Christian Chavez de la trupa RBD este gay
0Unul dintre cei mai îndrăgiţi membri RBD este sprijinit de fani, în ciuda controversei privind orientarea sa sexuală Cântăreţul a postat pe site-ul oficial al trupei un anunţ prin
Unul dintre cei mai îndrăgiţi membri RBD este sprijinit de fani, în ciuda controversei privind orientarea sa sexuală
Cântăreţul a postat pe site-ul oficial al trupei un anunţ prin care îşi cerea scuze că s-a ascuns atât timp.
RBD este o trupă mexicană care s-a format în urmă cu patru ani în telenovela "Rebelde". Cum proiectul din serial s-a bucurat de succes în rândul tinerilor, formaţia a depăşit stadiul de ficţiune şi a intrat în lumea muzicală. Primul album, care poartă numele telenovelei ("Rebelde"), s-a bucurat de succes şi a fost distins cu Discul de Aur.
După alte câteva materiale discografice, RBD a revenit pe micile ecrane cu "RBD: La Familia", un nou serial de televiziune. În vara anului trecut, trupa a susţinut un concert pe Stadionul Cotroceni din Bucureşti, unde s-au adunat peste 12.000 de fani înfocaţi.
Chavez a şocat fanii
În componenţa trupei intră Anahi, Dulce Maria, Maite, Alfonso, Christian şi Christopher. Christian Chavez, interpretul lui Giovani în telenovela pentru adolescenţi RBD, a fost primul artist mexican de succes care a recunoscut că este homosexual. Mexicul a fost în şoc, dar fanii au decis să îl susţină oricum. Gurile rele spun că nu a fost vorba de curaj când Christian şi-a recunoscut orientarea sexuală, ci de faptul că a fost prins în flagrant.
Dezvăluirea lui Chavez a fost postată pe site-ul oficial al trupei abia după ce o revistă online de bârfe a postat fotografii cu cântăreţul şi iubitul său în Canada, la "nunta" lor sau, mai bine zis, la uniunea civilă.
Interpretul, care acum are 25 de ani, a spus că nu era pregătit să vorbescă despre secretul său. "Au apărut anumite fotografii care arătau o latură a mea despre care nu eram pregătit să vorbesc", a declarat Chavez în anunţul de pe site, adăugând: "Nu mai suport să mint doar pentru a nu fi criticat".
Chavez a fost sprijinit în media de Sergio Villareal, un cunoscut activist pentru drepturile comunităţii gay. Unii dintre fani l-au blamat însă pe idolul lor, şi unul din cei mai îndrăgiţi membri RBD, pentru că a trăit atâta timp ascunzând faptul că este homosexual.
Până acum, trupa a lansat 5 albume de studio ("Rebelde", "Nuestro Amor", "Celestial", "Rebels" şi "Empezar Desde Cero"), trei albume live ("Tour Generation RBD En Vivo", "Live in Hollywood", "Hecho En España"), precum şi cinci DVD-uri.
Al doilea concert, pe 6 septembrie
Recent, au fost puse în vânzare online bilete pentru spectacolul de pe 6 septembrie, care va avea loc la Sala Polivalentă
Biletele se pot achiziţiona de pe site-urile www.bilete.ro, www.blt.ro şi www.ticketpoint.ro şi au preţuri cuprinse între 50 şi 300 de lei