Selecţionerul naţionale U21, Daniel Pancu, explică de ce a intrat pe teren: „În primul moment, credeţi-mă, am crezut că a murit Louis...”
0Daniel Pancu, selecţionerul echipei naţionale de tineret, eliminat de arbitru în meciul România U21 - Elveţia U21 după ce a pătruns în teren protestând, şi-a explicat reacţia, spunând că în prima clipă a crezut că Louis Munteanu a murit în urma loviturii pe care a primit-o de la adversar.
După meciul câştigat de tricolorii mici cu scorul de 3-1, la conferinţa de presă Daniel Pancu şi-a explicat ieşirea nervoasă care a dus la trimiterea lui în tribune, spunând în din unchiul în care era a ăzut că jucătorul român Louis Munteanu a primit o lovitură cu talpa în gât şi s-a temut că a murit, potrivit Agerpres.
„În primul moment, credeţi-mă, am crezut că a murit Louis... Doamne-fereşte! Eu din unghiul în care eram am văzut că a primit o talpă cu crampoane direct în gât. Şi am crezut că s-a dus... apoi am văzut că mişcă şi că arbitrul scoate cartonaşul galben. În secunda aia m-am gândit la jucător, dar şi la un episod de la meciul tur din Elveţia, când am primit golul de 2-2 după un ofsaid de 3 metri şi fault. Pentru că noi eram calificaţi de mult (n.r. - cu acea victorie). Dacă scrie România pe noi asta nu înseamnă că nu trebuie să fim respectaţi la nivelul adversarilor noştri. Eu îmi cer scuze, gestul meu a fost incalificabil. E prima eliminare din viaţa mea... mi-am pierdut cumpătul pentru că mă uitam la jucător şi nu credeam că mai poate să continue. Nu ştiu cum s-a văzut la televizor, dar de acolo s-a văzut foarte urât”, a explicat selecţionerul naţionalei de tineret.
În minutul 28, elveţianul Luca Jaquez a avut o intrare brutală la Louis Munteanu la centrul terenului, iar arbitrul a părut că nu îi acordă decât cartonaş galben. Au urmat proteste în grup ale tricolorilor, Pancu a pătruns şi a protestat vehement pe teren şi a fost eliminat, ca şi rezerva Blănuţă. În cele din urmă, elveţianul a primit şi el cartonaş roşu.
„Regret, sigur că da, acum da. Dar poate dacă rămânea cartonaş galben poate acum nu mai vorbeam din postura de antrenor calificat la EURO. A contat, s-a întors decizia. Am văzut bine că iniţial i-a dat galben, nu? Nu ai cum să dai doar galben la o intrare de genul ăsta. Eu nu am văzut galben vreodată în istoria fotbalului la o asemenea intrare. Nici acum 30 de ani, nu doar pe regulile de azi”, a mai spus Daniel Pancu.
Există riscul ca la turneul final al Campionatului European U21 din 2025 tehnicianul să stea numai în tribună, ca urmare a suspendării pe care o va primi. „Şumudică îmi spunea în tribună de regulament (n.r. - în timpul meciului cu Elveţia), pentru că el a tot fost suspendat şi ştie, eu fiind la prima. La EURO risc să stau la tribuna oficială... risc să fiu suspendat şi să nu stau pe bancă la niciun meci la EURO”, a precizat el.
Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21, care se va desfăşura între 12 şi 29 iunie 2025, după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0), marţi seara, pe Giuleşti Arena din Capitală, în ultimul meci din Grupa E a preliminariilor.