Mircea Lucescu i-a enervat pe jurnaliștii britanici: „Neprofesionist și bizar”.

0
Publicat:

Radu Drăgușin se află pe drumul cel bun la Tottenham, unde antrenorul Ange Postecoglou îl folosește titular în meciurile din Europa League sau din cupe. Ba mai mult, internaționalul român va profita în această lună de accidentarea lui Micky van de Ven și va juca și în campionat.

Mircea Lucescu l-ar vrea pe Drăgușin înapoi în Italia. Foto Sportpictures
Mircea Lucescu l-ar vrea pe Drăgușin înapoi în Italia. Foto Sportpictures

Însă de ceva vreme se vorbește de reîntoarcerea sa în Serie A, unde este dorit de granzii Italiei, Juventus, Napoli, AC Milan și Inter. Selecționerul Mircea Lucescu a comentat situația stoperului de 22 de ani, apreciind că tricolorul ar trebui să aleagă să joace la Juve. Conform Gazzetta dello Sport, interesul „Bătrânei Doamne” pentru Radu Drăgușin este real, gruparea din Torino fiind în căutarea unui fundaș central, după ce brazilianul Bremer va fi indisponibil mai multe luni.

Mircea Lucescu vrea ca Juventus să-l ia pe Drăgușin

Antrenorul naționali a oferit un interviu în Italia în care a spus că, din punctul său de vedere, Juventus ar trebui să facă tot posibilul pentru a-l „fura” pe internaționalul român de la formația londoneză. „Radu Drăgușin este mereu titular la noi (n.r.- la naționala României). Este într-o continuă creștere și va deveni un fundaș grozav. Acum e concentrat să prindă prima echipă la Tottenham. Dacă va continua să joace puțin în Anglia și dacă aș fi la Juventus, chiar m-aș gândi să-l aduc înapoi.

Radu Drăgușin e titular sub comanda lui Mircea Lucescu. Foto Sportpictures
Radu Drăgușin e titular sub comanda lui Mircea Lucescu. Foto Sportpictures

Este tânăr, cunoaște Serie A și clubul Juventus. Ca selecționer mă interesează ca Drăgușin să joace și să fie fericit, deciziile altor antrenori nu sunt problema mea”, a spus Mircea Lucescu. Declarațiile sale au fost taxate de jurnaliștii britanici, au scris că Tottenham a luat deja decizia în privința viitorului lui Drăgușin și nu există nicio șansă să plece în perioada de mercato din iarnă.

„Antrenorul naționalei la care evoluează un jucător de la Tottenham a sugerat în mod bizar că Juventus ar trebui să-l transfere pe fotbalist de la clubul din nordul Londrei. Selecționerul României, Mircea Lucescu, a vorbit despre Radu Drăgușin și despre situația acestuia de la Spurs.

Comentariu neprofesionist al lui Lucescu

El e convins că jucătorul în vârstă de 22 de ani va deveni un mare apărător. Apoi a declarat că Bianconerii ar trebui să-l transfere pe Drăgușin, dacă va continua să aibă minute puține la Spurs. E neprofesionist din partea lui Lucescu să facă acest comentariu despre viitorul lui Drăgușin și să sugereze o nouă potențială destinație pentru acesta.

Tottenham cu siguranță nu va aprecia asta și nu există nicio șansă să negocieze în ianuarie cu vreo echipă, având în vedere că fostul jucător de la Genoa e un jucător-cheie pentru Ange Postecoglou”, au notat cei de la Spurs Web.

Radu Drăgușin este anunțat titular astăzi la Tottenham, în disputa cu Aston Villa, din etapa a 10-a din Premier League. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite