Nastasiu, urmărit din mormânt de „chelnerul lui Ceauşescu“ FOTOGALERIE
0Fiul omului de afaceri timişorean Cornel Urcan are dovezi care arată prietenia dintre fostul procuror care l-a trimis în judecată pe tatăl lui şi bărbatul care îl acuzase pe nedrept.
Cornel Urcan, fostul patron al celui mai mare hotel din Banat, Continental, este cunoscut în Banat ca fiind „chelnerul lui Ceauşescu", ospătarul preferat de dictator atunci când acesta vizita Timişoara. Cornel Urcan a muncit de la 14 ani, ca ospătar, iar la Hotelul Continental, aflat în centrul oraşului, a lucrat încă de la începutul anilor '70. A fost şef de sală, director de restaurant şi apoi şeful întregului complex al Hotelului Continental, unde avea în subordine 200 de angajaţi.
Între timp însă, fostul chelner a fost acuzat de comiterea mai multor infracţiuni economice, arestat preventiv şi trimis în judecată. Cel care l-a trimis în judecată a fost procurorul Ciprian Nastasiu, cunoscut pentru că a instrumentat iniţial cazul Omar Hayssam. Urcan a stat în închisoare aproape doi ani în arest preventiv, din 2001 până în 2003, şi a încetat din viaţă în anul 2009.
Doi ani mai târziu, în septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat nevinovat. Fiul lui, Tinel Urcan, a cerut despăgubiri, iar ieri, bărbatul a depus la Parchetul Timişoara mai multe fotografii în care demonstrează că Nastasiu, procurorul care l-a trimis în judecată pe Cornel Urcan, era prieten cu Constantin Zaharia, cel care l-a dat în judecată pe „chelnerul lui Ceauşescu".
Procesul lui Cornel Urcan a durat opt ani şi cinci instanţe l-au declarat nevinovat. „Am aşteptat zece ani, mai am timp, pot să mai rabd. Pe tata l-au omorât procesele, sper să nu se întâmple acelaşi lucru şi cu mine. Îmi pare rău că el nu mai trăieşte. Tot ce a făcut a făcut pentru acest hotel. Eu am moştenit procesele, altceva nu", a declarat Tinel Urcan.
Acesta s-a prezentat, ieri, cu avocatul, la Curtea de Apel Timişoara, cu noi dovezi împotriva celor despre care spune că i-au ruinat viaţa tatălui său. Tinel Urcan le-a dat procurorilor o serie de fotografii despre care spune că sunt realizate în 2001, la Florida, în SUA, în care apare Ciprian Nastasiu, fostul procuror DIICOT, cel care s-a ocupat de caz, alături de Constantin Zaharia, actualul proprietar al Hotelului Continental şi fostul partener al acestuia, Dănuţ Lupu, cei doi fiind de fapt denunţătorii lui Urcan.
Constantin Zaharia, Ciprian Nastasiu şi Dănuţ Lupu, în Florida
Istoricul cazului
În 19 noiembrie 2001, Cornel Urcan a fost reţinut în urma denunţului făcut de Constantin Zaharia şi Dănuţ Lupu. „Din 19 noiembrie nu se emite mandat de arestare până în 4 iunie 2002. Urcan este reţinut fără mandat la ordinul lui Ciprian Nastasiu. Procurorul de caz este recompensat de Zaharia cu o invitaţie în Florida, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Neoficial, ştim că invitaţia a fost făcută de Zaharia, care are dublă cetăţenie, româno-americană, şi are casă la Florida. În vara anului 2002, Nastasiu pleacă din nou în concediu, la Florida", a declarat avocatul Mihaela Bodîrlău.
Avocatul familiei Urcan a depus instanţei cele patru fotografii în care apar Nastasiu, Zaharia şi Lupu, cerând, totodată, ca procurorul să trimită o adresă oficială la ambasada americană, pentru a li se comunica cine a trimis invitaţia pentru fostul procuror. Instanţa a acceptat cererea Mihaelei Bodîrlău.
Nastasiu, pe proprietatea lui Zaharia din Florida
“Am fost în SUA cu cei doi, la invitaţia lui Zaharia. Nu mai ştiu exact anul, dar cred că era prin 2003. Îmi amintesc că am stat aproximativ o săptămână acolo, la o proprietate pe care o deţinea Zaharia. The Big Fish Grille, locul unde Nastasiu apare într-o fotografie, este proprietatea lui Zaharia”, a recunoscut Dănuţ Lupu, după ce a văzut pozele.
Cornel Urcan, arestat degeaba
În 1999, Cornel Urcan avea de plătit 27 de rate pentru Hotel Continental, dar a fost aruncat după gratii în noiembrie 2001, când mai avea de achitat doar trei rate. Constantin Zaharia şi Dănuţ Lupu l-au acuzat de diverse infracţiuni economice.
„Urcan a fost reţinut pe baza unui mandat de reţinere pe 29 de zile, care a fost prelungit aproape doi ani. În aceea perioadă s-a îmbolnăvit. A luat un bacil, iar medicul de la penitenciar a transmis că nu poate să îl ţină sub tratament. L-a scos din penitenciar şi l-a dus la Spitalul Judeţean. Nu a stat acolo decât două ore, pentru că procurorul de caz Nastasiu a trimis imediat o maşină şi l-a trimis la Penitenciarul Jilava, unde a stat şase luni la tratament", a povestit avocatul Mihaela Bodîrlău.
În 2002, Cornel Urcan depune o plângere împotriva lui Constantin Zaharia pentru înşelăciune, dar s-a dispus neînceperea urmăriii penale. La ieşirea din închisoare, Cornel Urcan a rămas ruinat, fără casă şi fără hotel. Atât el, cât şi fiul au ajuns să trăiască din mila prietenilor.
„A stat degeaba la închisoare. A fost acuzat de fraude economice şi de un prejudiciu care nu există şi s-a dovedit că era nevinovat şi că cei care l-au reclamat îi erau de fapt datori cu nouă miliarde de lei vechi", a declarat Urcan junior.
Hotel Continental, care astăzi valorează peste 10 milioane de dolari
S-a împrumutat pentru a cumpăra hotelul
Cornel Urcan a luat împrumut de la omul de afaceri Constantin Zaharia 500.000 de euro pentru a-şi achita datoriile la hotel, cu condiţia că îi va restitui 2 milioane de euro. Acesta a fost momentul în care au început problemele. „Era un om care se încredea în prieteni. A fost cam naiv. Pentru că nu putea să dea banii înapoi, era nevoit să cedeze 30 la sută din hotel, dar Zaharia a luat 70 la sută. Nu a ştiut ce semnează, pentru că nu vedea bine, avea probleme la ochi. Era clar că voiau să scape de el", a mai povestit Tinel Urcan.
Dosarul a fost plimbat prin toate instanţele. „Tata a slăbit 20 de kilograme. L-au terminat aceste procese. Spunea că nu mai scapă şi nu-şi poate dovedi nevinovăţia până la capăt. La recursul din 2008 a fost audiat cu masca de oxigen pe faţă", a mai povestit Tinel Urcan.
Tinel Urcan, fiul fostului patron de la Hotel Continental
Nevinovat de cinci ori
Cinci instanţe l-au declarat nevinovat, dar procesul s-a întins pe opt ani. Curtea de Apel Timişoara l-a declarat nevinovat de evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă pe Cornel Urcan, post-mortem, printr-o soluţionare dată pe 12 aprilie 2011. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat, pe data de 1 iunie 2011. Cornel Urcan a murit pe data de 18 septembrie 2009, la 67 de ani. În 2012, Tinel Urcan a făcut plângere pe Legea 504, împotriva statului român, cerând 50 de milioane de euro daune materiale şi morale. Avocatul familiei a depus o plângere şi la CEDO. În ultima perioadă din viaţă, Cornel Urcan era dependent de oxigen, avea insuficienţă pulmonară şi cardiacă.
Ciprian Nastasiu a părăsit cariera de procuror şi este avocat la Baroul din Arad. Acum îl reprezintă chiar pe omul de afaceri Constantin Zaharia, proprietarul Hotelului Continental. Ciprian Nastasiu, care a devenit celebru după ce l-a eliberat pe Omar Hayssam, nu a putut fi contactat de reporterii „Adevărul" până la închiderea ediţiei.
Citeşte şi:
Cum a ajuns o firmă de 100 de dolari proprietara Hotelului Continental
Fostul procuror Ciprian Nastasiu este acuzat că a nenorocit un om nevinovat la Timişoara VIDEO
Statul este bun de plată după achitarea chelnerului lui Ceauşescu, în cazul Hotel Continental
VIDEO EXCLUSIV Fiul lui Cornel Urcan spune ce s-a întâmplat cu tatăl lui