Concurs internaţional de arhitectură câştigat de o studentă româncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiul cel mare la categoria "Brick Award" al concursului de arhitectură "Creative Awards" a fost câştigat anul acesta de către Cristina Costea, studentă în anul doi la Facultatea Tehnică

Premiul cel mare la categoria "Brick Award" al concursului de arhitectură "Creative Awards" a fost câştigat anul acesta de către Cristina Costea, studentă în anul doi la Facultatea Tehnică din Cluj-Napoca. Competiţia este printre cele mai importante de acest gen, fiind organizată de Archi Europe, organizaţie ce reuneşte 150.000 de arhitecţi europeni. La competiţie au participat peste 700 de proiecte, provenind de la studenţii unor renumite şcoli de arhitectură din 67 de ţări. Lucrarea cu care a câştigat se numeşte "Exhibition Pavilion of Cluj" şi este un proiect conceptual al unui pavilion expoziţional amplasat pe un deal. Făcută în primul an de facultate, lucrarea a fost notată cu opt de profesoara ei. Cristina îşi doreşte ca atunci când va ajunge un arhitect celebru să pună chiar în aplicare proiectul. "Premiul acesta este foarte important pentru CV-ul meu", spune proaspăta câştigătoare. Stimulată de reuşită, ea intenţionează să mai participe şi la alte competiţii similare. "Faptul că lumea a auzit de tine face foarte mult", spune Costea. Dacă anul trecut a încercat, fără succes, să se transfere la Bucureşti, acum ea se gândeşte să meargă să studieze în Elveţia, acolo unde sunt cele mai bune, dar şi mai scumpe şcoli, după cum spune Costea.

Premiul în valoare de 1.500 de euro a fost înmânat ieri de Daniel Catanas, directorul general al companiei Winerberger Sisteme de Cărămizi, filiala locală a grupului austriac. Wienerberger este membru fondator al primului portal european pentru studenţii la arhitectură: www.archi-students.org, o iniţiativă a Archi Europe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite