Braşov: „Rezervaţia Valea Zimbrilor văzută din toate colţurile lumii!”
0
„Rezervaţia Valea Zimbrilor văzută din toate colţurile lumii!” este un concurs inedit organizat de autorităţi luni, de la ora orele 13.00, la Căminul Cultural Acriş din comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov.
Scopul manifestării este acela de a determina copiii să găsească varianta optimă de prezentare a potenţialului natural şi turistic din zonă şi a Rezervaţiei Valea Zimbrilor, să identifice mijloace şi metode prin care să promoveze arealul menţionat, să se implice în viaţa comunităţii locale. În concurs s-au înscris elevi ale unităţilor şcolare din comunele Prejmer şi Vama Buzăului, iar competiţia se desfăşoară între clase, pe cicluri de învăţământ primar - clasele I-IV şi gimnazial - clasele V-VIII,
Elevii trebuie să colaboreze pentru crearea unei lucrări (afiş, pliant etc.), alegând mijlocul artistic (poezie, proză, desen, colaj sau crearea unui logo) de prezentare şi materialele pe care le vor folosi.
Juriul va ţine cont de exprimare, conţinut, originalitate şi imaginaţia de a pune în valoare tematica stabilită şi reprezentarea acesteia în viziunea copiilor. Lucrarea trebuie să corespundă vârstei elevilor şi să fie rezultatul colaborării lor.
Marele premiu pus la bătaie de organizatori este o excursie şcolară şi un aparat foto, iar echipa câştigătoare va avea onoarea de a alege un nume pului de zimbru născut zilele trecute în rezervaţie.
Concursul este organizat de Asociaţia Valea Zimbrilor, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, Consiliul Local Vama Buzăului şi Consiliul Local Prejmer.