Chirii mai ieftine în centrul Băii Mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza crizei, o parte dintre societăţile comerciale se mută la periferia oraşului sau îşi închid porţile. Preţurile pentru închirierea spaţiilor comerciale situate în centrul municipiului au scăzut cu până la 30 de procente.

Criza economică a adus, în primele luni ale lui 2009, o scădere a chiriilor pentru spaţiile comerciale aflate pe arterele principale din Baia Mare cu până la 30%, susţin specialiştii băimăreni din domeniul imobiliar.
Aşa se face că, dacă în urmă cu un an, în centrul nou al municipiului spaţiile de retail erau imposibil de găsit, de câteva săptămâni au fost scoase la închiriat mai multe spaţii comerciale, dar la preţuri mai mici. Pentru spaţii care erau închiriate cu 30-35 de euro/mp, acum se percep preţuri de 20 sau chiar 15 euro. Chiar şi în condiţiile de faţă, multe dintre firme nu reuşesc să îşi plătească taxele la timp. În consecinţă, comercianţii băimăreni au încercat o optimizare a propriilor afaceri, prin relocări în spaţii mai mici şi au renunţat la locaţiile din „buricul târgului”.

I-au plecat chiriaşii

Dan Bârle este proprietarul unui astfel de spaţiu comercial. Până în luna decembrie, spaţiul de peste 150 de metri pătraţi plasat pe strada Culturii, din Baia Mare, a fost show-room Volvo. Din cauza crizei, chiriaşii şi-au anulat contractul, iar spaţiul a rămas gol. „Nu pot să spun că le-am perceput chirie mare, tocmai din cauză că ei au făcut investiţii în amenajare”, spune Bârle. El susţine că s-ar putea ca, începând cu luna viitoare, să aibă noi chiriaşi care vor plăti 20 de euro mp. Nu ştie încă în ce scop va fi folosit spaţiul, dar recunoaşte că îi va aduce mai puţini bani decât anul trecut. „Trebuie să spun că am fost nevoit să las din preţ, ca să nu rămân cu el pe cap. Dacă este gol, nu-mi aduce niciun venit”, conchide Dan Bârle.

Scapă cine poate

Agenţii imobiliari susţin că există branduri de nişă, a căror politică de promovare impune expunerea pe străzile principale. Astfel, spaţiile de pe bulevardele Independenţei, Bucureşti şi Republicii, au rămas prima opţiune pentru bănci, casino-uri, cafenele sau restaurante. Şi acestea însă ar putea fi afectate, dacă lucrurile nu iau o altă întorsătură.
Potrivit lui Lazăr Nacu, directorul unei agenţii imobiliare, nu vor avea probleme fast-food-urile sau farmaciile, dar vor avea dificultăţi societăţile din sectorul electronicelor, electrocasnicelor sau turismului.

Rămân spaţii goale

Agenţii imobiliari spun că tot mai multe spaţii comerciale din centrul municipiului vor rămâne goale în câteva luni, dacă proprietarii de clădiri nu vor scădea şi mai mult tarifele. „Este un cerc vicios. Dacă preţurile sunt mari, administratorii firmelor aflate în chirie vor renunţa la spaţiile respective, iar cei care au spaţii în proprietate vor rămâne fără chiriaşi”, conchide Nacu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite