Voturile pentru validarea Senatului UMF au crescut spectaculos, de la ora la ora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Care ordin? Care ministru?", a incheiat, ieri, in stilu-i transant, rectorul UMF "Carol Davila", prof. univ. L. M. Popescu, orice comentariu legat de desfasurarea sedintei vechiului Senat, organizata

"Care ordin? Care ministru?", a incheiat, ieri, in stilu-i transant, rectorul UMF "Carol Davila", prof. univ. L. M. Popescu, orice comentariu legat de desfasurarea sedintei vechiului Senat, organizata pentru validarea celui ales la sfarsitul lunii martie, nou Senat contestat puternic de o parte a cadrelor didactice si studenti. In opinia domnului rector, sedinta de ieri a fost cat se poate de corecta, dupa calculele domniei sale reiesind ca, in ciuda plecarii masive a unei parti dintre membrii Senatului, cele "37 de voturi" au fost suficiente pentru validarea noii structuri. Dl. rector nu cunoaste nu numai ordinul ministrului - se pare ca nu are stiinta nici de faptul ca ar exista un ministru al Educatiei -, dar nici prevederile Statutului personalului didactic. In schimb, profesorii universitari Sorin Oprescu, Florian Popa si Mircea Cinteza le cunosc, motiv pentru care au si parasit sedinta Senatului, intrucat nu s-au respectat prevederile votului secret. La iesirea din sala de Senat, prof. univ. Sorin Oprescu a declarat: "A fost o incercare de demonstratie de forta a fostului rector, a rectorului imuabil L.M. Popescu. S-au prezentat fara ordine de zi. Refuzul total al votului secret nu presupune nimic altceva decat refacerea acestei sedinte", mai ales ca nici cvorumul, dupa cifrele prof. univ. Oprescu, nu mai era constituit. Din datele prezentate oficial imediat dupa sedinta de catre asist. univ. Bogdan Popescu, proaspat purtator de cuvant al UMF, reiese ca "din cei 61 de membri ai Senatului, au fost prezenti in sala 55. Dupa retragerea grupului Oprescu, au ramas in sala 34 de cadre didactice si sapte studenti, din care au votat pentru validarea noului Senat 32 de cadre didactice si patru studenti, ceilalti votand impotriva sau abtinandu-se (n.r. - 5 voturi impotriva si abtineri). Din cei prezenti, au votat "pentru" 36 de persoane, la care purtatorul de cuvant a adaugat "doua voturi prin procura" pe care, fara a le pune la dispozitia presei, le-a declarat ca fiind "pentru". Intrucat numarul voturilor "pentru" nu reprezenta 2/3 din totalul membrilor Senatului, reprezentantii UMF au revenit mai tarziu asupra calculelor si ne-au declarat telefonic ca "am gresit la numarat" si ca, de fapt, au fost 38 de voturi "pentru", fiindca unii "ba au semnat ca sunt prezenti, ba s-au taiat si iar s-au semnat", plus doua voturi "pentru", prin procura. Astazi, la UMF Bucuresti se va organiza o conferinta de presa pentru a anunta oficial datele sedintei de ieri. E de semnalat de asemenea, ca studentii au contestat dreptul de a participa la sedinta pentru opt colegi, pe care Liga studentilor nu-i recunoaste ca fiind reprezentantii sai, ci oameni apropiati celor care au dorit sa scoata noul Senat ca validat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite