Ruptură la vârf la FCSB. Anunț incredibil al lui MM Stoica: „Nu mai vorbim!”

0
Publicat:

Relația dintre managerul Mihai Stoica și patronul Gigi Becali părea indestructibilă. Totuși, după ce finanțatorul a luat-o razna și vrea să dicteze absolut tot la echipă, MM a decis să facă un pas înapoi.

Mihai Stoica încearcă să iasă, ușor-ușor, de sub tutela lui Gigi Becali. Foto Facebook
Mihai Stoica încearcă să iasă, ușor-ușor, de sub tutela lui Gigi Becali. Foto Facebook

MM Stoica a surprins atunci când a fost întrebat dacă a vorbit cu Gigi Becali despre Garita, atacantul lui FC Argeș pe care patronul vrea să-l aducă la echipa sa, trecând iar peste conducerea clubului și antrenorul Nicolae Dică. Managerul general de la FCSB a dezvăluit că nu mai vorbește, de ceva timp, cu omul de afaceri!

Stoica s-a opus aducerii lui Garita, argumentându-și decizia prin faptul că FCSB îi are deja în compartimentul ofensiv pe Billel Omrani și pe Andrea Compagno. Chestionat dacă a fost întrebat de Becali despre Garita, Mihai Stoica a răspuns sincer: „Nu, nu vorbim de ceva timp. Eu cred că mai degrabă se potrivește un jucător asemănător de profil, vorbesc de statură, dar cu o tehnică superioară. Aici e vorba de Billel Omrani”, a spus Meme Stoica la Orange Sport.

Ordin să fie adus un atacant de la FC Argeș

Becali a dat ordin pentru ca Arnold Garita să fie transferat la FCSB în iarnă. „L-am văzut cu noi, cu Craiova. Atunci am dat un telefon, am dat ordin, dar să vedem dacă se materializează. Am zis că vreau ca Garita să fie la noi în iarnă. Să vedem dacă se poate rezolva problema. Mi-a plăcut de Garita și îl iau. Îmi place foarte mult de el, e atacant adevărat. Vreau ca adversarii să se lovească de el ca de o stâncă. Nu există să nu câștige vreo minge”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.

MM Stoica nu se pricepe la transferuri

Gigi Becali l-a acuzat pe MM că nu se pricepe la trasferuri și că de o bună perioadă de timp el este cel care face trasferurile (și rezultatele se văd, am adăuga noi). „M-am gândit și la antrenor străin și să angajez unul doi oameni, scouteri, să studieze jucători, să prezinte jucători. Dar să răspundă, din patru oameni, să fie unul bun. Nu e bun Mihai Stoica pentru munca aceasta, nu a demonstrat. Cunoaște fotbal, e enciclopedie, dar la munca asta nu se pricepe”.

Mihai Stoica și Gigi Becali, oamenii care au dus de râpă FCSB. Foto Facebook
Mihai Stoica și Gigi Becali, oamenii care au dus de râpă FCSB. Foto Facebook

Pe MM nu pot să dau vina că de mult nu mă mai dau după el, mi-am dat seama că nu se pricepe la asta. El se pricepe la fotbal, știe să conducă acolo staff-ul, știe să adune jucătorii, tot ce înseamnă fotbal, MM știe. Nu se pricepe la jucători, să aducă jucători, în rest, toate celelalte, e cel mai bun”, a spus Gigi Becali.

Răspunsul ironic al managerului

Acuzat că nu se pricepe la transferuri, Stoica a replicat pe Facebook, chiar cu riscul de a produce o ruptură mai mare între el și Becali. El l-a ironizat pe patronul lui FCSB, publicând pe contul său un prim „11” cu jucătorii pe care el i-a adus la FCSB în ultimii ani: „Arlauskis – Planic, Tamm, Ghionea – Nicoliță, Olaru, Boștină, Chipciu – Dică – Théréau, Keșerü. Fără Cernat, că n-ajuns la Steaua. Fără Elton, că unii zic că a fost țeapă (s-a văzut prin Saudi Arabia ce țeapă a fost). Mai ofensiv (cu scuze lui Petre Marin). Cu o bancă de rezerve de UCL… Rusescu, Iacob etc. Și cu țepe, că altfel nu se poate. Dar nu 3 din 4, care se pare că e limita admisă”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Ceartă halucinantă între cei doi, în urmă cu 12 ani

Între cei doi au avut loc mai multe certuri, însă una dintre ele este memorabilă. După un meci Unirea Urziceni - Steaua, încheiat 2-2 Mihai Stoica și Gigi Becali au avut un dialog halucinant, în care s-au jignit aproape fără întrerupere, în direct la TV, timp de câteva minute.

Gigi Becali - Mihai Stoica, un cuplu de tot râsul. Sacul și petecul. Foto Arhivă Adevărul
Gigi Becali - Mihai Stoica, un cuplu de tot râsul. Sacul și petecul. Foto Arhivă Adevărul

În urmă cu circa 12 ani, galeria roș-albaștrilor l-a contestat violent pe Becali, care era convins că MM i-a plătit pe suporteri ca să-l înjure. Iată dialogul care caracterizează perfect fotbalul românesc:

Gigi: MM, ai întrecut măsura, cum îți permiți tu să dai 200 de bilete suporterilor de la Peluza Sud și să le ceri să mă înjure?

MM: Cum poți să spui aberațiile astea?

Gigi: Le-ai zis așa: «Aveți 200 de bilete, dar înjurați-l pe Becali».

MM: Tremură carnea pe mine când aud tâmpeniile astea.

Gigi: Eu am impresia că te mănâncă pielea, să știi.

MM: Așa, și ce-mi faci? Iarăși trimiți bodyguarzii după mine? Bă, tu nu te-ai mai potolit, mă? Liniștește-te!

Gigi: E clar că o cauți cu lumânarea și o s-o găsești pentru că ești obraznic.

MM: Auzi, mă, termină cu interlopiile astea, că nu ține cu mine.

Ură patologică

Gigi: Eu cred că la tine ura ori e patologică, ori tu ești bolnav, altfel cum poți să zici că Steaua lui Becali te lasă rece și că nu mai există?

MM: Bă, tu nu înțelegi că nu vreau să vin la Steaua? Și dacă mă enervezi o să spun lucruri care n-o să-ți placă. (n.r. nu voia, dar a venit)

Gigi: Tu nu vezi, mă, că ești o zdreanță? De ce ai zis că nimeni nu se poate înțelege cu mine?

MM: Am zis că eu nu mă pot înțelege cu tine, că sunt unii, cum e Argăseală, care se înțeleg perfect cu tine.

"Gigi, n-am păscut oile împreună"

Gigi: Lasă-l, mă, pe Argăseală, el e și el un om acolo, e un Argăseală, dar tu ești prea obraznic, de fapt, ești o zdreanță și mi se rupe ceva de tine.

MM: Expresiile astea să le folosești cu cine te înțelegi tu. Vezi că n-am păscut oile împreună și cu mine nu-ți merge. Să ai vocabularul ăsta cu cine vrei, dar nu cu mine.

Gigi: Oricum ți-aș zice, rămâi același.

MM: Da, același pe care n-ai să poți să-l îndoi tu niciodată (n.r. timpul a dovedit că l-a îndoit)

Gigi: Același, adică un nimeni. Asta ești MM, un nimeni!

MM: Dacă tu ești cineva în țara asta, atunci eu sunt fericit să fiu nimeni.

Amenințări cu bătaia

Gigi: Bă, știi ceva?! Ia mai du-te naibii de zdreanță, că poate vin acum și te bat în direct în emisiune!

MM: Unde te crezi tu, mă? Chiar nu ți-e jenă?

Gigi: Deja întreci măsura și nu mai vreau să vorbesc cu o jigodie.

MM: Ia un calmant și o să-ți revii, că nu ești la stână la tine.

Gigi: Ești jigodie!

MM: Ușor, Jackie Chan, ușor!

"Te-ai îndrăgostit de oile pe care le scoteai la păscut"

Gigi: Ești un fraier, asta ești.

MM: Bă nesimţitule, tu n-ai școală câtă vacanță am avut eu.

Gigi: Mimi Stoica, ușor, Mimi Stoica.

MM: Ești un cioban opărit, taci dracu' din gură!

Gigi: Bă, bine îți zicea Pițurcă atunci când spunea că ești Mița biciclista! Ești o piticanie, o jigodie și o zdreanță!

MM: Bă oierule, te-ai îndrăgostit de toate oile pe care le scoteai la păscut. Te-au fermecat ochii și freza lor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite