Medicul Brădişteanu, deferit Justiţiei pentru o şpagă de 4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Şerban Brădişteanu (foto), şeful Secţiei Cardiologie de la Spitalul Floreasca, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii anticorupţie care îl acuză de un prejudiciu de peste

Medicul Şerban Brădişteanu (foto), şeful Secţiei Cardiologie de la Spitalul Floreasca, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii anticorupţie care îl acuză de un prejudiciu de peste nouă milioane de euro. Fost senator PSD în mandatul 2000-2004, Brădişteanu a fost cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită în formă continuată. Conform anchetatorilor, în perioada 2001-2002, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare în cadrul licitaţiei organizate de Ministerul Justiţiei, Brădişteanu ar fi decis atribuirea nelegală a contractelor de achiziţionare, din bani publici, a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar şi a spitalului "Profesor dr. Constantin Angelescu". Cu toate acestea, aparatura neutilizată se ridică la peste 3,3 milioane de euro. Procurorii susţin că Brădişteanu ar fi favorizat firmele CC Med AG-Elveţia şi Biomedica GmbH-Austria, prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse. În schimbul favorizării la licitaţie a acestor firme, fostul senator ar fi primit, în conturile firmei sale off-shore "Arnell Development Ltd" din Insulele Virgine Britanice, deschise la Union Bank of Switzerland din Zürich, sumele de 500.000 $ şi 3.594.333 euro, reprezentând şpagă pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de evaluare a licitaţiei. Rulajele de cont bancar arată că o parte din banii obţinuţi de la cele două firme au fost folosiţi de fostul senator în scopuri personale, cum ar fi un sejur pe o insulă exotică, în staţiunea Bora Bora (12.000 euro). DNA a dispus instituirea sechestrului asupra mai multor imobile, a căror valoare estimativă se ridică la aproximativ 1,6 milioane de euro. Şerban Brădişteanu are interdicţia de a părăsi ţara. Cercetat în acelaşi dosar, medicul Adrian Streinu Cercel a fost scos de sub urmărire penală. Aceeaşi soluţie au primit-o şi alţi membri ai comisiei de evaluare desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite