Părinte al Unirii. Gheorghe Oprean, preotul arătat mulțimii la Alba Iulia FOTO
0Urmași ai unei personalități marcante din România, preotul Gheorghe Oprean (1891-1974), se află la Arad. Teologul care a jucat un rol important în Unirea României face parte dintr-o familie cu generații de intelectuali.
Părintele Gheorghe Oprean (1891-1974) a avut un rol important în Unirea României de la 1 Decembrie 1918, meritând memoria istoriei pentru contribuția adusă la realizarea idealului dintotdeauna al românilor transilvăneni – Unirea cu Patria-mamă, România, și pentru aportul la promovarea și emanciparea bisericii noastre naționale, Biserica Ortodoxă, pe cursul mijlociu al Târnavei Mici.
Urmașii de la Arad păstrează cu sfințenie fiecare scrisoare și poză, dar și documentele semnate de Gheorghe Oprean. Familia Oprean este una de seamă a neamului nostru, în sânul său formându-se fiind generații întregi de intelectuali.
Unul dintre nepoți, judecătorul Horea Oprean, fost președinte de tribunal și profesor universitar, care tocmai a primit titlul de profesorul anului universitar 2022-2023 la Arad, își aduce aminte cu drag despre unchiul lui, părintele Gheorghe Oprean, care era fratele bunicului lui.
„Eu țin minte de la 3 ani cam tot ce mi s-a întâmplat și mă bucur că sunt recunoscut și în mediul universitar și în celelalte medii. Legat de Gheorghe Oprean îmi aduc perfect aminte de la 4 sau 5 ani totul despre el. Eu când m-am născut, tata era președinte de tribunal. Pe când avea el 26 de ani și jumătate s-au înființat raioanele și tata, din Arad fiind, era judecător tânăr și i s-a propus să fie președinte de tribunal raional, la Sânicolau Mare, la 50 de kilometri de noi, un oraș mic din țară, dar foarte frumos. Cu toate că tata era președinte de tribunal și eram într-un mediu cizelat, Gheorghe Oprean, era considerat o personalitate a întregii familii pentru că el s-a remarcat nu numai ca un mare intelectual, ci ca un mare român și cu eforturi considerabile pe care le-a făcut pentru țara asta, ceea ce se și vede. A fost prezent în timp ce Vasile Goldiș și toată partea asta vestică forma nucelul unirii, din toate adunările care s-au realizat cu Cicio Pop, Suciu și alții”, spune Horea Oprean.
Fotografiile cu Gheorghe Oprean au apărut în magazinul istoric din 1968, la 50 de ani de la Unire, când unchiul arădeanului a fost recompensat cu decorații și invitat la Alba Iulia în tribuna oficială alături de alți participanți.
„A fost la noi în vizită de multe ori, cu tușa Torica, ei nu au avut copii. Este fratele bunicului meu. Chiar luna asta s-au împlinit 48 de ani de la moartea lui. Eu eram pe atunci elev în clasa a XII-a. Bunicul meu mergea an de la an la Laslăul Român, vechea generație a pornit din Săliștea Sibiului. Nucleul a fost la Târnăveni-Mediaș. Bunicul meu, Eugen, născut în 10 martie 1894, a venit în partea asta a țării în anul 1917, s-a înrolat, a fost ofițer. Am livretul lui militar acasă. A fost în toată zona de conflicte, după care a rămas în Arad, a lucrat ca inspector finaciar, a fost un om cult. L-a avut pe tata Nicolae Oprean, judecător, și pe unchiul Ovidiu, care a fost inginer zootehnist. Bunicul a fost șeful fermelor zonale din Lipova, toată viața cu asta s-a ocupat. Urmașii tatălui meu sunt eu, judecătorul Horea Oprean, fost președinte al Tribunalului Arad și al Judecătoriei Arad. Sunt și cadru univeristar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Facultatea de Drept, doctor în drept și mai am o soră, Mihaela, medic la Târgu Jiu, care a terminat facultatea la Timișoara și s-a căsătorit în ultimul an, cumnatul fiind inginer”, spune Horea Oprean.
Acesta la rândul lui are doi băieți: pe Tudor (care este avocat) și pe Radu (care și el a practicat avocatura). Tudor are un băiat Andrei, care este în clasa a V-a la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad. Radu are doi băieți: Alexandru, în clasa a XI-a la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, fiind primul din clasă și excepțional la matematică, și Victor, care are 6 ani.
Fratele lui Nicolae, Ovidiu Oprean, îi are copii pe: Florin (medic veterinar, răposat, cu fiul Cosmin, farmacist la Lipova) și pe Octavian (inginer, cu fiul Bogdan, avocat la Timișoara).
Și enumerarea nu se oprește aici. Din familia preotului Gheorghe Oprean s-au ridicat preoți, ingineri, juriști, medici etc. Profesorul Horea Oprean îi știe pe toți, arborele genealogic fiind bine întocmit și păstrat în familie.
„Eu nu am putut să merg la Gheorghe Oprean la înmormântare, dar s-au dus ai mei. Este foarte greu de imaginat pentru cineva ca noi, astăzi, că pentru a vorbi cu Târnăveniul de unde era el trebuia să mergi la poștă și să stai ore în șir, să comanzi și după care ți se spunea la cabina 2 aveți legătura să vorbești. Cu ce mergi? Era mai greu, cu ce trenuri? Nu era ca acum să te urci în mașină. Corespondam prin scrisori. Pot să vă spun că Gheorghe Oprean avea o blândețe și o tandrețe pe care nu o găsesc și nu am întâlnit-o decât la părintele nostru Arhiepiscop Timotei Seviciu”, mărturisește Horea Oprean.
Scrisorile transmise de Gheorghe sunt puse de Horea Oprean la loc de cinste. „Dragă Eugen, nu știm ce este cu voi de când ați plecat... ”, este tonul tandru și grijuliu cu care începe una dintre ele.
Totul despre Gheorghe Oprean
Răzvan Ducan, cel care a scris și o carte despre părintele Gheorghe Oprean, a postat, pe pagina de Facebook, la cei 48 de ani de la moartea lui date despre acesta. Biografia este demnă de citit, dar spicuim doar câteva aspecte. Hirotonit ca preot la 31 ianuarie 1915, i se încredințează parohia din satul Suplac, pe Târnava Mică (astăzi în jud. Mureș).
Ducan arată că în preajma reîntoarcerii în țară a regimentelor românești organizate de Senat, pentru a participa la Adunarea de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, ”la Viena, la 17 noiembrie 1918, s-a sfințit steagul nostru tricolor și s-a depus jurământul de către toți ofițerii și soldații români, în curtea cazărmii, acum a noastră, ”Franz Ferdinand”, cu nespus de mare însuflețire”, așa cum mărturisea însuși părintele Gheorghe Oprean, în puținele rânduri lăsate despre eveniment.
„Din inițiativă proprie (…), ca să eternizăm acest act istoric al neamului”, după cum mărturisește, acesta a adus și un fotograf. (Acest fotograf a fost Samoilă Mârza, devenit ulterior ”fotograful unirii”, fiind singurul care a imortalizat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, momente ale Marii Uniri. Inițial făcuse câteva fotografii și în satul său, Galțiu, din apropiere de Alba Iulia, cu oamenii care în acea dimineață de 1 decembrie 1918 au mers la Alba Iulia.).
„Eu, secretarul am scris pe placa fotografică, formula de jurământ: „Jur credință națiunii române și supunere în toate Consiliului Național Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz și sub nici o împrejurare. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, este jurământul la care au aderat, cu glas sugrumat de emoție, mii și mii de soldați și ofițeri români din armata imperială.
Părintele Oprean a reușit să reînființeze și să organizeze parohia ortodoxă din Târnăveni, după aproape o sută de ani de la desființare. Ulterior a reușit înființarea protopopiatul ortodox, Gheorghe Oprean devenind, începând cu data de 29 iulie 1928, primul protopop al Târnăveniului.
A construit o biserică
A strâns rândurile credincioșilor de rit ortodox și, cu mari eforturi, a reușit să construiască, între 1927-1937, în centrul orașului Târnăveni, o frumoasă biserică, biserica ”Sf. Gheorghe”. Pe lângă marea dragoste de oameni pe care a avut-o, părintele Gheorghe Oprean a fost și un mare român, patriotismul său s-a manifestat de câte ori a fost necesar. De exemplu, la biserică, după fiecare slujbă, încheia, invariabil, cu cuvintele: „Și tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri”.
După război s-a opus din instinct sovietizării țării și instaurării unei ideologii străine de poporul român. În curtea Întreprinderii chimice din Târnăveni (viitor Combinat chimic) vorbea muncitorilor: „Nu vă lăsați înșelați! Comunismul e un butoi cu pulbere. Un singur chibrit și sare în aer”. Această atitudine de protest fățiș i-a atras ura autorităților comuniste, obediente față de regimul de la Moscova, care, la început, l-au scos din biserica pe care el a construit-o și din casa parohială pe care el o cumpărase pentru biserică.
Anul 1950 a fost începutul calvarului compus din înjosiri, umiliri, percheziții, anchete, amenințări. Totul a culminat cu trimiterea sa la Canal, din 15 aprilie 1952 până în 1 iunie 1953, apoi, cu domiciliul obligatoriu, în Târnăveni, fără slujbă, fără salariu, fără locuință. A supraviețuit datorită vinderii unor obiecte din casă (i se permisese ulterior să locuiască, cu soția sa, în subsolul Casei protopopiatului din Târnăveni) și a ajutorului primit de la enoriași, care îi aduceau, cum puteau: ouă, făină, slănină.
În anul 1968 este dus la Alba Iulia, când se aniversau 50 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, spre ”a fi arătat” mulțimii, ca semn ”al respectului” arătat de comuniști supraviețuitorilor, participanți și înfăptuitori ai acestui mare act din istoria neamului. Nu i s-a dat voie să ia cuvântul, deși ar fi vrut și i se promisese acest lucru, fapt care l-a afectat foarte mult.
A murit la 17 septembrie 1974, la Târnăveni, ultimii ani petrecându-i imobilizat la pat de o hemiplegie. A fost înmormântat în mijlocul cimitirului de la ”Trei brazi” din Târnăveni, pe care acesta îl înființase. Ultima dorință a fost: „Să mă duceți la mormânt cu carul cu boi și, pe copârșău, să fie tricolorul românesc, chiar numai cât un deget, numai să fie”. A fost petrecut la groapă, cu jale, de o mare de oameni, care l-au înțeles și prețuit.
Titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Târnăveni
În anul 1995 i s-a acordat ”post mortem” titlul de ”Cetățean de Onoare” al municipiului Târnăveni. În anul 2003 am propus și s-a acceptat ca Despărțământul ASTREI din Târnăveni să se numească Gheorghe Oprean. Tot în anul 2003, pe fațada Bisericii ”Sf. Gheorghe” din Târnăveni, Primăria municipiului a montat, prin contribuția artistului plastic, Victor Cristea, o placă de marmură și un altorelief de bronz cu chipul părintelui Gheorghe Oprean“, mai scrie Răzvan Ducan.