Clima se va schimba radical in urmatorii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii avertizeaza ca vremea va continua sa fie ploioasa pana sambata, iar norii vor ajunge in Oltenia, sudul Moldovei, Muntenia si Dobrogea. Dupa aceea, temperaturile vor intra in

Meteorologii avertizeaza ca vremea va continua sa fie ploioasa pana sambata, iar norii vor ajunge in Oltenia, sudul Moldovei, Muntenia si Dobrogea. Dupa aceea, temperaturile vor intra in nivelurile normale pentru aceasta perioada. Ca prognoza pe termen lung, specialistii spun ca in luna octombrie vor cadea precipitatii peste medie, iar toamna aceasta va fi mai ploioasa decat de obicei. Ce a determinat aceste schimbari, si ce transformari se asteapta la nivel global, am intrebato pe Roxana Bojariu, climatolog la Administratia Nationala de Meteorologie. - Ce a determinat schimbarea aceasta de vreme? - S-a produs un ciclon pe Mediterana care, ulterior, s-a localizat deasupra tarii noastre si a capatat mai multa putere deasupra Marii Negre. In astfel de cazuri, ciclonul are tendinta sa persiste, iar acum este posibil sa stea si mai mult deasupra Romaniei din cauza umiditatii ridicate. Aceste lucruri tin de de cauze imediate, individuale, dar exista si cauze care tin de clima, in general. Astfel se poate explica frecventa in crestere a acestor fenomene. - Ce ne asteapta la iarna? - Cercetarile noastre arata o iarna normala din punct de vedere termic, o iarna "odihnita". Este posibil ca in unele regiuni ale tarii, in special in nordul Romaniei, sa existe depasiri ale cantitatilor normale de precipitatii, sub forma de zapada. Mai clar ne va fi la sfarsitul lunii octombrie, conform metodologiei noastre de cercetare. - Mai avem patru anotimpuri? - Anumite caracteristici ale climei ne pot duce cu gandul ca au mai ramas doar doua anotimpuri: perioadele primului inghet si ale primului dez ghet s-au schimbat, iarna nu mai este atat de geroasa si avem o vara prelungita. Dar ca sa putem spune ca am ramas cu doua anotimpuri ar trebui sa existe schimbari ale axei Pamantului. - Cum a fost anul 2005? - Anul 2005 a fost total atipic, cu manifestari meteorologice extreme si, ca urmare, va fi incadrat ca un an "iesit din schema" din punct de vedere climatic. A fost un an atipic nu numai pentru Romania, ci la nivel mondial. Insa 2005 se incadreaza in tendinta din ultimul deceniu, cand, in fiecare an, s-au inregistrat recorduri de temperaturi la nivel global. La nivel regional, aceasta temperatura se traduce prin conditii extreme: secete in Portugalia si sudul Frantei si inundatii in cealalta parte a Europei. - Care este cel mai cumplit scenariu posibil? - Exista niste fluctuatii normale ale climei, cu secete si cu inundatii, dar acum orice fenomen extrem depaseste acest fond natural. Exista, din pacate, posibilitatea ca in cateva decenii sa asistam la schimbari drastice ale climei la nivel mondial si chiar la nivel regional. Aceasta ar avea grave efecte economice si sociale. Lumea nu se va putea adapta intr-un timp atat de scurt. Curentul Golfului, spre exemplu, care incalzeste Europa de Vest si de Nord, ar putea sa nu mai ajunga in Atlanticul de Nord, iar pana in 2050, daca ritmul emisiilor continua, vara nu vom mai avea banchiza in Antarctica.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite