Leguma „biblică” considerată mâncarea viitorului. De ce e lintea cel mai sănătos aliment şi ce proprietăţi miraculoase are pentru organism
0
Lintea are toate atuurile pentru a deveni alimentul principal din dieta celor care trăiesc sănătos. Este una dintre legumele biblice, fiind menţionată şi în Sfânta Scriptură alături de bobul şi napul, însă a fost neglijată în ultimii ani, în ciuda faptului că are proprietăţi deosebite, cum ar fi acelea de a-şi crea singură ierbicidele. Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău are în lucru un proiect de reintroducere a lintei în cultura de serie.
Odinioară, lintea era un aliment foarte apreciat de toate categoriile sociale.
Această legumă avea mare succes la curtea faraonilor egipteni, după cum indică frescele din epoca domniei lui Ramses al II-lea. Asirienii aveau şi ei cunoştinţe despre cultivarea lintei. Era cultivată chiar în vestitele grădini suspendate ale Babilonului, în secolul al VIII-lea î.H. Ulterior, culturile de linte s-au răspândit în Grecia antică, însă aici era văzută ca aliment al săracilor.
”Originea lintei se află cu siguranţă în Orientul Mijlociu, unde şi şi în zilele noastre supa de linte şi lintea cu orez reprezintă unele din principale mâncaruri al musulmanilor. Nu se ştie prin ce cărări negustoreşti au ajuns seminţele ei din Palestina până pe pământul dacilor, dar se ştie ca ea era cultivată pe aici cu mult înainte de Christos. S-au descoperit în vecinătatea aşezarilor neolitice seminţe de orz, măcriş, in şi linte. Lintea era gătită de daci ca fiertură scăzută, alături de cărnuri, dar şi pusă în ciorbe acrite cu zer. Adică, exact specificul bucătăriei ardeleneşti din munţi, o bucătărie ermetică şi cu dichis, care s-a păstrat intactă într-un ţinut greu accesibil, necucerit de romani şi prin care nici picior de turc nu a prea călcat.” (”Grădina de legume”, autor Dragoş Şerban)
Argumentele pentru care lintea nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră
Printre cei care au apucat să cunoască proprietăţile lintei, cei mai mulţi sunt vegetarienii, care o plasează lângă soia, într-un top al celor mai benefice componente ale dietei lor. Este una dintre leguminoasele cele mai uşor de digerat. În amestec cu orez şi legume, alcătuieşte un meniu vegetarian bogat în proteine şi sărac în grăsimi şi are un conţinut ridicat de fibre alimentare.
Conform unor studii, lintea nu este o proteină completă, lipsind din componenţa ei doi aminoacizi, însă este considerată ca fiind una dintre cele mai bogate surse de proteine alături de soia, fasole sau mazăre. Este interesant însă că lăstarii de linte sunt o proteină completă, având în compoziţie toţi cei nouă aminoacizi.
Potrivit Departamentului American de Agricultură al SUA, o ceaşcă de linte gătită conţine mai mult de 17 grame de proteine, în condiţiile în care necesarul zilnic pentru o femeie este de 46 de grame. Comparativ cu soia, lintea se află pe locul doi la proteine, o ceaşcă de soia gătită având 29 de grame de proteine, iar una de mazăre, doar 9 grame.
Lintea nu stă rău nici comparativ cu alte alimente bogate în proteine: o bucată mică de carne de 85 de grame are în jur de 21 de grame de proteine, un iaurt de 200 de grame are cam 11 grame de proteine, iar o ceaşcă de lapte are 8 grame.
Este o sursă bogată de antioxidanţi, compuşii care apără celulele organismului de acţiunea nocivă a radicalilor liberi, răspunzători de apariţia afecţiunilor cardiovasculare, a anumitor tipuri de cancer şi a altor boli asociate îmbătrânirii.
Potrivit nutriţioniştilor, lintea este bogată atât în fibre solubile, cât mai ales în fibre insolubile, ca toate leguminoasele. Fibrele solubile contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin acţiunea de normalizare a nivelului de colesterol din sânge. Tot fibrele solubile pot ajuta la un control mai bun al diabetului de tip 2, prin încetinirea asimilării glucozei din alimente. La rândul lor, fibrele insolubile sunt eficiente în combaterea constipaţiei, prin uşurarea tranzitului intestinal.
De asemenea, lintea este o sursă importantă de minerale, dintre care se disting fosforul, fierul, zincul şi magneziul. Fosforul joacă un rol vital în menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor. Totodată, fosforul contribuie la dezvoltarea şi regenerarea ţesuturilor şi la stabilizarea pH-ului sangvin. La rândul său, fierul este esenţial pentru transportul oxigenului în organism şi pentru formarea globulelor roşii în sânge. Zincul intră în reacţiile imunitare şi accelerează cicatrizarea rănilor. Magneziul intră în acţiunile enzimatice şi întăreşte sistemul imunitar.
Alături de minerale, lintea se mai remarcă şi prin conţinutul important de vitamine, în special de vitamine din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6 si B9). Dintre acestea, vitamina B9, cunoscută şi sub numele de acid folic, joacă un rol major în producerea materialului genetic de tip ADN şi ARN, în buna funcţionare a sistemului nervos şi a sistemului imunitar. Acidul folic este indispensabil femeilor însărcinate, pentru că ajută la dezvoltarea sănătoasă a fătului.
Deşi au ieşit de câteva decenii din anuarul agricol, plantele denumite sugestiv ”biblice”, dată fiind vechimea lor, vor ajunge din nou în grădinile românilor
În ultimii zeci de ani, lintea a devenit din ce în ce mai invizibilă pentru gospodinele din România, de aceea a fost neglijată şi de legumicultorii români, aceştia preferând să cultive plante pentru care există cerere e piaţă. Românii trebuie să redescopere calităţile lintei, pentru că este baza unei alimentaţii sănătoase, spun specialiştii Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău, care au în lucru un proiect de relansare a acestei specii în cultura de serie.
"Plantele, aşa-zis biblice, dintre care unele se găsesc şi în Sfânta Scriptură, sunt specii rare, care au fost neglijate în ciuda faptului că au proprietăţi miraculoase, cum ar fi acelea de a-şi crea singure ierbicidele sau de a da producţii ridicate fără îngrăşăminte. Nemaiavând nevoie de ierbicide, fabricându-le singure, se reduc şi costurile de producţie dar sunt mai sănătoase pentru că nu se mai acumulează nitraţi, nitriţi în plante", a declarat, marţi, Costel Vânătoru, secretar ştiinţific al Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău.
Cercetătorii au colecţionat zeci de genotipuri de linte de pe întreg teritoriul ţării, cultivate doar de ţărani şi de legumicultorii amatori în curţile lor, multe dintre ele pe cale de dispariţie, pentru a le inventaria şi a le introduce pe cele mai productive în cultura de serie.
"Aceste soiuri vechi, precum lintea, bobul sau napul, sunt foarte importante pentru păstrarea biodiversităţii, în condiţiile schimbărilor climaterice şi ale invadării pieţei cu soiuri ameliorate aduse din străinătate", a mai spus secretarul ştiinţific al Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău.
Sfaturi pentru prepararea corectă a lintei
Sunt mai multe tipuri de linte care pot fi folosite în diverse mâncăruri, cele mai indicate sortimente pentru alimentaţie fiind lintea verde şi cea roşie, pentru că îşi păstrează cel mai bine forma şi proprietăţile în urma fierberii. Avantajul lintei faţă de majoritatea leguminoaselor este că, fiind mai mică, necesită un timp mai redus de pregătire, între 20 şi 30 de minute.
Lintea maro este cel mai comun tip, este mai tare la fiert şi poate fi folosită cu precădere la supe.
Lintea roşie, cel mai rar sortiment, are un gust uşor dulceag, se face galbenă la fiert şi se înmoaie destul de mult, fiind indicată pentru diverse piureuri.
Lintea verde este considerată cea mai gustoasă, datorită gustului piperat, durează mai mult până fierbe, iar boabele îşi păstrează forma, de aceea este indicată să fie folosită la salate sau preparate ca pilafuri, tocăniţe.
Mai este lintea neagră, care este folosită mai mult în bucătăria indiană şi are un uşor gust de nucă.
Înainte de a se pune la fiert, lintea trebuie aleasă cu atenţie şi spălată. Se poate lăsa la înmuiat peste noapte, într-o cantitate de apă de trei ori mai mare decât cea de linte. Boabele care plutesc se îndepărtează.
Pentru a elimina efectul de flatulenţă pe care l-ar putea produce, se lasă la înmuiat timp de opt ore, după care apa se aruncă, iar lintea se spală bine înainte de a fi pusă la fiert în apă curată.
Consumată în salată, în amestec cu legume bogate în vitamina C, precum roşii, ardei sau broccoli, lintea îşi sporeşte proprietăţile nutritive, iar fierul pe care îl conţine este absorbit mult mai uşor.
Extrem de uşor de pregătit este şi supa de linte: lintea se fierbe, împreună cu legumele preferate, ca pentru orice supă, iar spre final, pentru un plus de gust, se poate adăuga puţin chimen sau coriandru.
Lintea nu este doar o plantă alimentară ci şi una medicinală, aceasta având calităţi galactogene, tonice. Înfloreşte din luna mai până în luna iulie. În scop fitoterapeutic, se utilizează seminţele.
Citeşte şi:
Considerat de mulţi doar o buruiană bună de dat la porci, ştirul, o specie de amarant, este de fapt o plantă foarte bogată în vitamine şi minerale. Este un medicament natural, un aliment gustos şi hrănitor. Populaţiile străvechi ale Asiei menţionau această buruiană ca având rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau „amaranthus“, adică planta care nu moare.
Bamele sunt legume mai puţin cunoscute de români, pentru că sunt puţini cei care au avut ocazia să guste, măcar o dată, mâncarea făcută din aceste păstăi. Au un gust aparte, deşi unii spun că seamănă cu cu fasolea verde sau sparanghelul, însă dacă mâncarea de bame nu este preparată corect, are o textură mucilaginoasă.
Se încarcă comentariile...
