Normele UE vor închide cuptorul covrigarilor de la Singureni

Regulile europene pe care trebuie să le respecte o brutărie vor face ca celebrii covrigi de Singureni Giurgiu să dispară de pe marginea drumului european E 70 Cu câteva zile înainte de

Regulile europene pe care trebuie să le respecte o brutărie vor face ca celebrii covrigi de Singureni Giurgiu să dispară de pe marginea drumului european E 70

Cu câteva zile înainte de Paşte, în satul Gorneni de pe Şoseaua Alexandriei erau cel puţin 25 de tarabe cu covrigi. Deh, postul mare, trafic intens, vânzare bună. Nici nu-i scump. Cinci-şase lei şiragul de cincizeci de covrigei, bătuţi de vânt şi praf şi făcuţi într-un loc secret.

După Paşte, plecăm pe drumul covrigului să-i aflăm originea. Cei de la tarabe nu ştiu de unde-i au, nimeni nu ştie, nimeni nu vorbeşte. Oare câţi kilometri fac şiragurile încropite din sârmă galvanizată ca să ajungă la marginea drumului?

E vorba despre acei covrigei mici şi atât de crocanţi de îţi rupi dinţii în ei, care se vând la şirag de câte cincizeci de bucăţi. Nu ştiu de ce au aşa mare priză la trecători, mai ales că sunt vânduţi la marginea străzii unde sunt prăfuiţi, dar cert este că se vând.

O fetiţă de vreo 10 anişori ţine strâns în mână un fişic de bancnote de 1, 5 şi 10 lei. Ne zâmbeşte frumos, ne asigură că sunt proaspeţi covrigii şi ne invită să luăm un şirag.

"Am vândut vreo 30 de şiraguri, de dimineaţă", spune vânzătoarea ambulantă. Fetiţa ne explică traseul covrigeilor: "Este un privatizat, la noi în Gorneni, care-i aduce, dar nu ştiu de unde. Noi îi luăm cu 8-9 bani bucata şi îi vindem cu 12 bani". Hotărâţi să aflăm locul de obârşie al covrigului de pe E70, mergem la Primăria Comunei Iepureşti, de unde face parte şi satul Gorneni.

Edilii erau cuprinşi de febra afişelor electorale şi nu le venea să creadă că, în loc să facem un reportaj electoral, noi ne interesăm de covrigi. "Nu se fac la noi, domnule... eu am făcut tot posibilul să elimin covrigii de la mine din comună", spune edilul-şef, între două telefoane.

Ăştia îi fac fără nicio autorizaţie, îi vând ilegal, iar eu nu vreau probleme de genul ăsta la mine în comună. În Iepureşti există un muzeu etnografic de toată frumuseţea. Făcut de ţărani, sub îndrumarea unui profesor de geografie zelos.

Sunt mii de obiecte îngrămădite în numai trei camere. Doar tavanul e liber. Cruci de piatră care se puneau la fântâni. Costume populare. Cobiliţe. Pristolnice. Rodane pentru prelucrat lâna. Război de ţesut. Un felinar care se punea în gospodărie.

Fotografii vechi. Vioara unui lăutar. Un plug din lemn. Un car. O troiţă. Foale de la un atelier de fierărie. Un televizor cu lămpi. Patefon. O maşină de gătit. Certificate de naştere de la începutul secolului trecut. Covrigi... nicăieri.

Mai întrebăm un localnic, doi despre existenţa vreunui covrigar prin zonă şi în sfârşit ni se răspunde: "Păi, nu aţi auzit de celebrii covrigi de Singureni? Mergeţi pe drumul ăla rău vreo câţiva kilometri şi ajungeţi în comuna Singureni. Acolo se fac", ne explică un localnic.

Covrigii erau copţi "în ţigănie", în cuptoare ţărăneşti

Urmărind cursul Neajlovului, printr-un peisaj mirific, cu pădure de foioase şi cântec de păsărele, maşina noastră se îndreaptă spre comuna Singureni. Deja această secretomanie privind locul de naştere al covrigului cu gaură mică în mijloc ne irită.

Drumul dintre Iepureşti şi Singureni arată ca unul forestier. Trebuie să mergi cu maşina numai în viteza a doua, însă peisajul face toţi banii. Nici nu ai nevoie să mergi mai repede, ca să nu pierzi ciripitul păsărelelor şi mirosul de verde crud al pădurii. Excursia noastră se termină destul de repede, cu un pod rablagit care trece peste Neajlov în capătul căruia se află comuna Singureni.

Din nou, trebuie să vorbim cu primarul să ne îndrume unde trebuie, numai că acesta era plecat după afişele electorale, la Giurgiu. "Păi, şi vicele, un secretar, cineva care să ne ajute?", am întrebat noi, plini de speranţă. "Ntz, lumea are altă treabă în perioada asta. Oricum, la noi nu se mai face niciun covrig, şi vă spun că bateţi drumul degeaba", ne explică primarul, fără să ştie că noi eram deja ajunşi în sat. Mergem totuşi la primărie, unde îl găsim pe viceprimar.

"Într-adevăr, înainte se făceau foarte mulţi covrigi la noi în sat. Uite-acolo, în ţigănie, toată lumea avea cuptor. Apoi, erau vânduţi angro comercianţilor ambulanţi", îşi aduce aminte vicele, fluturând din mână a "de demult", de parcă ultima şarjă de covrigi nu plecase din Singureni cu câteva ore mai devreme, ci pe vremea lui Burebista.

Am intrat în cartierul denumit de viceprimar "ţigănie" şi am întrebat de covrigari. "Păi, la toate casele astea de p-aici se găseşte. Vreţi covrigi? Luaţi mulţi?", ne ischiteşte un bărbat ţigănos, foarte solid şi nebărbierit. Când au auzit că e vorba de presă, porţile s-au închis, câinii s-au dezlegat şi nimeni nu a mai vorbit.

"Noi băgăm la construcţii acum, covrigii erea o joacă"

Intrăm totuşi într-o curte, unde ştiam noi din vreo două surse că acolo se fac covrigi. Gospodina, cu baticul pus pe cap şmechereşte, într-o parte, ne invită să-i vedem covrigăria. O cameră lungă, de vreo 6 metri, care astăzi e bucătărie de vară.

"Vedeţi? Nu ma facem covrigi, pentru că nu îndeplineam normele impuse de UE. Ne-au cerut să avem 6 uşi. Una pentru făină, una pentru apă, una de intrare, una de ieşire... Apoi, ne-au cerut malaxor, că nu e igienic să frămânţi la mână. Ani de zile, când la poartă la mine era coadă, era igienic, acuma nu ma e. Am închis tot, nu mai facem nimic, pentru că nu avem bani", povesteşte femeia. Cât ne-a mai povestit ea despre reţetă, despre cum veneau oamenii cu făina lor şi apoi îşi ridicau şiragurile de covrigi, apare şi stăpânul casei, cu un Volkswagen Vito.

"Suntem constructori, toţi de pe strada asta. Înainte făceam covrigi, dar astăzi construcţiile sunt mult mai profitabile. Nu muncim în străinătate, ci prin Bucureşti şi prin împrejurimi", spune bărbatul privindu-ne suspect.

60.000 de euro, o covrigărie conformă

Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, cei care nu vor investi serios şi nu-şi vor amenaja spaţiile de producţie în conformitate cu normele europene se vor trezi cu brutăriile închise. Normele europene cer ca brutăriile să aibă apă caldă şi rece nonstop, depozite speciale pentru sacii cu făină şi utilaje de inox.

Cele mai renumite covrigării din Muntenia sunt cele de la Buzău, de unde se aprovizionau şi câţiva comercianţi de pe E70. Ca să îşi vândă în continuare covrigii, brutarii din Buzău au început deja să facă investiţii serioase. În judeţul Buzău au funcţionat până la începutul acestui an 85 de covrigării. 17 au fost deja închise pentru că nu îndeplineau condiţiile europene.