Fisiunea PNL-PD

După cum arată termenii contractului prenupţial prezentat de ginerele democrat, mireasa liberală are motive serioase să refuze nunta, chiar dacă o asemenea hotărâre nu ar face decât să-l

După cum arată termenii contractului prenupţial prezentat de ginerele democrat, mireasa liberală are motive serioase să refuze nunta, chiar dacă o asemenea hotărâre nu ar face decât să-l scoată din pepeni pe naşul de la Cotroceni care a tocmit deja lăutarii. Acum, nici mirelui nu poţi să-i cauţi numai noduri în papură. Fata a avut un trecut zbuciumat, a mai luat-o şi pe căi greşite, cu o groază de divorţuri şi multe căsătorii în ultimii 15 ani. E drept, e de familie bună, cu rădăcini vechi şi străbunici în cartea de istorie. Chestiunea mai neplăcută este la zestre, zic democraţii. Partea miresei suferă din cauză de sondaje de opinie şi e cam şifonată la electorat. Dar nimic nu învinge dragostea adevărată! Ce dacă mireasa e doar cu vreo sută şi ceva de ani mai în vârstă, ce dacă nici prea avută nu e, iată făt-frumos democrat o ia cu acte şi o duce la altar să închidă gura bârfitorilor care zvoneau că o mai ţine ce o mai ţine în concubinaj şi apoi, când se satură, o dă afară din Alianţă pe uşa anticipatelor. La urma urmelor, liberalii ar trebui să zică şi bogdaproste pentru aşa fericire ce s-a pogorât din cer pe capul lor.
Din partea cealaltă, lucrurile nu se văd la fel. PD are reputaţia unui caracter cam zurbagiu şi a mai spart casa guvernării pe vremea ţărăniştilor. Mai este cam posesiv şi dornic de putere. Pare animat de dorinţa de parvenire încercând să se bage pe sub pielea celor mai puternici la nivel european. Dincolo de slăbiciunile de caracter, de înţeles de altfel mai ales într-un mariaj politic, ceea ce îi nemulţumeşte profund pe membrii PNL este clauza renunţării la identitatea liberală. Din punct de vedere doctrinar, liberalismul este departe de ceea ce promovează stufosul grup al popularilor europeni. Acceptând integrarea în PPE, liberalii şi-ar semna nu certificatul de căsătorie, ci cel de deces, lăsându-şi toată averea soţului supravieţuitor. Forţând foarte mult nota prin oferta făcută, democraţii au obţinut un avantaj tactic, dar nu şi strategic. Au pus presiune asupra partenerilor liberali lăsându-i să înţeleagă că nu au cum să scape şi că fuziunea, în termenii anunţaţi, este răul cel mai mic pentru PNL. Dar, decât să dispară, liberalii pot apela la planul de şapte la sută. Dacă îşi asumă deschis pierderile cauzate de erodarea la guvernare şi fac reformele cerute de propriul electorat, pot spera că le rămâne un nucleu dur de 6-7 la sută, ceea ce le-ar asigura supravieţuirea ca partid parlamentar. Membrii partidului au mai trecut prin astfel de experienţe şi s-au descurcat destul de bine, având resursele necesare supravieţuirii în opoziţie. Apoi, vor veni iarăşi vremuri mai bune. Oricât de mare şi frumos se dă PD, propunerea sa de fuziune pare mai degrabă o cacealma politică decât un plan riguros în care să creadă cu tărie. Democraţii au, la rândul lor, nevoie de alianţa cu liberalii, pentru că singuri nu pot câştiga alegerile cu toată creştin-democraţia lor cu tot. Iar Traian Băsescu nu este omul care să accepte să gireze cu numele său perdanţi la masa politicii.
Dincolo de jocurile PD-PNL, proiectul coagulării unei forţe de dreapta rămâne important pentru echilibrul scenei politice. Dacă intenţionează să construiască o astfel de formaţiune cu şanse pe termen lung, şi nu sub graba creării unui partid prezidenţial, PD şi PNL au destule soluţii la îndemână. Dacă nu, fuziunea va deveni de fapt fisiunea PNL-PD.