Iaşi: Spitalele care ne îngroapă de vii

Două clădiri, cea a Spitalului de Urgenţă Neamţ, respectiv a Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi, s-au aflat sâmbătă la un pas de catastrofă

Cele două imobile poartă „bulina roşie” şi au supravieţuit cutre-murelor de până acum doar printr-o minune. Toate expertizele tehnice au recomandat călduros demolarea lor.

Sute de pacienţi şi medici îşi riscă zilnic viaţa în „Spitalul Vechi” din Piatra Neamţ. Clădirea a fost construită în 1935 şi adăposteşte în prezent nouă secţii ale Spitalului Judeţean. Cutremurele din 1940, 1977 şi 1990 şi-au pus amprenta asupra construcţiei. Zidăria şi planşeurile de la toate etajele prezintă fisuri şi infiltraţii, ceea ce face clădirea extrem de nesigură în cazul unui seism.

Pacienţii de la „Endocrine” au simţit cutremurul de sâmbătă seara, dar s-au panicat abia după ce şi-au dat seama ce a fost. „A început patul să se hâţâne, dar pe moment nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Abia după ce au început să sune telefoanele ne-am speriat. Am vrut să ieşim afară, dar asistenta şefă ne-a liniştit şi ne-a spus că nu mai este niciun pericol“, a povestit o pacientă.

Problema spitalului, rezolvată prin demolare

Medicii recunosc pericolul, dar spun că sunt nevoiţi să lucreze în aceste condiţii, până la construirea unui nou spital, aflat deocamdată la stadiul de proiect.

„Spitalul Vechi este o problemă de actualitate, care se va rezolva numai prin demolarea lui şi ridicarea altuia. În acest moment, suntem în căutarea fondurilor pentru construirea unui spital modular“, a declarat dr. Ioan Lazăr, directorul Spitalului Judeţean.

Un monument ameninţă trecătorii

În centrul Iaşiului tronează fostul sediu al Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie, o clădire veche de peste 200 de ani, ocolită cu grijă de trecători. Clădirea a fost evacuată cu mai mulţi ani în urmă, iar acum zace părăsită, cu pereţii brăzdaţi de crăpături şi geamurile sparte. Nimeni nu o demolează, pentru că este înregistrată ca monument istoric. Însă, ieşenii ocolesc institutul, de frică să nu fie loviţi de bucăţile de tencuială care stau să se desprindă de pe ziduri.

„De cele mai multe ori, când trec pe aici ocolesc pentru că mi-e frică să nu păţesc ceva. Înainte, toată  această parte care riscă să se dărâme era îngrădită. Acum  există doar un singur panou de avertizare într-un loc nu foarte vizibil”, ne spune Tinca Hondru, o pensionară care locuieşte în zonă. ; Florin Jbanca