Geoana il ameninta pe Iliescu cu sanctiuni pentru indisciplina
0Daca in ceea ce-l priveste pe Antonie Iorgovan lucrurile sunt ceva mai clare, "dosarul" acestuia fiind in discutie la Comisia de disciplina, cu Ion Iliescu a fost ceva mai complicat. ,Exista o
Daca in ceea ce-l priveste pe Antonie Iorgovan lucrurile sunt ceva mai clare, "dosarul" acestuia fiind in discutie la Comisia de disciplina, cu Ion Iliescu a fost ceva mai complicat. ,Exista o contestatie a d-lui Iorgovan la Comisia de disciplina, dar, date fiind circumstantele agravante din ultima perioada, sigur, decizia va fi influentata", a declarat Geoana. Pe de alta parte, la grupul PSD de la Senat, lui Iorgovan acestuia i s-a cerut sa termine cu declaratiile privind congresul, sustin surse din PSD. Iorgovan a reafirmat ca din punctul lui de vedere un congres extraordinar trebuie sa aiba loc, iar Ion Iliescu este cel mai indicat pentru a conduce partidul. In ceea ce-l priveste pe fostul presedinte, Mircea Geoana spune ca, desi deocamdata ,este privit cu anumita deferenta, care insa se apropie de sfarsit, Ion Iliescu trebuie sa respecte deciziile conducerii partidului". Surse din PSD spun ca acestuia i s-a comunicat oarecum diferit decizia partidului si anume printr-o discutie tete-a-tete avuta intre Mircea Geoana si Ion Iliescu la grupul PSD din Senat. Dupa ce Ion Iliescu a declarat ca toate aceste zvonuri nu au plecat de la el si ca nu-l intereseaza nici un fel de functie in partid. Apoi, fostul presedinte Ion Iliescu s-a rastit de doua ori la jurnalisti: ,Ce vreti? Nu mai am nimic de spus. Va tineti dupa mine ca niste umbre", a strigat vizibil iritat liderul senatorilor PSD.