Anca Țurcașiu: „Să înlocuim televizorul, care ne spune numai lucruri fără sens, cu scena noastră”

0
0

Premiera „Dacii și Românii.ro” a avut un succes deplin la Pitești. Spectacolul s-a jucat trei seri la rând cu sala arhiplină. Anca Turcașiu și Andrei Duban au fost printre vedetele regalulului de muzică și comedie.

image

Anca Turcașiu s-a arătat de-a dreptul încântată de reacția publicului piteștean.

Am jucat deja trei spectacole și suntem fericiți că publicul reacționează foarte frumos. Chiar așteptam cu mare nerăbdare să vedem reacția publicului, singurul element care lipsea din ecuația noastră, pentru că noi ne-am învățat treaba, dar mai era un element foarte important, publicul. A reacționat foarte frumos și noi suntem foarte fericiți. Se vede frumos și de la mine, de acolo, de pe scenă”, a spus Anca Țurcașiu. 

„Un vibe absolut minunat”

Artista a mărturisit că s-a împrietenit foarte repede cu actorii  Teatrul Alexandru Davila Pitesti și că se simte confortabil adoptată în familia teatrului de la Pitești.

„Îi chem pe piteșteni la teatru  ca să înlocuim televizorul care ne spune numai lucruri fără sens, cu scena noastră, ca sclipește, care are foarte multă energie. Vor primi de aici un vibe absolut minunat. Te poți încărca pentru o săptămână cu o energie și o emoție foarte frumoasă”, a spus vedeta.

Și scenograful Cristina Ciucu a simțit, în ciuda experienței sale și a regizorului Cezar Ghioca, emoțiile premierei.

„Ideea vine din discuții. Și prima discuție am avut-o cu regizorul Cezar Ghioca. Am relaționat foarte bine cu toată lumea, cu toți artiștii, și aici a fost secretul reușitei. Managerul Dan Tudor a fost sufletul din spatele acestui proiect și fără acest suflet poate că lucrurile nu se desfășurau așa. Îi mulțumesc că a fost în spatele meu și m-a ajutat să coordonez o echipă atât de mare”, a mărturisit Cristina Ciucu.

Andrei Duban: „Este primul meu spectacol de revistă”

Pentru Andrei Duban, spectacolul din weekend a fost și o premieră personală, pentru că această piesă de la Pitești reprezintă debutul său în teatrul de Revistă.

Este o premieră și pentru mine și mă bucur că este aici, la Pitești. Este un spectacol pe care nu îl termin niciodată cu lacrimi în ochi. Este primul meu spectacol de revistă în care joc. Eu am avut o copilărie plină de teatru de revistă. Unchiul meu, George Bunea, era cântăreț la Constantin Tănase. Acolo am copilărit. Eu acolo am învățat să spun bancuri de la Puiu Călinescu, Jean Constantin, Nae, Vasile, Stela și Arșinel, toți marii noștri actori de revistă. Când mi-am dat seama că sunt și eu pe scenă la un spectacol de revistă, aproape că nu pot cânta la final pentru că sunt foarte emoționat” a spus Andrei Duban.

 Mesajul său către publicul piteștean este să vină la teatru, ca să uite de minciună și de răutate.

„Numai așa putem învinge sistemul” a spus artistul.

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio va purta numele marelui regizor Liviu Ciulei

 Premiera Dacii și Românii.ro reprezintă un debut pentru proiectul de management al lui Dan Tudor, omul aflat la cârma teatrului piteștean, un proiect care are ca obiectiv obiectiv revenirea publicului argeșean și piteștean în sălile teatrului Davila.

„Publicul care a umplut sala în aceste zile să învețe publicul piteștean că aici este un loc unde se poate regăsi. Este un spectacol dedicat cumva comunității piteștene, să îi apropiem de teatru. Vrem să le spunem oamenilor că, deși teatrul este sponsorizat de Consiliul Județean, artiștii au nevoie de public care să vină aici și care să plătească biletul la spectacole. Eu pot să vă spun că în continuare va fi o activitate intensă”, promite Dan Tudor, managerul Teatrul „Alexandru Davila”.

Opt spectacole de la cele mai importante teatre

Luna următoare la teatrul piteștean e programat Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, care de anul acesta va purta numele marelui regizor Liviu Ciulei.

 „Va prezenta piteștenilor și argeșenilor, în fiecare weekend, timp de patru săptămâni, opt spectacole de la poate cele mai importante teatre, și mă refer aici și la modul în care aceste spectacole s-au raportat la tema de acest an - Comicul necesar, nevoia de comedie în aceste vremuri atât de ciudate” a spus Dan Tudor.

 De duminică, secția de Estradă a Teatrului „Alexandru Davila” poartă din nou numele lui Constantin Zărnescu, cel care a și înființat această secție, la 1 noiembrie 1957.

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri