite mult de sare şi-n braţe cu o mare de copiï Un alt volum de mare succes a fost cel intitulat „Iubiţi-vă pe tunuri“, care propunea o inedită lirică, de sorginte „flower-power“. O altă reuşită remarcabilă este melodia regretatului Valeriu Sterian, „Iluzia unei insule“, compusă pe o poezie excelentă a lui Adrian Păunescu. „Cine are părinţi, pe pământ nu în gând / Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând / Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi, / Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi“, versurile de început ale poemului „Repetabila povară“, vor rămâne pentru totdeauna întipărite în conştiinţa publicului larg, datorită imensului lor impact emoţional. „Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei, / Care ştiu dureros ce e suta de lei“, sunt versuri care-şi păstrează trista actualitate, dincolo de toate schimbările social-politice şi financiare. „Cine are părinţi, pe pământ nu în gând, / Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. / Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii / Nu copil de părinţi, ci părinte de fii“, concluzionează amar poetul. „Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea“, scria la un moment dat Adrian Păunescu. „Cuvântul soare în cuvântul cer apune“, este o altă mostră de lirism păunescian. Un citat tulburător, în actualul context, din opera scriitorului este: „Lumina mea, îngroapă-te cu mine, la primăvară poate încolţim“.
Se încarcă comentariile...
