Istvan Kovacs „fluieră“, diseară, finala Ligii Europa: cât câștigă cel mai bine plătit arbitru român

0
Publicat:

Istvan Kovacs (39 de ani) își continuă ascensiunea spectaculoasă! Pentru că, după prezențe constante în Liga Campionilor și alte competiții de anvergură, diseară, va „fluiera“ cel mai important meci din cariera sa de până acum.

Istvan Kovacs. FOTO: Facebook
Istvan Kovacs. FOTO: Facebook

După finala Conference League, AS Roma – Feyenoord (1-0), în 2022, Kovacs va face acum un pas înainte, urmând să fie central în ultimul act din Liga Europa: Atalanta Bergamo (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania). Din brigada sa fac parte și asistenții Vasile Marinescu și Mihai Artene, plus Cătălin Popa (arbitru asistent din camera VAR). De menționat că cei patru se află și în lotul anunțat de UEFA pentru Euro 2024 (14 iunie – 14 iulie, Germania).

Revenind la Istvan Kovacs, această delegare, la Dublin, lungește palmaresul său internațional cu borne importante:

*În 2022, a condus la centru semifinala de Liga Campionilor, Manchester City – Real Madrid (4-3).

*A fost inclus în lotul arbitrilor pentru Mondialul din Qatar, chiar dacă n-a condus niciun meci la turneul final, având doar calitate de „rezervă“ în opt partide.

*A fost prezent la Mondialul Cluburilor, în ianuarie 2023, și a „fluierat“ semifinala Flamengo – Al-Hilal (2-3).

*În iunie 2023, a fost arbitrul de rezervă în finala Ligii Campionilor, Manchester City – Inter Milano (1-0).

Câștigă enorm din arbitraj

Istvan Kovacs e cel mai bine cotat, dar și cel mai bine plătit arbitru român. Promovat în categoria Elite din 2019, el a obținut ecusonul FIFA din 2010. Și câștigă sume impresionante din arbitraj. De pildă, în sezonul 2022-2023, în care a fost prezent și la Mondialul din Qatar, Kovacs a obținut peste 200.000 de euro pentru activitatea sa: a încasat 63.000 de euro de la UEFA și FRF, plus 142.500 de dolari de la FIFA și țările arabe care l-au solicitat la diferite partide.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite