Marea ciordeala

Un ins care ramane la putere un sfert de veac nu poate fi decat un hoit politic monstruos. Inlaturarea lui ar trebui sa insemne un prag luminos in evolutia fiintei umane. Din pacate, acum, in Irak, a

Un ins care ramane la putere un sfert de veac nu poate fi decat un hoit politic monstruos. Inlaturarea lui ar trebui sa insemne un prag luminos in evolutia fiintei umane. Din pacate, acum, in Irak, a fost infranta o dictatura, dar nu a castigat democratia. Nu a castigat nici macar civilizatia politica, dimpotriva. De 48 de ore incoace, putem vedea pe diverse canale irakieni care alearga tarand cate o bucata din regimul Saddam: o glastra cu flori de plastic, un fileu de tenis, un fotoliu, o canapea, televizoare, frigidere, anvelope, covoare, ba chiar si cate o usa smulsa din tatani si carata in spinare. Statuile si portretele lui Saddam sunt rasturnate si sparte, nu si diversele bunuri din palatele puterii. Irakianul vrea sa ma convinga jucand cu picioarele pe fata lui Saddam, cu ochii spre camera de luat vederi, ca se desparte in acest fel de dictatura. Pe de alta parte, patul de matase al dictatorului e bun de dus acasa, bucati din closetele lui aurite pot fi vandute in targ. Eliberare prin ciordeala. Doua lucruri inteleg din aceste imagini. Mai intai ca, desi s-a autozeificat, desi regimul sau de dictatura laica a incercat sa-l inconjoare cu o aura mistica, Saddam n-a fost decat un sarlatan bestial si atat. Spre deosebire de duritatea ascetica a regimurilor islamist-fundamentaliste, fondate totusi pe niste principii, regimul Saddam a fost o dictatura personala, arbitrara, cladita nu numai pe teroare, ci si pe spaga, un imperiu al coruptiei nascut din petrol. De teroare i-au scapat americanii, de coruptie insa, cine-o sa-i scape pe irakieni? As fi preferat sa-i vad adunand in piata lucruri de-ale potentatilor regimului si dandu-le foc, sau macar sa le ignore in bucuria pura a primei zile de libertate... Am mai vazut o data asta. Un singur om, un tanar subtirel, cu ochelari, striga ca din gura de sarpe in casa lui Ceausescu din Primaverii: "Nu atingeti nimic! Lasati-le sa putrezeasca asa! Sa vada toti ce-am trait!" Ceilalti luau tot ce gaseau: portocale, prosoape din budoarul tovarasei, tablouri, haine de blana, cuvertura de pe pat... Dictatura Tovarasului combina teroarea Securitatii cu chilele de carne date prin spate, propaganda si cenzura erau ucigatoare, dar parca niciodata n-am tresarit mai tare decat la vederea pepenelui verde despicat, in decembrie, pe masa din bucataria resedintei din Primaverii. Cei care navalisera in Casa Diavolului, in loc sa fi scuipat pe luxul infiorator, inghiteau si bagau in buzunare, ducand cu ei germenul minciunii hoate. De acolo, el a cuprins toata tara. In cei 13 ani scursi ca apa de ploaie la canal, in Romania s-a repetat, la toate nivelurile, ce a facut poporul in casa lui Ceausescu in decembrie si ce facusera Ceausestii cu acest popor decenii de-a randul: furtul. A fost un semn rau, care s-a adeverit cu varf si indesat. Inainte de a ne inghesui sa primim si noi o ciozvarta pentru ca ne-am orientat, am face un bine irakienilor daca le-am darui colectii de ziare romanesti din anii din urma.