Meteo: Vreme rece
0Brâul de presiune ridicată din vestul continentului se va menţine. În nordul extrem este un nucleu de presiune scăzută care aparţine şirului ciclonilor subpolari, iar în sud, în bazinul vestic şi central al Mării Mediterane, se menţin serii de cicloni.
Ţara noastră se află la zona de contact dintre presiunea ridicată din exteriorul arcului carpatic şi a ciclonului din Marea Adriatică, dar la valori mai mari ale presiunii. Aşa că vremea va fi tot rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi mai mult noros în sud-vestul ţării, unde local va ninge slab. Dimineaţa, izolat în zonele joase, se va produce ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Maximele vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar minimele între -13 şi -3 grade.
Mâine
Vremea se va menţine rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi mai mult noros în sud-vestul ţării, unde local va ninge. Şi în restul teritoriului va ninge slab. Dimineaţa, local se va produce ceaţă. Maximele vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, iar minimele, între -13 şi -3 grade.
Poimâine
Vremea se va încălzi uşor, cerul va fi noros şi izolat, trecător, va ninge slab, mai ales la munte. Vântul va sufla slab, până la moderat. Dimineaţa, în zonele joase, local, se va produce ceaţă. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 8 grade, iar minimele, în general, între -10 şi -2 grade.