"2005 - un an linistit, 2006 - o mare calamitate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- prezice ghicitoarea Tasia Stanescu, sotia bulibasei din Zanea

Ghicitoarele din satul Zanea, o localitate de romi de langa Iasi, au avut serios de lucru la cumpana dintre ani. In ajunul lui 2005, Tasia Stanescu, sotia bulibasei, cea mai renumita ghicitoare din zona, si-a pus in functiune arsenalul specific pentru cercetarea viitorului. Facand farmece si descantece, ea s-a concentrat timp de cateva ore pentru a vedea ce se va intampla in noul an, dar si dincolo de el. S-o ascultam: "Tot ce pot sa va spun despre anul care vine este ca va fi liniste. Nu se va intampla nimic deosebit, pentru ca altfel as fi aflat. Totul va fi bine. Am dat la ghicit de spor, de noroc si de maritis. Si am aflat ca pe la mijlocul verii lui 2005 va fi o perioada de saracie, generata de seceta care se va abate, insa nu va dura mult, si din momentul in care graul va fi copt, se va ivi iarasi belsugul si prosperitatea. Am vazut si cateva semne rele, chiar periculoase as putea spune. Acestea se anunta pentru lunile august si noiembrie. Mai precis, am vazut ca va fi un fel de galagie, ca la revolte. Oamenii vor avea ceva de spus catre cei care ii conduc, insa pana la urma toate se vor termina cu bine si, ce este mai important, acestea vor fi de foarte scurta durata". Tasiei Stanescu din Zanea, "Basescu i-a cazut bine si el in ghioc". Ea a explicat ca pentru a "citi" viitorul s-a folosit de "sloava", de ghioc si de semnele celor 12 zodii. Tasia a mai marturisit ca si-a insusit "arta ghicitului" de la bunica sa, care, ca si ea, "avea har". De la ea am mai aflat ca prognozele pentru anul viitor se fac in prima zi cu luna plina din decembrie, care in 2004 a fost ziua de 26. Si tigancile ghicitoare din comuna ieseana Grajduri au avut de lucru. Ele au folosit ghiocul si o planta, dupa cate spun, cu puteri magice, numita "navala", care se aduce din munti si seamana la frunze cu iedera si care se culege intr-un anumit moment al anului, apoi se pune la uscat si se foloseste dupa o anumita perioada. In urma ritualului, ghicitoarele din Grajduri au prezis un an bun si linistit, chiar cel mai bun din 2000 incoace. Pentru 2006 insa, previziunile lor sunt de-a dreptul sumbre, fiindca ne asteapta o catastrofa naturala".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite