Viaţa dincolo de Cercul Polar

Cei care se consideră fraţi cu urşii polari îşi pun toate speranţele în turism Pe insulele arhipelagului Svalbard trăiesc numai 2.800 de persoane. Acest teritoriu îngheţat,

Cei care se consideră fraţi cu urşii polari îşi pun toate speranţele în turism

Pe insulele arhipelagului Svalbard trăiesc numai 2.800 de persoane. Acest teritoriu îngheţat, de aproximativ 61.000 de kilometri pătraţi, se află situat în mijlocul Oceanului Arctic, între 76 şi 81 de grade latitudine nordică. Viaţa oamenilor care trăiesc zi de zi dincolo de Cercul Polar depinde acum de turiştii cu bani, atraşi de răcoarea arctică.

Insulele Svalbard alcătuiesc o aşa-numită "zonă cu statut special". Arhipelagul se află teoretic sub autoritate norvegiană, dar locuitorii nu plătesc taxe, nu fac armata şi pot exploata subsolul fără acordul autorităţilor de la Oslo. Tratatul, semnat în anul 1925, spune explicit că toţi cetăţenii din aceste teritorii pot deschide exploatări miniere, chiar dacă sunt sponsorizaţi de alte state. Aşa se face că a doua comunitate ca mărime din insulele Svalbard, cea din oraşul Barentsburg, este alcătuită în întregime din ruşi şi ucraineni, iar cea mai mare exploatare minieră este a Rusiei.

Oricine poate deveni rezident în Svalbard

Guvernatorul norvegian al arhipelagului, Per Sefland, spune că tratatul permite oricărui om să devină cetăţean al Norvegiei, rezident în Svalbard, dacă îşi găseşte o slujbă permanentă în această zonă. Din acest motiv, în timpul epocii comuniste, mulţi emigranţi din ţările sovietice, refuzaţi de ţările Europei de Vest, s-au refugiat dincolo de Cercul Polar. Minele de cărbuni deschise de Rusia datează din anul 1932, dar în timpul Războiului Rece presa occidentală a semnalat adeseori tentativele Moscovei de a-şi extinde influenţa politică. Cum însă locuitorii n-au fost prea entuziasmaţi de această perspectivă, teritoriul a rămas norvegian.

Astăzi, Rusia este singurul stat din lume care a deschis un consulat în Barentsburg. Trustul de exploatare a cărbunelui a fost multă vreme sufletul activităţii din zonă. Dar cum cărbunele nu se mai caută, în ultimii ani turismul a luat locul mineritului. Drumul îngheţat, peste întinderile Oceanului Arctic, dintre Barentsburg şi nordul Rusiei, care a fost multă vreme singura cale de aprovizionare cu alimente a insulelor, a devenit un căutat traseu pentru turiştii curajoşi. Frigurile arctice, care i-au determinat pe localnici să construiască cuşti suspendate pentru câini, nu-i sperie pe europenii sătui de căldură. În plus, o excursie cu sania - pentru patru persoane - costă doar câteva sute de euro. Noaptea se doarme pe banchiză, în corturi. Salopetele cu încălzire pe baterii îi ajută pe temerari, care se întorc din excursie fără nicio degerătură. Locuitorii din Barentsburg s-au înfrăţit cu cei din Longyearbyen, care au mai multă experienţă în turism, mai ales după destrămarea URSS, când Kremlinul nu a mai sponsorizat activitatea trustului minier.

Acum, acesta stă să se închidă. Oraşul Barentsburg a fost la un pas să fie desfiinţat în octombrie 2006, când un puternic incendiu a izbucnit în galeriile de cărbune, iar locuitorii au fost evacuaţi, de teama unei explozii. Cei care s-au întors, după stingerea focului, sunt decişi să-şi continue viaţa în zonele arctice şi speră că turiştii vor prefera frigul şi îi vor vizita.