De ce cheltuiește Arabia Saudită miliarde de dolari pe „gigaproiecte“ arhitecturale
0Prințul moștenitor al Arabiei Saudite creează proiecte extrem de ambițioase, conduse de arhitecți, curatori și designeri de renume. Rezultatul este fie o modernizare progresivă, fie o spălare de imagine.
"Credem că putem contribui la schimbarea situației aici", spune Iwona Blazwick, care timp de 21 de ani a fost director al galeriei de artă Whitechapel din Londra, "în special pentru femei". Ea poartă, la fel ca mulți occidentali care lucrează în Arabia Saudită, o versiune elegantă a abaya, haina tradițională care se întinde până la glezne, încheieturi și gât, dar cu capul neacoperit, scrie theguardian.com
În jur se află splendoarea prodigioasă a stâncilor și a stâlpilor geologiei locale, nu lunare sau marțiene, ci de pe o planetă străină, formele sale goale sculptate de vânt sugerând fiare și chipuri. Este regiunea nord-vestică AlUla, în stațiunea Habitas, veche de doi ani, unde 96 de cabane de lux, fiecare conținând câte un dormitor, sunt împrăștiate pe o vale aridă, dar spectaculoasă, ca un parc de rulote de înaltă calitate și cu densitate redusă. O succesiune de influenceri, care pozează în fața telefoanelor montate pe trepied, aduc o vibrație de Triangle of Sadness la piscina infinită. Nu este Arabia Saudită din imaginația populară.
Blazwick a fost o forță de prim rang în arta britanică în ultimele trei decenii: în 1992, i-a oferit lui Damien Hirst prima sa expoziție publică majoră la Londra, la Institutul de Arte Contemporane, și a jucat un rol important în crearea Tate Modern. În prezent, ea supervizează Wadi AlFann, sau Valea Artelor, un parc de artă terestră care va fi realizat pe o suprafață de 65 de kilometri pătrați (25 de mile pătrate) din deșertul pitoresc AlUla. Aici, trei giganți venerabili ai genului, Agnes Denes, James Turrell și Michael Heizer, împreună cu artiștii saudiți Manal AlDowayan și Ahmed Mater, plănuiesc să sculpteze și să construiască creații de mari dimensiuni în stâncă și nisip. Va fi dusă la limită propunerea că arta poate schimba lumea în bine.
Este o parte a unui mare proiect de construire a imaginii - poate cel mai mare pe care l-a văzut vreodată lumea - al lui Mohammed bin Salman, în vârstă de 38 de ani, prințul moștenitor al Arabiei Saudite din 2017 și conducător de facto.
Wadi AlFann se află pe un spectru larg care include Neom, regiunea dintr-o altă parte a nord-vestului unde este planificat un oraș de 170 km lungime cunoscut sub numele de The Line, plus stațiunea de schi Trojena și portul plutitor și orașul industrial Oxagon.
Alte "gigaproiecte", așa cum sunt cunoscute în mod colectiv, includ "destinația mondială" Jeddah Central, o dezvoltare de 5,7 milioane de metri pătrați pe malul mării, cu o operă, un stadion, un oceanariu și un muzeu. În capitala Riyadh, o brigadă de macarale construiește Diriyah Gate, o "destinație emblematică pentru stilul de viață" și un "punct de reper durabil" în valoare de 63,2 miliarde de dolari (50 miliarde de lire sterline), cu 41 de hoteluri "de clasă mondială", locuințe pentru 100.000 de rezidenți și 26 de atracții culturale, precum și un teren de golf și un centru ecvestru, în jurul orașului At-Turaif din cărămizi de lut, inclus pe lista UNESCO.
Toate sunt manifestări vizibile ale Viziunii 2030, un program de investiții și de influență, plătit cu ajutorul averii suverane de 778 de miliarde de dolari din Fondul public de investiții saudit, care urmărește să diversifice economia saudită în afara petrolului. Poate că cea mai importantă parte a Viziunii 2030 este reformarea unora dintre opresiunile extreme ale regimului teocratic recent al Arabiei Saudite.
Femeile pot acum să conducă mașini acolo unde nu puteau înainte și să ocupe locuri de muncă de unde erau excluse. Vizitarea cinematografelor și difuzarea de muzică în public, anterior interzise, sunt acum permise. Poliția religioasă, care obișnuia să se plimbe și să dea instrucțiuni tuturor să meargă la rugăciune și femeilor să se acopere, a fost redusă.
Gigaproiectele servesc, de asemenea, la spălarea reputației prințului Mohammed, iar aici mai sunt multe de curățat. El este responsabil pentru intervenția saudită în războiul civil din Yemen, în care multe mii de civili au fost uciși prin bombardamente și înfometare, iar aceasta este o țară în care poți fi condamnat la moarte pentru unele tweet-uri. Sentințe de închisoare de zeci de ani sunt pronunțate pentru critici ușoare la adresa regimului. Prințul Mohammed ar fi înființat o echipă a morții pentru a asasina dizidenții. Asasinarea și dezmembrarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018 este doar cea mai cunoscută dintre atrocitățile comise de regimul prințului.
Așadar, MBS, așa cum este adesea numit prințul Mohammed, operează cu o combinație de putere blândă și extrem de dură. El urmărește să creeze ceea ce Dr. David Wearing, profesor de relații internaționale la Universitatea din Sussex, numește "un spectacol al reformei". El nu vrea doar să pară puternic, ci și cool. Publicul său este atât intern, cât și internațional, în special tinerii potențial rebeli dintr-o țară în care 63% din populație are sub 30 de ani. Pentru ei, spune Wearing, el trebuie să "vândă o poveste a schimbării".
Sutele de miliarde de dolari cheltuite pentru cultură și construcții urmăresc nu numai să creeze lucrări de o amploare fără precedent, ci și să se inspire din imaginile arhitecturii și artei de avangardă occidentale - în special britanice - din ultimele decenii. Concepte fantastice visate în colegiile londoneze în anii 1960 și 1970 sunt acum propuse ca locuri care pot fi construite și locuite. Mulți dintre arhitecții, inginerii, designerii și curatorii care au contribuit la crearea aspectului epocii Blair sunt ocupați în Arabia Saudită. Există un zgârie-nori planificat în vârful muntelui în Trojena de către Zaha Hadid Architects, stații de cale ferată de mare viteză și aeroporturi de către Foster + Partners, un muzeu făcut dintr-o veche uzină de desalinizare în Jeddah Central de către Heatherwick Studio. Agitatorul arhitectural nu atât de avangardist care este acum regele Charles al III-lea este, de asemenea, implicat indirect.
Cel mai cunoscut dintre proiectele grandioase ale prințului Mohammed este The Line, orașul propus de 9 milioane de locuitori, adăpostit între două ziduri îmbrăcate în oglindă, cu o lungime de 170 km, 200 de metri lățime și 500 de metri înălțime, clădiri foarte înalte, care se întind fără întreruperi sau variații de la Marea Roșie până în deșert. Este, din punct de vedere conceptual, Marele Zid Chinezesc înmulțit cu turnurile gemene ale World Trade Center. Datorită magiei CGI, a rețelelor de socializare și a propriei îndrăzneli, este celebru în întreaga lume înainte de a fi construit.
În spațiile dintre flancurile sale elegante sunt propuse fantasmagorii îngrămădite de grădini suspendate, lacuri și megastructuri zburătoare. Au fost implicați mai mulți arhitecți și designeri, printre care Olivier Pron, artistul francez al efectelor speciale pentru Gardienii Galaxiei și Cloud Atlas, și câștigătorii premiului Pritzker, Morphosis și OMA, din Los Angeles și, respectiv, Rotterdam. Unora dintre ei li s-a încredințat sarcina de a proiecta în detaliu tronsoane de 800 de metri lungime. Unul dintre aceștia este Sir Peter Cook RA, absolvent al Asociației de Arhitectură din Londra, care, încă de când făcea parte din grupul Archigram, în anii 1960, a dinamizat lumea arhitecturii cu imaginile sale pline de culoare ale unor structuri mari, cu forme libere și utilizare nelimitată. La vârsta de 87 de ani, se află în situația de a lucra la un proiect care seamănă, cel puțin la suprafață, cu acele viziuni de demult.
Purtător de cămăși cu motive florale și ochelari mari și rotunzi, Cook pare simpatic și artistic, un romantic frustrat de țara sa natală, unde "se simte înconjurat din punct de vedere cultural de un pragmatism nervos". Atracția filmului The Line, îmi spune el când ne întâlnim în studioul său din nordul Londrei, a fost "optimismul și încântarea propunerii... pentru că propunerea sa este eroică, ai obligația de a susține acest eroism". De asemenea, este "flatat și încântat să fie implicat într-un grup de colegi de o calitate considerabilă".
Proiectele sale combină scara megalomană cu fantezia. "Ce se întâmplă dacă o facem puțin mai obraznică?", a întrebat el într-un documentar despre The Line difuzat la începutul acestui an pe Discovery Channel. "Trebuie să construiești destul de multe colțuri și crăpături", îmi spune el. El propune să trateze fețele interioare ale pereților laterali ai The Line ca pe "o parte A și o parte B", adică una este relativ simplă și ordonată, iar cealaltă este un haos de poduri, proiecții, module suspendate și terase. El vrea să arunce poduri locuite cu mai multe etaje peste prăpastia dintre cele două părți, care ar fi "locuri de întâlnire în sine".
Linia pare să fie una dintre preferatele prințului Mohammed. El le povestește realizatorilor de documentare cum o practică (Morphosis) a propus un oraș liniar cu o lățime de 2 km, iar el însuși își atribuie ideea de a-l îngusta și de a-i mări înălțimea. El explică modul în care proiectul va crea "noi moduri de a construi orașe și noi moduri de viață". Este un iubitor declarat de jocuri video, iar perspectivele strălucitoare, complicate și infinit de îndepărtate din The Line par a fi opere ale imaginației unui jucător.
Proiectul, trebuie spus, de asemenea, că nu are niciun sens. Forma lungă și subțire, salutată ca fiind "inovatoare", ar crea probleme de circulație și de conectare pe care nu le ai în forma aproximativ circulară pe care o au majoritatea orașelor. Este ca și cum ai reinventa roata în formă de băț. Ca și în cazul altor gigaproiecte, pretențiile sale de "sustenabilitate" sunt goale. Consumul său prodigios de oțel, beton și apă nu ar putea decât să genereze o factură uriașă de emisii de carbon, consum de energie și daune asupra mediului. Imensa barieră impermeabilă pe care ar crea-o în calea faunei sălbatice și a vântului ar duce în derizoriu afirmațiile oficiale conform cărora este "conceput pentru a proteja și a pune în valoare natura".
După cum speculează un arhitect, The Line va fi "o Arcă a lui Noe pentru cei puțini fericiți", o citadelă privilegiată controlată de inteligența artificială, situată într-un deșert inospitalier. În caz contrar, va fi un clickbait vizibil din spațiu, două linii de sticlă vaste și inutile, ale căror costuri colosale de construcție ar înfrânge planul Vision 2030 de reducere a dependenței de veniturile din petrol. Ceea ce este mai probabil este că nu va fi niciodată finalizată. În timp ce flote de excavatoare zgârie deja tranșee în deșert, în vederea construirii primei faze până în 2030, nu a fost anunțat niciun calendar pentru restul.
Lucrările din AlUla, locul uimitor din punct de vedere geologic în care îl întâlnesc pe Blazwick, sunt mai puțin futuriste decât The Line și mai bine gândite. Aceasta este o zonă de mărimea Belgiei, dar cu o populație nu mai mare decât orașul Andover din Hampshire, care include, pe lângă peisajele deșertice, o mare oază și situl Hegra, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Aici se află 111 morminte cioplite în stâncă de către nabateeni, poporul care a creat și Petra în Iordania, cornișele și mulurile lor fiind miraculos de ascuțite după două milenii. Până de curând, AlUla era sărăcită, puțin cunoscută și izolată, deoarece teocrația saudită nu dorea să atragă atenția asupra monumentelor preislamice din zonă.
Un prim act al domniei prințului Mohammed, ca o replică la adresa adepților liniei dure religioase, a fost deschiderea acestui loc tabu pentru arheologi și turiști. A fost înființată o comisie regală pentru AlUla, care a întocmit un plan general, sub îndrumarea doctorului Khaled Azzam, director al Școlii de Arte Tradiționale a Fundației Prințului din Londra. Intitulat Journey Through Time (Călătorie în timp), planul își propune să realizeze "coexistența armonioasă între natură și omenire", "conservarea moștenirii culturale" și "creșterea economică durabilă". Ceea ce se pare că înseamnă, printre altele, mai mult turism și mai puțină agricultură.
Casele tradiționale construite din lut din partea veche a principalului oraș din zonă, numit și AlUla, au fost restaurate ca un șir de magazine de artizanat. Există o filială pop-up a lui Harvey Nichols. Există Madrasat Addeera, o școală veche de fete, care acum se dedică predării meșteșugurilor tradiționale, în ateliere de lucru conduse de o organizație de caritate fondată de regele Charles în 2006, Turquoise Mountain. Este planificat un muzeu de artă contemporană, curatoriat de Blazwick și proiectat de Lina Ghotmeh, arhitectul franco-libanez al Pavilionului Serpentine din acest an de la Londra. Un muzeu al Drumului Tămâiei, ruta comercială care a adus odată bogăția în această regiune, este proiectat de arhitectul britanic Asif Khan.
Unele opere de artă contemporană sunt deja acolo, în așteptarea deschiderii planificate a Wadi AlFann în 2026. În orașul vechi se află o cameră cu oglinzi infinită a lui Yayoi Kusama, artista omniprezentă expusă anul acesta în Marea Britanie la Tate Modern din Londra și la Aviva Studios din Manchester.
În 2022, la AlUla a avut loc o ediție a Desert X, expoziția recurentă de instalații site-specific care a început în 2017 în Coachella Valley, California. Unele piese au rămas în jurul hotelului Habitas - de exemplu, o împrăștiere de roci rotunjite colorate, realizată de artistul emiratez Mohammed Ahmed Ibrahim, numită Falling Stones Garden. Desert X se va întoarce aici anul viitor.
La o oarecare distanță de oraș, nesincronizată cu tema Călătorie în timp a restaurării respectuoase, se află cea mai mare clădire acoperită cu oglinzi din lume - o privire asupra a ceea ce ar putea fi The Line - o sală de concerte de 500 de locuri numită Maraya, care a atras-o de două ori pe Alicia Keys să cânte în locul său improbabil de izolat din deșert. Cu alte cuvinte, această localitate prăfuită și liniștită este transformată într-o destinație plină de farmec. Luna trecută, a fost onorată de o vizită a lui Kanye West, care a venit cu anturajul său pentru a-și înregistra următorul proiect muzical în ceea ce revista Grazia a numit "spațiul luxos transcendent al AlUla".
Se încarcă comentariile...
