Filmul serii
0Terminalul În drum spre America, Viktor Navorski, cetăţean al unui ipotetic stat Krakozhia, se pomeneşte, odată ajuns pe aeroportul Kennedy din New York, într-o situaţie fără ieşire:
Terminalul
În drum spre America, Viktor Navorski, cetăţean al unui ipotetic stat Krakozhia, se pomeneşte, odată ajuns pe aeroportul Kennedy din New York, într-o situaţie fără ieşire: din cauza unei lovituri de stat în propria-i ţară, viza de intrare i-a fost anulată, dar nici nu poate fi deportat, deoarece SUA nu mai întreţin relaţii cu noul guvern. Universul lui devine zona intermediară din incinta aeroportului, unde poate hoinări după pofta inimii, fără a avea însă voie să treacă dincolo de porţile ei.
Spielberg a încredinţat rolul acestui prizonier în cuşca sclipitoare invadată de lumina neoanelor lui Tom Hanks, care are o compoziţie absolut savuroasă. Cu o bună-dispoziţie neclintită, Viktor, chiar dacă la început nu ştie deloc englezeşte (accentul său rusesc e irezistibil), se descurcă de minune în spaţiul rezervat, reuşind să-şi facă prieteni şi să devină simpatizat de o frumoasă însoţitoare de bord (Catherine Zeta-Jones) şi de personalul multietnic al aeroportului, spre furia inspectorului vamal (Stanley Tucci), căruia îi provoacă adevărate crize de nervi.