Tariceanu l-a asigurat pe premierul francez Raffarin ca vor fi deblocate contractele-"tain"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a dat asigurari, ieri, omologului sau francez Jean Pierre Raffarin ca atat contractul cu EADS, cat si cel cu Vinci vor fi reluate daca auditul guvernamental va

Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a dat asigurari, ieri, omologului sau francez Jean Pierre Raffarin ca atat contractul cu EADS, cat si cel cu Vinci vor fi reluate daca auditul guvernamental va arata ca ele au fost incheiate in conformitate cu legislatia romaneasca. Tariceanu si Raffarin au avut o intrevedere la Ierusalim, ambii participand la inaugurarea noului muzeu al Holocaustului de la Yad Vashem. "Premierul Raffarin era informat ca aceste contracte sunt in acest moment supuse unui audit si mi-a spus ca asteapta cu incredere rezultatele", a afirmat Tariceanu. El a sustinut ca nu i s-a cerut de catre partea franceza sa continue contractele indiferent de rezultatele auditului. Cabinetul Tariceanu a decis, la inceputul acestui an, sa suspende derularea contractelor cu Vinci pentru tronsonul Comarnic-Predeal din autostrada Bucuresti-Brasov, cu Bechtel (pentru tronsonul Brasov-Bors) si cu EADS pentru securizarea frontierelor. Intalnirea dintre cei doi premieri este prima de la instalarea cabinetului Tariceanu si de la declaratiile nefericite ale presedintelui Basescu despre seful guvernului francez. Cand guvernul Adrian Nastase a decis sa incheie contractul cu Vinci fara licitatie, iar Raffarin a vizitat apoi Romania, Basescu, aflat pe atunci in campanie electorala, a afirmat ca "Raffarin a venit sa-si ia tainul". Conform lui Calin Popescu Tariceanu, Jean Pierre Raffarin a promis sprijinul europarlamentarilor francezi pentru ratificarea, pe 13 aprilie, de catre Parlamentul European a tratatului de aderare a Romaniei la UE. Seful Guvernului roman a mai spus ca a obtinut, tot ieri, la Ierusalim, suportul premierilor belgian si suedez. Programul vizitei oficiale a lui Tariceanu in Israel a mai cuprins ieri si intalniri cu presedintele Moshe Katzav si cu premierul Ariel Sharon.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite