Românii, un popor vlăguit, dezorientat, lipsit de un ideal

Azi se împlinesc 147 de ani de la Unirea Moldovei cu ţara Românească, în 1859, prin alegerea lui Cuza în calitate de domn al celor două principate. În mod tradiţional exploatată politic, ca

Azi se împlinesc 147 de ani de la Unirea Moldovei cu ţara Românească, în 1859, prin alegerea lui Cuza în calitate de domn al celor două principate. În mod tradiţional exploatată politic, ca oricare dintre sărbătorile românilor, aniversarea unirii este şi un prilej de reflecţie asupra stării naţiunii. Despre aceasta am stat de vorbă cu istoricul Florin Constantiniu, cunoscut prin atitudinea sa critică la adresa efectelor negative ale tranziţiei.
- Mai au astăzi românii o idee naţională?
- Trăim astăzi în plin proces de mondializare, altfel spus de puternice presiuni asupra identităţilor şi conştiinţelor naţionale. La noi, acestui proces obiectiv i se adaugă o campanie sistematică - în care sunt angajate şi câteva publicaţii culturale - de denigrare a patriotismului şi a sentimentului naţional. Lăudat la americani, condamnat la români! E ciudat, nu-i aşa? Cei care organizează astfel de campanii prezintă patriotismul aproape ca o boală. Să-ţi fie ruşine de el. În aceste condiţii, sentimentul naţional este în plină debilitare. Nici familia, nici şcoala nu-l mai hrăneşte. Sunt convins că, dacă aţi face un sondaj pe stradă, aţi constata cât de numeroşi sunt cei care nu ştiu ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859. Mulţi nici nu sunt vinovaţi. Aş spune că sunt victimele vremurilor pe care le trăim. Forţele promotoare ale mondializării au nevoie de buni executanţi, care nu pun însă întrebări. şi istoria, acesta este marele ei merit, te obligă să te întrebi permanent.
- Mai putem fi uniţi în jurul unei idei?
- În istoria noastră au existat idei-forţă care ne-au mobilizat resursele şi, în cele din urmă, ne-au dus la izbânzi. Vă dau exemplul lui 24 ianuarie 1859. Voinţa de unitate s-a dovedit atunci mai puternică decât orice diviziune socială sau politică. Mai mult, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi ţării Româneşti am pus Europa în faţa faptului împlinit şi, în final, cele şapte puteri garante au acceptat isprava noastră, sprijinită pe inteligenţă politică şi pe acea "unire în cuget şi simţiri" fără de care nu sunt posibile astfel de acte. Astăzi, nu cred că mai suntem în stare de asemenea performanţe. Românii sunt vlăguiţi, dezorientaţi, lipsiţi de un ideal. Cred că, în cazul nostru, se poate vorbi despre "sfârşitul istoriei", ca să reiau formula lui Fukuyama.
- Aţi putea identifica printre politicienii de astăzi un nou Cuza?
- Categoric, nu! Repet ce-am spus şi cu alte prilejuri: nu avem oameni politici, ci politicieni. Primii sunt călăuziţi de interesul naţional, ceilalţi, de interesul personal. Politicienii noştri oferă spectacolul penibil al unor oameni mânaţi de un singur gând: chivernisirea lor şi a familiilor lor. Un gând pentru ţară, pentru poporul pe seama căruia îşi fac averile? Nici vorbă. Să spun însă că şi ei, şi noi suntem vinovaţi. Ei - pentru că ne jefuiesc; noi - pentru că îi lăsăm să o facă. Alexandru Ioan Cuza a avut şi el păcatele sale - ca tot omul, aş zice - dar, mai presus de ele, s-a identificat cu interesul naţional şi l-a slujit cu un devotament exemplar. Vedeţi în lumea noastră politică pe cineva care să-i semene din acest punct de vedere? Nu, nu avem astăzi un om politic de statura lui Cuza!
- Cum explicaţi lipsa de cunoştinţe, generalizată în materie de istorie?
- Predarea istoriei în şcoală, supusă la tot felul de măsuri, reforme etc. a distrus, practic, acest obiect care, pe vremea mea, făcea bucuria elevilor prin farmecul poveştilor ei. Se predă acum o materie care nu mai atrage pe nimeni: fără culoare, fără acea forţă de a captiva. Regresul învăţământului se conjugă cu ofensiva prostului gust, difuzat de atâtea posturi de televiziune. Între o bună carte de istorie şi o emisiune de manele sau de sfâşieri amoroase, românul le alege pe ultimele. Nu mai vibrează la faptele marilor figuri ale trecutului naţional; el este pasionat să ştie ce cucoană înşelată s-a împăcat cu bărbatul ei. Ignoranţa în privinţa istoriei este expresia acelei vlăguiri a românilor, de care vorbeam mai înainte. Un popor care a ieşit din istorie nu mai poate fi interesat de istorie.