Spionul KGB sub conducerea căruia „Moscova nu va tăcea“. Anii de formare ai lui Vladimir Putin
0Oricine vrea să-l înţeleagă pe Vladimir Putin din zilele noastre trebuie să ştie ce i s-a întâmplat acestuia într-o noapte dramatică petrecută în Germania de Est, în urmă cu un sfert de secol, notează BBC, într-o analiză a evenimentelor din 1989 din Republica Democrată Germană (RDG), la care actualul preşedinte al Rusiei a fost martor în calitate de spion KGB detaşat la Dresda.
„Moscova a tăcut“ în faţa lui Putin
Este 5 decembrie 1989, în Dresda, la câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului. Comunismul est-german este pe moarte, iar dorinţa de putere a oamenilor este irezistibilă. Mulţimile se îndreaptă spre sediul din Dresda al Stasi, poliţia secretă din Republica Democrată Germană (RDG), care pare deja neajutorată în faţa evenimentelor în desfăşurare. Apoi, un mic grup de oameni decide să treacă strada, către o casă mare ce reprezintă sediul local al serviciilor secrete ruse, KGB.
„Paznicul de la poartă s-a grăbit imediat să intre“, şi-aduce aminte un bărbat din grup, Siegfried Dannath. Însă, la scurtă vreme după, „a ieşit un ofiţer, destul de mic şi foarte agitat“. „El ne-a strigat: «Nu încercaţi să intraţi cu forţa pe această proprietate. Tovarăşii mei sunt înarmaţi şi au autorizaţia să-şi folosească armele în caz de urgenţ㻓, continuă Siegfried. Acest lucru a convins oamenii să se retragă.
Însă ofiţerul KGB de atunci ştia cât de periculoasă era situaţia din ţară. El a descris mai târziu cum a solicitat ca un tanc al Armatei Roşii să vină şi să-i protejeze. Răspunsul primit a fost un şoc: „Nu putem face nimic fără ordine de la Moscova, iar Moscova tace“, i-a răspuns vocea de la capătul celălalt al firului viitorului conducător al Rusiei.
Fraza aceasta, „Moscova tace“, l-a bântuit pe bărbatul „mic şi foarte agitat“ încă de-atunci. Sfidător, şi totuşi neajutorat în timp ce revoluţia din 1989 avea loc în jurul lui, bărbatul a devenit, între timp, însăşi Moscova, care nu a mai tăcut. El era Vladimir Putin.
Munca în KGB, la Dresda, a fost destul de „monotonă“
„Cred că aceasta este cheia pentru a-l înţelege pe Putin“, spune Boris Reitschuster, biograful german al preşedintelui Rusiei. „Am fi avut de-a face cu un alt Putin şi cu o altă Rusie dacă el n-ar fi petrecut acel timp în Germania de Est“, adaugă Reitschuster.
Experienţa din Dresda l-a învăţat lucruri pe care nu le va uita niciodată, i-a dat idei despre o societate-model şi i-a format ambiţiile pentru a crea o reţea puternică şi o avere personală peste măsură, notează jurnaliştii BBC. Dar, mai presus de toate, l-a lăsat cu o teamă uriaşă faţă de fragilitatea elitelor politice şi despre cât de uşor pot fi răsturnate de popor.
Vladimir Putin sosise în Dresda la mijlocul anilor '80, pentru prima detaşare în străinătate din cadrul KGB. RDG, un stat comunist creat de sovietici în zona ocupată de ei în Germania nazistă, reprezenta un post semnificativ pentru un agent KGB, foarte aproape de Europa Occidentală, dar înconjurat de spioni şi militari sovietici.
Vladimir Putin în uniformă KGB FOTO BBC
Putin îşi dorise să se alăture KGB încă din adolescenţă, inspirat de poveştile sovietice despre bravada agenţilor secreţi. „Efortul unui singur om poate obţine ceea ce nu reuşesc armate întregi. Un singur spion poate decide soarta a mii de oameni“, povestea chiar Putin. Totuşi, iniţial, mare parte din munca lui din Dresda a fost monotonă.
De exemplu, printre documentele din arhivele Stasi din Dresda, s-a descoperit o scrisoare de-a lui Putin prin care Putin solicita ajutor şefului serviciilor secrete germane să instaleze un telefon pentru un informator.
Putin era invidios pe stilul de viaţă al est-germanilor
Mai mult, există detalii despre adunări sociale nesfârşite dintre sovietici şi nemţii din est la care Putin a participat. Adunările sociale sărbătoreau legăturile dintre cele două ţări. Însă, dacă munca de spion a lui Putin nu era aşa de captivantă pe cât voia, el şi familia sa se puteau bucura de viaţa bună din Germania de Est.
Soţia de atunci a lui Vladimir Putin, Ludmila, îşi amintea mai târziu că viaţa ei din RDG era foarte diferită de viaţa din URSS. „Străzile erau curate. Îşi spălau ferestrele o dată pe săptămână“, a declarat Ludmila într-un interviu publicat în 2000.
Familia Putin locuia într-un bloc special, împreună cu alte familii de agenţii KGB sau Stasi, deşi Ludmila invidia
faptul că „persoanele din securitatea RDG aveau salarii mai mari decât ai noştri, judecând după cum trăiau vecinii noştri nemţi. Bineînţeles că încercam să economisim şi am reuşit chiar să ne cumpărăm o maşină“.
Blocul din Dresda unde a locuit Putin FOTO BBC
Est-germanii se bucurau de un standard de viaţă mai mare decât sovieticii, iar un fost coleg de KGB, Vladimir Usolţev, îl descrie pe Putin cum îşi petrecerea ore întregi răsfoind cataloagele occidentale, pentru a-şi comanda ultimele tendinţe în modă. Lui Putin îi plăcea şi berea, asigurându-şi provizii din marca locală Radeberger, fapt care i-a conferit puţină burtică, o imagine diferită faţă de cele cu pieptul dezgolit folosite de propaganda rusească din zilele noastre.
RDG – un model de politică pentru Putin
Germania de Est mai diferea într-un punct de URSS: avea câteva partide politice separate, deşi acestea se aflau sub un control comunist strict. „Putin se bucura de acest mic paradis, care şi acum reprezintă modelul de politică pe care îl practică. A reconstruit o parte din Germania de Est, în Rusia de acum“, spune Boris Reitschuster.
Însă, în toamna anului 1989, acest paradis a devenit un fel de iad pentru KGB. Pe străzile din Dresda, Putin observa cum puterea oamenilor îşi face simţită prezenţa într-un mod extraordinar.
„Nimeni nu a ridicat un deget pentru a ne apăra“
La începutul lui octombrie, sute de est-germani care solicitaseră azil politic la ambasada Germaniei de Vest din Praga, au avut voie să călătorească în vest în trenuri sigilate. În timp ce treceau prin Dresda, mulţimi de oameni încercau să spargă un cordon de securitate pentru a se sui în acele trenuri şi a reuşi să scape.
Wolfgang Berghofer, primarul comunist al Dresdei din acea vreme, spune că s-a dezlănţuit haosul în timp ce forţele de poliţie încercau să se lupte cu întreaga populaţie locală. Mulţi au presupus că violenţa era inevitabilă.
„Tancuri sovietice erau staţionate în oraşul nostru, iar generalii ruşi mi-au spus foarte clar: «Dacă primim ordin de la Moscova, pornim cu tancurile»“, îşi aminteşte primarul.
După căderea Zidului, pe 9 noiembrie, mulţimile au devenit şi mai curajoase, apropiindu-se de sediul Stasi şi
al KGB din Dresda. Vladimir Putin era sigur că ofiţerii seniori sovietici, cei cu care socializa în mod regulat, vor trimite tancurile pentru a-i apăra. Însă Moscova, aflată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, „tăcea“. Tancurile Armatei Roşii nu au fost folosite. „Nimeni nu a ridicat un deget pentru a ne apăra“, spunea Putin.
Clădirea KGB din Dresda FOTO BBC
El şi colegii din KGB au început să ardă dovezile spionajului. „Eu, personal, am ars o parte uriaşă din materialul de spionaj. Am ars atât de multe lucruri încât furnalul nu făcea faţă“, îşi aminteşte Putin, din poziţia de preşedinte al Federaţiei Ruse, într-un interviu.
După două săptămâni, trauma lui Putin s-a intensificat, pe când cancelarul vest-german, Helmuth Kohl a sosit în Dresda. El a ţinut un discurs prin care a dat clar de înţeles că unificarea Germaniilor era inevitabilă şi că RDG era istorie.
Prăbuşirea „căminului“ lui Putin
Kohl l-a ridicat în slăvi pe Gorbaciov, cel care din Moscova a refuzat să trimită tancurile, şi a folosit un limbaj patriotic (Vaterland – ţara-tată) care era un tabu în Germania, încă de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum aceste cuvinte au primit un răspuns de-a dreptul extatic din parte oamenilor adunaţi.
Discursul lui Helmuth Kohl din Dresda FOTO AP
Nu se ştie dacă Putin a fost în acea mulţime care l-a ascultat pe Kohl, dar ca agent KGB în Dresda, cu siguranţă că ştia totul despre discurs. Implozia Germaniei de Est din următoarele luni a marcat o ruptură uriaşă pentru el şi pentru familia lui. „Aveam sentimentul oribil că ţara care aproape că devenise căminul nostru nu mai exista. Vecina mea, prietena mea, a plâns timp de o săptămână. Era prăbuşirea a tot, a vieţii lor, a carierelor lor“, îşi aminteşte şi Ludmila.
Unul dintre contactele lui Putin din Stasi, general-maiorul Horst Boehm, cel care îl ajutase să instaleze telefonul informatorului, a fost umilit de demonstraţiile mulţimii şi s-a sinucis la începutul anului 1990. Acest avertisment, despre ce se poate întâmpla atunci când puterea poporului devine dominantă, a fost o temă de gândire pentru Putin, pe tot drumul spre casă.
„Prietenii lor germani le dăruiseră o maşină de spălat veche de 20 de ani, şi au cărat-o cu ei până la Leningrad. Avea un sentiment puternic că-şi servise ţara şi că nu putea demonstra asta cu nimic“, explică Masha Gessen, biograful şi criticul lui Putin.
Familia Putin a sosit într-o ţară care se transformase sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, aflată şi ea pe punctul de a se prăbuşi. „S-a trezit că se află într-un loc pe care nu-l înţelegea, şi pe care nu dorea să-l accepte“, explică Gessen.
Oraşul natal al lui Vladimir Putin, Leningrad, devenea din nou Sankt Peterburg. Ce să facă Putin acolo? Au existat discuţii în familie, scurte, despre condusul unui taxi. Însă, curând, Putin a realizat că avea mult prea multe atuuri dobândite peste hotare, nu doar o maşină veche de spălat.
Mihail Gorbaciov şi Vladimir Putin, în 2004 FOTO AP
Cercul intim al lui Putin este format din vecini din Dresda
În Dresda, el făcuse parte dintr-o reţea de indivizi care poate că-şi pierduseră rolul sovietic, însă încă se aflau în poziţii politice înalte şi prospere în noua Rusie. În arhivele Stasi din Dresda, a supravieţuit o poză cu Putin în timpul anilor petrecuţi acolo. El se află într-un grup de oficiali sovietici seniori, dar şi de soldaţi est-germani şi spioni. Putin era o figură relativ nesemnificativă, dar deja cu legături în elita acelor vremuri.
Profesorul Karen Dawisha, de la Universitatea din Miami, SUA, autoarea volumului „Cleptocraţia lui Putin: Cine deţine Rusia?“, spune că există oameni pe care Putin i-a cunoscut în Dresda şi care „au continuat să facă parte din cercul intim al lui“.
Printre aceşti apropiaţi este şi Serghei Cemezov, care timp de ani întregi a condus agenţia de export de arme a Rusiei şi acum conduce un program de stat pentru tehnologie. Un altul este Nikolai Tokarev, şeful companiei de stat ruse Transneft. Şi aceştia nu sunt singurii apropiaţi ai lui Putin.
Vladimir Putin (al doilea, de la stânga la dreapta, pe rândul de jos) împreună cu colegii din Stasi şi KGB FOTO BBC
Un altul este Matthias Warning, un fost ofiţer din Stasi, care se crede că a petrecut timp în Dresda în aceeaşi perioadă cu Putin, şi care acum conduce Nordstream, gazoductul care ia gaz direct din Rusia şi îl transportă spre Germania, de-a lungul Mării Baltice. Acest gazoduct simbolizează ceea ce s-a văzut, până de curând, în relaţiile dintre Germania şi Rusia, cât de speciale erau acestea până când a intervenit criza din Ucraina, care a pus un fel de pauză între cele două ţări.
Maidanul, o amintire urâtă a Dresdei şi a revoltei din 1989
Cei care îl studiază pe Putin cred că evenimentele, cum ar fi revolta din Piaţa Maidan a Ucrainei, au deşteptat amintiri urâte în mintea conducătorului, cum ar fi noaptea aceea din Dresda, din decembrie 1989.
„Când ai mulţimi adunate în 2004 în Kiev, în 2011 în Moscova sau din nou în Kiev, în 2013 şi 2014, cred că ţi-aduci aminte de perioada din Dresda. Toate aceste temeri vechi se adună din nou în el“, explică Boris Reitschuster.
În el ar mai putea exista şi amintiri despre cum schimbarea poate fi definită nu doar prin forţă, sau prin slăbiciune, ci şi prin emoţii. În 1989, Putin a văzut în Dresda cum sentimentul patriotic, combinat cu o dorinţă de democraţie, s-a dovedit mai puternic decât ideologia comunistă.
Aşa că, atunci când ne întrebăm ce va face Vladimir Putin în continuare, merită să ne amintim ce a trăit deja. Un singur lucru este sigur: atâta vreme cât Putin deţine puterea la Kremlin, Moscova nu va tăcea, conchide BBC.