Săptămâna de lucru de 48 de ore mai aşteaptă - Revista presei economice
0Presa economică de astăzi scrie despre amânarea decizie de prelungire a săptămânii de lucru, delistările de pe piaţa Rasdaq sau preţurile apartamentelor din Bucureşri, comparativ cu preţul celor din Berlin. Printre alte subiecte, au fost inaugurate două noi centre Volvo Trucks, iar aurul trece, din nou, de 950 dolari uncia.
Săptămâna de lucru de 48 de ore mai aşteaptă.
Parlamentul European nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte prelungirea timpului maxim de lucru pe săptămână, de la 40 la 48 de ore, însă o asemenea măsură este privită cu reticenţă în actualul context economic, potrivit biroului de presă al legislativului european. Pentru angajatori prelungirea săptămânii de lucru ar putea fi un avantaj din punct de vedere al costurilor, dacă ne gândim la plata orelor suplimentare, însă un asemenea avantaj nu se aplică într-o perioada de criză, întrucât activitatea companiilor este redusă cu mult, scrie Ziarul Financiar.
Delistările au dus piaţa Rasdaq la nivelul din 1996. Peste 120 de companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au delistat de la începutul anului, valoarea de piaţă totală a acestora fiind de 1,3 miliarde lei (315,7 milioane de euro), potrivit Business Standard. Dintre acestea, doar Policolor (PCL) şi firma de panificaţie Şapte Spice (VEL), parte din grupul Vel Pitar, erau listate pe piaţa principală a BVB, restul fiind cotate pe RASDAQ. Delistările au coborât numărul companiilor de pe RASDAQ la 1.634, un nivel similar cu acela înregistrat în 1996, momentul înfiinţării pieţei.
Bucureştiul umileşte din nou Berlinul la preţurile apartamentelor. Inflaţia imobiliară generată de programul “Prima casă” face ca preţurile locuinţelor din capitala României să fie din nou mai mari decât preţurile celor din capitala Germaniei. Un apartament cu două camere într-un cartier din Bucureşti costă peste 50.000 de euro, în vreme ce un apartament cu caracteristici similare într-un cartier din Berlin costă în jur de 40.000-45.000 de euro. În ultimele luni criza imobiliară a făcut ca pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi din Bucureşti să scadă la valori comparabile cu cele ale proprietarilor imobilelor din capitala Germaniei, potrivit Money.
Două noi centre Volvo Trucks. Ultimele două luni au fost marcate de două noi inaugurări de centre Volvo Trucks. Primul a fost deschis în Piteşti împreună cu partenerul local First Truck Service, iar cel de-al doilea, în Bacău, împreună cu partenerul local SCUT SA. Acestea se adaugă unei reţele foarte extinse care cuprinde şi un nou centru, la Braşov. „Este foarte important pentru Volvo să ofere clienţilor servicii postvânzare cât mai aproape de locul în care operează. În acest sens, partenerul nostru local First Truck Service joacă un rol important în planul nostru de dezvoltare şi sunt bucuros că avem oportunitatea să-l includem în reţeaua de centre service Volvo, a spus Christian Coolsaet, Managing Director Volvo România, citat de Curierul Naţional.
Aurul trece, din nou, de 950 dolari uncia. Cotaţia aurului a crescut ieri, la Londra şi New York, până la nivelul maxim al ultimelor cinci săptămâni, cererea mare pentru acest metal preţios având la bază deprecierea dolarului, respectiv ascensiunea cotaţiilor ţiţeiului. Preţul aurului cu livrare imediată a crescut cu 15,24 dolari (1,6%) pe piaţa londoneză, la 952,54 dolari uncia - cel mai ridicat nivel atins după data de 12 iunie. Săptămâna trecută, cotaţia aurului a urcat cu 2,7%, ptrivit Bursa. La divizia Comex a New York Mercantile Exchange, preţul aurului cu livrare în august a crescut cu 17,40 dolari (1,9%), la 954,90 dolari uncia.