Bogate, dar nefericite
0Frumoase, de origine nobilă, cu averi fabuloase, înconjurate de admiratori şi, cu toate acestea, extrem de nefericite Este paradoxul care caracterizează mai multe figuri feminine din
Frumoase, de origine nobilă, cu averi fabuloase, înconjurate de admiratori şi, cu toate acestea, extrem de nefericite
Este paradoxul care caracterizează mai multe figuri feminine din istorie, începând cu împărăteasa Sissi a Austriei şi ajungând la dive precum Marylin Monroe ori Anna Nicole Smith.
Unul dintre principalele nume de pe această "listă a nefericirii aurite" este cel al Leilei, fiica ultimului şah al Persiei, Rehza Pahlevi.
Plecată în exil pe când avea nouă ani, ea a avut o viaţă marcată de nostalgia locurilor natale. Acum şase ani, corpul ei neînsufleţit a fost găsit într-un hotel din Londra. Moartea a fost cauzată de o supradoză de stupefiante.
Prinţesa Suediei, o nefericită incurabilă
O altă victimă celebră a tristeţii este prinţesa Victoria a Suediei, care a suferit, încă din copilărie, din cauza aspectului robust, ce o punea în "inferioritate" faţă de puştoaicele filiforme. Obsedată de kilogramale în plus, nu a mai vrut să mănânce, fiind la un pas să devină anorexică. A mai avut de dus o bătălie: aceea de a-şi impune iubitul la Curte, un profesor de gimnastică de care tatăl ei nici nu a vrut să audă.
Stephanie de Monaco, o viaţă marcată de eşecuri
Un destin sinuos, plin de evenimente tumultuoase, a avut şi Stephanie de Monaco, prinţesa ce şi-a căutat deopotrivă vocaţia, dar şi bărbatul potrivit.
Nu a reuşit nici una, nici alta: a fost, pe rând, creatoare de modă, cântăreaţă, model. Şi-a deschis inima bodyguardului ei, Daniel Ducruet, cu care a făcut doi copii. După divorţ, s-a mai îndrăgostit de un bucătar, un profesor de schi şi un circar.
Nicole Richie, bogată şi tristă
Fata apreciatului cântăreţ Lionel Richie, Nicole, se poate "lăuda" cu o viaţă agitată, sub semnul alternanţei momentelor "normale" cu cele haotice.
Deşi plină de bani şi de amici, Nicole a traversat perioade negre, în care a fost şi internată în spital, din cauza anorexiei.