Tănăsescu: Guvernul s-a încadrat în ţinte, dar asta nu va dura
0Respectarea ţintelor de deficit bugetar, în primele două trimestre ale acestui an, va asigura continuarea acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Lucrurile devin complicate atunci când vorbim despre trimestrul al doilea şi al treilea, când parametrii fixaţi iniţial sunt nerealizabili.
Potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, delegaţii instituţiei, la Bucureşti, vor dovedi flexibilitate în evaluare, fiindcă situaţia economică este mult mai gravă decât cea prognozată la începutul anului.
„Există o înrăutăţire a climatului economic la nivel european, ce produce două efecte majore în economia Românească: scăderea încasărilor bugetare şi, pe cale de consecinţă, creşterea deficitului bugetar”, a declarat joi, pentru „Adevărul”, oficialul FMI.
Ţinta de 3% pentru 2011 rămâne valabilă
Tănăsescu atenţionează că încadrearea în primele două ţinte de deficit bugetar este doar temporară, fiindcă ea s-a făcut prin măsuri ce nu pot fi continuate în trimestrele următoare. „Până la 30 iunie au fost atinşi parametrii, dar s-a făcut într-un mod nesustenabil. Datele arată că, după 30 iunie, cheltuielile au crescut semnificativ, simultan cu scăderea încasărilor”, a precizat Mihai Tănăsescu.
În plus, oficialul informează că deficitul bugetar trebuie să ajungă sub 3% din PIB în 2011. ”Chiar dacă FMI va accepta o creştere a deficitului în acest an, consolidarea fiscală rămâne prioritară. Un deficit sub 3% în 2011 este o ţintă ce trebuie respectată”, a adăugat Tănăsescu.
Cheltuielile cu personalul, o problemă
Potrivit reprezentantului României la FMI, în execuţia bugetară din primele şase luni, analizată în aceste zile, domină componenta cheltuielilor de personal, însă acestea sunt efectele măsurilor luate în 2008. „Există un recul al deciziilor luate anul trecut, care acum îşi arată efectele nefaste. În execuţia bugetară există o componentă de investiţii, dar există şi o componentă socială”, a declarat Mihai Tănăsescu.
Acesta a adăugat că negocierea noului deficit bugetar va fi dominată de această poziţie: reducerea cheltuielilor bugetare. „Abordarea FMI va duce către încurajarea acestor investiţii şi către reducerea facturii cheltuielilor cu personalul, dotările şi cu alte costuri ce nu se întorc în economie”, a precizat oficialul.
Investiţiile în infrastructură, în „mare dezordine”
Tănăsescu a ţinut să precizeze că investiţiile în infrastructură trebuie făcute, dar coerent şi rapid. Acesta reclamă, totodată, lentoarea şi lipsa de perspectivă a celor care pregătesc proiectele de investiţii.
„Problema majoră este că aceste cheltuieli cu infrastructura nu sunt ţintite. Există o dezordine în momentul de faţă. Proiectele trebuie pregătite din timp şi complet, pentru ca lucrările să-şi găsească finanţarea cât mai repede”, a conchis reprezentantul FMI.