Ucigaşul cu BMW şi-a redus singur pedeapsa
0Andrei Andronie (20 de ani) a refuzat să i se recolteze probe biologice după ce a omorât doi oameni cu maşina pe Calea Floreasca. Astfel, el riscă o pedeapsă mai mică decât dacă se dovedea legal că era beat.
Autorul teribilului accident rutier petrecut sâmbătă noaptea pe Calea Floreasca din Capitală, în urma căruia şi-au pierdut viaţa două persoane, ar putea scăpa cu o pedeapsă mai mică în urma unei lacune a legislaţiei penale româneşti. Asta pentru că anchetatorilor le va fi greu să demonstreze faptul că Andrei Andronie era sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii tragediei.
Băiatul a refuzat să sufle în aparatul alcooltest al poliţiştilor imediat după accident, pe motiv că avea sânge în gură şi rezultatele nu ar fi fost corecte. De asemenea, el nu a dorit nici măcar să-i fie luate probe biologice la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Acest refuz reprezintă o infracţiune separată, dar, potrivit opiniei juriştilor, băiatul ar fi luat decizia cea mai bună pentru situaţia în care se afla.
Click
pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu şoferul BMW-ului
care a ucis un taximetrist şi o tânără pe Calea Floreasca!
Pedeapsa putea fi dublă
Calculul este simplu. Infracţiunile de care se face vinovat Andrei Andronie în momentul de faţă sunt ucidere din culpă - pentru care poate primi între unu şi cinci ani de închisoare, plus un spor de pedeapsă de trei ani, întrucât accidentul s-a soldat cu două victime, şi împotrivirea prelevării de probe biologice, pentru care riscă între doi şi şapte ani de închisoare. În acest caz, practica penală prevede că cele două sentinţe se contopesc, iar inculpatul rămâne cu pedeapsa cea mai gravă, cea de opt ani. La aceasta se mai poate adăuga un spor de pedeapsă de cinci ani pentru cumul de pedepse. În total, 13 ani.
De cealaltă parte, dacă băiatului de bani gata i se luau probe biologice care dovedeau clar că a consumat alcool, ba chiar şi droguri, după cum se zvonea, acesta era pasibil de o pedeapsă între 5 şi 15 ani de închisoare, plus sporul de pedeapsă de 3 ani pentru că în accident au murit două persoane. Rezultă un total maximum de 18 ani de închisoare.
„Alcoolul ar putea fi dat uitării"
Experţii juridici contactaţi de „Adevărul" recunosc faptul că aceasta este o lacună legislativă şi susţin că în acest caz băiatul trebuia obligat să-i fie prelevate probe biologice. „Putea fi emis un ordin judecătoresc în baza căruia să-i fie luate probele fără acordul său. Alcoolul poate fi totuşi demonstrat cu ajutorul martorilor, dar este mult mai greu. Probabil că a fost sfătuit de către un avocat să nu sufle în alcooltest", susţine avocatul Daniel Fenechiu.
Acesta spune că interesul inculpatului este să se lungească procesul până când cazul său va ieşi din atenţia presei, iar apoi le-ar putea propune victimelor o recompensă. „Acum este mai greu să facă asta, întrucât doar ce s-au petrecut lucrurile, dar peste doi-trei ani nu va mai fi presiunea asta imensă. Alcoolul ar putea chiar să fie dat uitării mai târziu în proces, dacă sunt judecători mai înţelegători. Ar putea să scape chiar şi cu trei ani cu suspendare", a mai spus avocatul Fenechiu.
Precedente juridice
„Nu cred că a fost o chestie premeditată. A refuzat recoltarea doar din cauza tupeului. Se va lua asta în considerare în instanţă, iar martorii vor face declaraţii ca să se deducă faptul că era beat", a declarat avocatul Ciprian Şoldea. De aceeaşi părere sunt şi magistraţii. „Asta este încă o şmecherie avocăţească. Sper să se aibă în vedere totuşi declaraţiile martorilor şi ale poliţiştilor", a subliniat un magistrat care doreşte să rămână anonim, întrucât ancheta este în curs de desfăşurare.
Juriştii subliniază totuşi că nici măcar atunci când se iau probe biologice cazul nu este cu siguranţă rezolvat. „Nu vă mai amintiţi de judecătoarea Elena Turcu de la Tribunalul Dâmboviţa, care scăpase basma curată în urmă cu doi ani şi jumătate, după ce a fost prinsă beată la volan? Atunci, Parchetul General a decis neînceperea urmăririi penale, întrucât probele recoltate nu erau sterile. A fost nevoie de intervenţia preşedintelui statului pentru redeschiderea dosarului", a mai spus avocatul Fenechiu.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere nu au dorit să comenteze posibila lacună legislativă, însă le-au recomandat şoferilor să nu se opună recoltării biologice, întrucât îşi pot îngreuna situaţia.
Vrea să fie cercetat în libertate
Andrei Andronie a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru ucidere din culpă, duminică, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au decis acest lucru. Avocata inculpatului, Liliana Constantin, a depus recurs, care se va judeca zilele acestea la Tribunalul Bucureşti. Ea vrea ca Andrei Andronie să fie cercetat în libertate, susţinând că tânărul nu este vinovat de producerea accidentului, ci şoferul maşinii marca Seat, lovit de Andrei Andronie înainte de a fi catapultat în taxi.
„De fapt, acel şofer a generat acea tragedie, întrucât nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers", a spus avocata. Mai mult, ea a subliniat faptul că tatăl lui Andrei, bancherul Jean Andronie, este grav bolnav şi nu suportă gândul că fiul său este un infractor. El l-a contactat pe tatăl taximetristului ucis în accident pentru a-şi cere scuze şi pentru a-i cere îngăduinţa să participe la înmormântare.
„Mi-a spus că ar vrea să aducă o coroană de flori. Nu am nimic împotrivă, că nu suntem sălbatici, dar cel mai bine ar fi să ne vedem în instanţă", a declarat Cornel Micu, tatăl taximetristului. El a mai spus că tatăl băiatului de bani gata era foarte afectat de cele întâmplate. „A început să plângă la telefon, dar deja faptul este consumat. Încerca să îmi explice că ar fi vina şoferului Seatului, dar acest lucru nu poate fi adevărat", a adăugat bărbatul.
Robert Ştefan Micu va fi înmormântat mâine, la ora 15.00, la Cimitirul Sf. Vineri.
Firul evenimentelor
Andrei Andronie a intrat cu BMW-ul tatălui său într-un taxi, sâmbătă dimineaţă, şi a omorât doi oameni: pe taximetristul Ştefan Robert Micu (32 de ani) şi pe clienta acestuia, Ana Maria Nistor (21 de ani). Tânărul se întorcea din club împreună cu alţi trei prieteni, unde consumase alcool, fiind acuzat şi de consum de droguri. Poliţiştii de la Rutieră au încercat să-l oprească în trafic, dar fiul fostului vicepreşedinte de la BCR a accelerat maşina în loc să oprească. Nu a putut să evite Seatul care i-a ieşit în faţă pe Calea Floreasca şi a intrat direct în el, fiind apoi proiectat într-un taxi.
MAI CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV
Martor la accidentul provocat de beizadeaua cu BMW: „Eu trebuia să fiu
în locul taximetristului. Îi voi aprinde o lumânare în fiecare zi“
De ce a fost arestat şmecherul cu BMW? Vezi cum i-a sfidat beizadeaua pe oamenii legii şi care a fost motivarea judecătorilor!
Avocatul
beizadelei cu BMW: „accidentul nu a fost produs de inculpat. Tatăl său
are probleme grave de sănătate şi nu poate să accepte faptul că fiul
său este un infractor“
Pericol mortal: criminalii de bani gata
Copii de bani gata certaţi cu legea: blestemul celor mai celebri Andrei