VIDEO Vacanţele Moromeţilor: „Una la vie, una la porumb“

După 1989, pentru locuitorii din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, concediile au devenit o amintire. Când aud de concedii, oamenii din comuna lui Moromete înjură cu năduf. „Ce dracu’ e ăla, nici nu mai ştiu ce înseamnă? Pleacă al lu’ Micicliu la tratament. Să vezi distracţie pe el!“.

Pe o căldură ce încingea asfaltul sub tălpi şi făcea peştii să asude în apa bălţilor, comuna Siliştea-Gumeşti părea, săptămâna trecută, topită sub soarele verii. Ziua de sărbătoare în care ne aflam îi făcea pe săteni să stea mai mult sub prispe ori în camerele mai răcoroase ale caselor. Doar câteva femei se vedeau alergând de colo-colo pe bătătură să dea de mâncare la orătănii sau să aducă din grădină zarzavatul pentru mâncare. Pe uliţele înguste se aventurau numai cei care aveau treburi ce nu sufereau amânare. Dacă i-ar fi numărat cineva, ar fi constatat că toţi locuitorii comunei sunt prezenţi la domiciliu, deşi pentru alţii această perioadă din an este considerată perioada concediilor.

Bronzul de sapă

Aşezaţi sub umbra pomilor, pe băncuţele din faţa cârciumii lui Ilie Boţoghină, o duzină de bărbaţi tocmai problema concediilor o dezbăteau în jurul câtorva sticle cu bere. Totul plecase de la remarca unuia: „Ete la ăsta, bă, nu i se mai văd decât ochii sticlind în cap! Ce te-ai înnegrit, mă, aşa, ori ai fost la mare şi nu ştiurăm noi? Te mai găseşte muierea noaptea-n pat pe întuneric?" „Poate fac o probă cu a ta să văd dacă mă găseşte uşor!", răspunde înţepat cel vizat. „Ce dracu' mare, păi eu sunt om de mare? Sapa, taică! La porumb. Credeţi voi că la ora asta mai există vreun ţăran ca voi pe Litoral, ca pe vremea lui Ceaşcă? Ăla din «Nea Mărin miliardar» a fost ultimul ţăran care s-a mai cazat în hotel la mare, bă, prăpădiţilor!" Toţi încep să râdă şi să-şi facă socoteala când au fost ei ultima dată în concediu.

Marinică Rizoiu spune că nu scoate bani de concediu din usturoi

Amintiri

Petrică Costea (57 de ani), zis al lu' Lioară, oftează nostalgic: „Ehe, pe vremea lu' Ceaşcă făceam concedii de concedii. Mă duceam la mare două-trei săptămâni, mă duceam la munte, mă duceam peste tot. Plecam şi pe cont propriu, că aveam bani să mă duc. Păi, acuma, dacă am o pensie de 700 de lei cu ce dracu' să plec? Până la Revoluţie mă duceam an de an, de atunci n-am mai fost niciodată în concediu. Erau programe turistice ieftine, aveam 2.500-3.000 de lei salariu pe vremea aia, că lucram 12 ore, mai luam şi banii în avans pe concediu şi-mi făceam mendrele pe unde voiam. Ultimul concediu l-am făcut la Geoagiu-Băi, prin '85-'86.

Conştient fiind că nu va mai apuca un alt concediu terestru, până va trece la cel etern, al lu' Lioară spune resemnat: „Până mor nu cred că mai apuc să plec undeva. Noroc c-am apucat de-am plecat o dată prin Egipt, c-am o fată p-acolo. Mi-a trimis aia bilete de avion, că altfel nici Egiptul nu-l vedeam. Am fost anul trecut din ianuarie până-n februarie. A costat biletul o căciulă de bani."

La o masă alăturată, Alexandru Ciobanu (40 de ani), zis Ciocoiu, bea o bere cu prietenul său Luţă Fierbinţeanu (59 de ani). În faţa lor, pe masă, zăceau şase-şapte sticle de bere băute de alţii care stătuseră aici înaintea lor. „Mai ascunde, bă, dracu', din sticlele alea, că o să creadă lumea că noi le-am băut!", mormăie Luţă încercând să mute sticlele goale pe masa vecină. „Lasă-le,bă, acolo! Să zică ăştia c-avem bani, da' de-ai dracu' nu vrem să plecăm în concediu!", spune vesel Ciocoiu şi goleşte dintr-o răsuflare berea până la jumătate. „Aoleu, eu concediul l-am făcut la porumb, la sapă la porumb!" O voce din apropiere îl ia în râs: „Acu' n-ai de unde să mai iei concediu, că întâi trebuie să întrebi femeia dacă ţi-l dă!"

Imperturbabil, Ciocoiu continuă: „Am fost în concediu când lucram la mină, la Rucăr, şi aveam 26 de zile de concediu. Atuncea am avut şi eu concediu de drept al meu. Da' acuma, dacă te duci la patroni, n-ai nicio bază în ei. Zic că mai sunt cinci la poartă care aşteptă să-ţi ia locul." Din faţa sa, Luţă Fierbinţeanu tresare: „Ha, ha, aşa e! Stau şi-aşteaptă ca peştii ăia care nu mai au aer."

Concediu la coada vacii

Abătut, Ciocoiu îşi aduce aminte că abia dacă are bani să-şi întreţină familia, darămite să mai plece şi-n concediu. „Concediul mi-l fac acasă cu vaca şi oile. Mai făcui un concediu la vie şi mai fac unu' la porumb", îngână Ciocoiu. Aceeaşi voce de mai devreme îl persiflează din nou: „Păi, nici nu ştie săracu' unde s-ar duce mai întâi în concediu, că s-ar duce, dar n-are cu ce! N-are nici apa după ce-o bea! Nu ţi s-a urât, mă, în concediu, c-ai fost la mare, ai fost la munte?" Ciocoiu nu-l bagă în seamă: „Ce să mai plec în concediu, că am copii acasă, vor să plece ăia înaintea mea?! Păi, eu mai îmi permit?

Noroc c-a dat Dumnezeu ploaie acuma, de s-a mai făcut troscot pe şanţ, că îi pornesc pe aia mici după-amiază la păscut", zice râzând. Apoi, autopersiflându-se, deschide larg braţele: „Dumneata ai mânca în fiecare zi numai carne? O mai schimbi pe ştevie, pe ştir, pe boambe..." „Pe-o ciofringea...Ştii ce e aia ciofringea?", adaugă Fierbinţeanu în hohotele de râs ale celorlalţi. Nu ştia nimeni ce e ciofringeaua, nici măcar el, dar toţi râdeau de se prăpădeau, fiindcă le plăcea cum sună cuvântul.

Băi de nămol la gârlă

Prinzâd curaj, Luţă Fierbinţeanu se avântă în discuţie. Lucrase pe la Bucureşti câţiva ani de zile şi de multă vreme revenise acasă. Acum e cioban. Nu avusese parte de prea multe vacanţe la viaţa lui. „Niciodată n-am fost în concediu. Păi, n-am oi şi muncesc ca bou' întruna? Permanent. Acu' minţii, de! Drept să vă spui am fost într-un an c-o cumnată de la Bucureşti şi ne-am dus la Venus. Aveam eu 1.000 de lei, da' stăteam ca mucea. Când ne-am dus dincolo, la Neptun, nici nu-mi mai aduc aminte cât era 100 de grame de friptură.

M-am dus numai aşa... Am zis «mă, mor mâine şi nu ştiu ce e aia mare». Aşa, la noi, mă culc în pârâul Câinelui şi fac băi de nămol, ca purcelu'! Vă spui drept: păi, ce, noi suntem oameni? Sclavi suntem, noi, ţăranii ăştia! Mă uitai acu' că dă vijelia aia şi am fânu' pă câmp. Dacă apuc să-l iau, îl iau, dacă nu, mă duc peste o săptămână şi-l iau făcut negru de ploaie. La noi e dezastru. Am doi băieţi, le-am făcut nuntă şi le-am dat de muncă. Au oi, vaci şi stau aici, în localitate. La noi în sat doar al lu' Micicliu pleacă în concediu, la tratament. Să vezi distracţia dracu' pe el!"

„Viaţa la ţară", varianta lui Marinică Rizoiu

Alături de băncuţele din Poiana lu' Iocan, mai în şanţ Marinică Rizoiu (49 de ani) vindea câteva pungi cu usturoi pe buza şanţului. În tinereţe fusese fotbalist de divizie judeţeană şi aşa apucase să vadă câteva zeci de localităţi din ţară. De ani întregi îşi muncea bucata de pământ, roadele acestuia fiind singura sursă de venit şi singurul mod de existenţă.

„Din '89 încoace nu mai ştiu ce e ăla concediu. Norocul meu a fost că pe vremea lui Ceauşescu am lucrat doi ani de zile la mare şi aşa ştiu şi eu ce e aia mare, că altfel n-o cunoşteam decât din poze. Nici atunci nu mergeam prea des în concediu, deşi, pe timpul ăla, banii aveau valoare. Acu' cei care muncesc n-au parale să plece în concediu, iar ăia de bani gata şi fufele umplu barurile de fiţe. La cine să mă plâng? Poate la Dumnezeu. Nu vedeţi? Noi venirăm aci şi băurăm o ţuică pe marginea şanţului. Păi, noi avem bani să plecăm la Miami ca Borcea, ca Becali, ca mama dracu'? De unde? Cartea mea de muncă e acasă. Am 21 de ani de muncă. În rest, mulţumesc lui Dumnezeu să fiu sănătos, trăiesc ca-n «Viaţa la ţară», a lui Duiliu Zamfirescu, cu vacile şi porcii mei!", spune nea Rizoiu cu emfaza omului citit.

Micicliu pleacă în concediu cu pălărie nouă

Dintre toţi cei adunaţi la Boţoghină, singurul care se respectă şi respectă ideea de concediu este Marian Vasilescu (68 de ani), zis Micicliu. Momentan, soţia îi era plecată la băi, el urmând să plece când aceasta revenea acasă. Cum pentru Micicliu concediu înseamnă strict acea perioadă din an pe care ţi-o dă instituţia la care lucrezi, spune că ultimul său concediu a fost în 1986, deşi el pleacă din doi în doi ani într-o staţiune. „Domnule, soţia mea e plecată în staţiune la Pucioasa, în Prahova. Şi-a luat bilet de la Casa de pensii. Ultimul concediu l-am făcut prin '86, când lucram. Erau bilete prin sindicat atunci. Anul ăsta merg la Bucureşti, la «Ana Aslan», la tratament. Era bine să fi plecat cu soţia în staţiune, dar, lasă, că găsesc eu alta acolo", se amuză, gândindu-se deja cum va cuceri el toate băbuţele venite la tratament.

Ca să nu fie de deochi, Micicliu îşi legase un şnur de mărţişor la pălărie. „I-am pus şnur ca să fie însemnată, că mai am prieteni care au la fel, le mai punem jos şi le mai încurcăm." „Du-te, bă, că de fudul ai pus aia acolo!", zice cineva din spatele său. Micicliu se întoarce spre el: „Bă, ţineţi minte că a fost un meci de fotbal cu naţionala, de-aţi dat toţi cu pălăriile-n sus la gol şi la cădere m-am ales c-o pearcă de pălărie, fir-aţi ai dracu' să fiţi, şi n-a recunoscut nimeni că-i a lui?"

"Bă, ţineţi minte că a fost un meci de fotbal, de-aţi dat toţi cu pălăriile-n sus la gol şi la cădere m-am ales c-o pearcă de pălărie, fir-aţi ai dracu' să fiţi, şi n-a recunoscut nimeni că-i a lui?'
Marian Vasilescu pensionar